Cum transformă tehnologia prezentarea spațiilor de birouri - studiu de caz: Bright Spaces & Skanska

Skanska România și startup-ul PropTech Bright Spaces au lansat, astăzi, 29 octombrie, platforma de vizualizare interactivă 3D, implementată, în premieră, la proiectul Equilibrium, din București. Printr-o abordare orientată către tehnologie și interactivitate, aceasta schimbă modul în care sunt prezentate spațiile de birouri.

După ce în luna august Skanska România și Bright Spaces au anunțat colaborarea, platforma a devenit operațională și, începând de astăzi  poate fi accesată online. Skanska este astfel primul client al startup-ului românesc, iar soluția îi va permite dezvoltatorului să-și prezinte spațiile într-un mod inovator, interactiv și mai adaptat la nevoile actuale ale clienților. 

Parteneriatul dintre Skanska România și Bright Spaces este o continuare a relației dezvoltate în cadrul hackathon-ului PropTech, organizat de Skanska în noiembrie 2019 cu sprijinul Proptech România. La acest eveniment Bright Spaces a câștigat locul 1 pentru categoria Leasing și locul 3 în clasamentul general.

”A fost o validare în timpul hackathonului. O relație între o corporație de renume și un startup foarte recent înființat. Ceva greu de văzut și în alte țări mai startup friendly. Parteneriatul s-a semnat la începutul lui august cu Skanska iar prima personalizare s-a realizat în două luni de zile”, a spus Bogdan Nicoară, Founder & CEO Bright Spaces, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc online în această dimineață.

La rândul său, Anne-Marie Diaconu, Leasing and Asset Management Director Skanska Property Romania, a precizat faptul că soluția Bright Spaces va putea fi aplicată pe viitor și în alte clădiri din portofoliul Skanska la nivel local și internațional, proiectul Equilibrium din București fiind doar primul ce poate fi vizualizat virtual.

”Ce facem acum pentru România este o testare. Orice produs începe pe testare. Odată ce vom valida intern și cu colegii din regiune, atunci vom vedea viitoarele implementări. Dar avem nevoie de validări interne și să vorbim cu colegii din regiune. E posibil într-un orizont de timp de un an, la fel cum am făcut și în cazul implementării soluției de la hackathon încoace”, a declarat pentru start-up.ro Anne-Marie Diaconu. 

Motivația comună de a revoluționa industria de real estate prin tehnologie și de a răspunde cerințelor dinamice ale pieței se află la baza relației de lungă durată dezvoltată de Bright Spaces și Skanska România.

Transformarea procesului de leasing office

”Prima noastră inițiativă, organizarea hackathon-ului, a fost dinainte de pandemie. Ne place să mergem pe drumul de pionierat, am venit cu noutăți care au devenim standarde. Rata de adopție este accelerată de distanțarea aceasta socială în contextul în care ne aflăm. Inițiativa nu e generată de pandemie, am fi intrat oricum pe acest drum și să facem această transformare în real-estate alături de Bright Spaces”, a mai spus reprezentantul Skanska.

Potrivit fondatorului Bright Spaces, nevoia de optimizare și digitalizare a procesului de leasing era o nevoie reală în piață chiar și fără această situație specială pe care a adus-o 2020.

”Sunt multe taskuri recurente, manuale, offline, și avea nevoie de un refresh. Am dezvoltat platforma cu acest refresh în gând. Ne-a ajutat acceleratorul din Anglia (la începtul lunii aprilie, echipa Bright Spaces anunța faptul că au fost selectați în acceleratorul proptech Pi Labs din Marea Britanie – n.red.). Singura diferență acum față de o altă perioadă normală este rata de adopție a acestui tip de platformă, nu nevoia pentru ea”, adaugă Bogdan.

Folosirea soluției va contribui nu numai la oferirea unei experiențe digitale complete pentru utilizatori, ci și la crearea unui nou standard în prezentarea virtuală a spațiilor de birouri.

”Ce mă aștept cu privire la această platformă este ca timpii pe care-i petrecem cu clienții să fie mai mari, mai multă atenție și consilire pe nevoile lor, nu pe alte detalii de negociere, documente și altele”, a mai spus Anne-Marie Diaconu.

Cum ajută soluția Bright Spaces

Potențialii chiriași și agenții pot acum:

  • Să vizualizeze online toate spațiile disponibile din cele două clădiri Equilibrium în timp real și în realitate virtuală 3D web - de pe orice device, fără să fie nevoie de aplicații suplimentare sau căști VR
  • Să schimbe variantele de fitout pentru a-și face o părere relevantă despre cum s-ar încadra echipele lor în acel spațiu
  • Să programeze vizite live pentru spațiile preferate, direct din platformă
  • Să ceară ofertă personalizată pentru un anumit spațiu
  • Să afle toate detaliile necesare referitoare la clădire sau spațiile de interes pentru ei dintr-un singur punct central de informare: imagini, videos, tururi virtuale, specificații tehnice, caracteristicile de sustenabilitate și de safety ale clădirilor, și accesibilitatea în clădiri
  • Să vizualizeze locația în care se află clădirile, principalele puncte de interes și mijloacele de transport din apropiere

“Acest parteneriat cu Bright Spaces este rezultatul investițiilor în inovare și totodată în viitor, pe care le-am făcut de-a lungul timpului și care s-au concretizat prin proiecte precum Hackathonul. Ne bucurăm că împreună cu Bright Spaces, unul dintre câștigătorii acelui concurs PropTech organizat în 2019, facem un nou pas important. Platforma, implementată pentru prima dată în România în proiectul Equilibrium, pe care îl dezvoltăm în cel mai important centru de business din București, răspunde nevoilor industriei, mai ales în contextul actual. Astfel, venim în sprijinul tuturor părților implicate în procesul de leasing. Continuăm să susținem activ crearea, adoptarea și implementarea de soluții tech și proptech”, a declarat Anne-Marie Diaconu, Leasing & Asset Director Skanska Property Romania. 

Puteți experimenta noua platformă aici: https://leasing.skanska.ro/projects/equilibrium 

”De la participarea noastră în cadrul Hackathonului Skanska și până acum au trecut mai puțin de 12 luni și suntem bucuroși să arătăm un studiu de caz de succes: o Corporație impunătoare cum e Skanska a făcut un parteneriat strategic cu un start-up de tehnologie pentru a duce prezentarea clădirilor și a spațiilor disponibile la următorul nivel. Deși procesele de digitalizare au fost până de curând în curtea marilor companii de software, putem spune că se conturează un nou segment de companii agile, cu potențial mare de scalare rapidă, care vin cu soluții inovatoare, game-changing, așa cum este și Bright Spaces. Pentru noi, parteneriatul cu Skanska reprezintă o rampă de lansare către piața europeană a dezvoltatorilor de clădiri de birouri, având astfel șansa să ducem soluția noastră către un standard în această industrie.” a declarat Bogdan Nicoară, Cofondator & CEO Bright Spaces.

Bright Spaces este un startup proptech, dezvoltat în România, ce oferă o soluție digitală completă de prezentare și ofertare a clădirilor de birouri și a spațiilor disponibile din acestea. Cu ajutorul vizualizării în mediu 3D, disponibilitatea digitală a spațiilor și diferite module de automatizare, optimizare și digitalizare a acțiunilor specifice procesului de închiriere de spații de birouri, Bright Spaces urmărește creșterea numărului de cereri relevante și închiderea mai rapidă a înțelegerilor comerciale din acest segment.

Skanska România este un dezvoltator și constructor de clădiri ecologice de birouri destinate creării unor medii favorabile creșterii economice și stimulării afacerilor. Compania și-a început activitatea în România în anul 2011 și face parte din Grupul Skanska, lider mondial în dezvoltare imobiliară și construcții. Proiectele Skanska România oferă spații de birouri realizate la cele mai înalte standarde de calitate în locații cheie care asigură atât succesul cât și satisfacția clienților și a investitorilor. Toate proiectele dezvoltate de Skanska România vor  parcurge  procesul de certificare LEED pentru a confirma respectarea principiilor dezvoltării sustenabile, ale eficienței energetice optime și ale asigurării unui mediu de lucru superior.



Citeste si