- 22 Octombrie 2024
Dealroom: ecosistemul de investiții în startup-uri, la cel mai mic nivel din ultimii 4 ani
Deși totalul este sub nivelul din anul anterior, totuși, cifrele arată diferit în funcție de geografii, industriile în care activează startup-urile și etapa de dezvoltare în care se află.
Raportul Dealroom mai vine cu niște informații foarte interesante: GenAI, soluțiile medicale pentru oncologie și sectorul mobilității electrice sunt niște industrii care încep să ai avânt și care atrag atenția investitorilor. De asemenea, la nivel de țări, India își revine (startup-urile de aici au un plus de 32% în T3 2024 comparativ cu T3 2023), iar SUA a atras cea mai mare parte din banii firmelor de investiții din mega runde, adică din runde de investiții cu o valoare mult mai mare, nu neapărat din creșterea numărului acestora comparativ cu anul anterior.
Cele mai slabe rezultate din ultimii 4 ani pentru startup-uriInformațiile la nivel global din raportul Dealroom pot fi descărcate de aici. Întregul raport Dealroom privind investițiile din T3 la nivel european poate fi consultat la finalul acestui material.
Iată cele mai importante date din raportul Dealroom al investițiilor pentru trimestrul trei din 2024 strict în ceea ce privește ecosistemul de startup-uri din Europa:
- În trimestrul 3 din 2024, startup-urile europene au strâns 11,3 miliarde de dolari – deși în mod tradițional zona de investiții nu are vara o perioadă mai slabă (nu ține cont de concedii, de exemplu), în Europa, sectorul de investiții în startup-uri a avut cele mai slabe rezultate din ultimii 4 ani.
- La acest moment, investițiile de venture capital din Europa sunt în linie cu cele din 2023, chiar și luând în considerare un T3 slab, fiind peste nivelul din 2019/2020.
- Până la acest moment din 2024, startup-urile europene au strâns peste 2.000 de runde cu o valoare de cel puțin 2 milioane de dolari, industria de venture capital fiind mult mai activă decât înainte de 2021.
- Până în acest moment, în 2024 startup-urile active în domeniul sănătății au reușit să strângă cei mai mulți bani de la investitori (7,9 miliarde de dolari). E o schimbare comparativ cu 2023, când energia (7,2 miliarde de dolari) era preferata investitorilor.
- Pe locurile următoare se află enterprise software (7 miliarde de dolari), fintech (6,9 miliarde de dolari), transporturi (5,4 miliarde de dolari), alimentație (2,6 miliarde de dolari).
- La nivel de segmentare a principalelor industrii, soluțiile healthtech pentru oncologie au înregistrat un salt în ceea ce privește finanțarea din partea fondurilor de investiții (aproape 600 de milioane de dolari plus în T3 2024).
- Marea Britanie (care a și văzut câteva mega-runde de investiții în aceste luni), Germania și Franța rămân în topul țărilor din care fac parte startup-urile care au primit cei mai mulți bani din partea fondurilor de investiții.
- La rândul lor, și fondurile de investiții au strâns 27 de miliarde de dolari în 2024 pentru lansarea de noi vehicule investiționale.
- Europa are acum 571 de unicorni, 22 dintre ei ”născându-se” în 2024. 37 dintre unicornii europeni au deveni decacorni acum (valorează cel puțin 10 miliarde de dolari).
Europe Q3 2024 Report Dealroom by start-up.ro on Scribd