Dezvoltare personală pentru cei mici: Curs TV pentru copii

Cei care doresc să-și pregătească copiii pentru o carieră în TV, media sau comunicare, îi pot înscrie la cursurile Școlii TV pentru Copii, organizate de Dicție.ro.

Potrivit unui comunicat remis start-up.ro, în cadrul cursurilor Școlii TV pentru Copii, cei mici vor avea ocazia să învețe totul despre prezentarea unui jurnal de știri sau a unei emisiuni TV și să descopere culisele meseriei de prezentator TV. 

Cursurile sunt gândite special pentru copii și adolescenți, ele fiind structurate astfel încât informațiile să fie transmise prin jocuri și activități atrăgătoare. Astfel, cursanții vor învăța despre public speaking, despre cum să vorbești în fața camerei de filmat, vor avea parte de cursuri de dicție, intonație și exprimare și vor lua contact și cu lumea improvizației și a actoriei. 

Trainerul Carmen Ivanov va identifica problemele de dicție cu care se confruntă copiii, și le va rezolva prin seturi de exerciții speciale, croite individual pe nevoile fiecăruia. 

Cursurile de public speaking și dicție pot fi utile oricărei persoane, indiferent de cariera pe care decid să o urmeze. 

Există trei grupe de vârstă, respectiv 4-7 ani, 8-12 ani și 13-17 ani, iar cursurile au loc într-un sediu modern, localizat într-o zonă ultracentrală a Bucureștiului, care cuprinde săli de clasă și ateliere, platou de filmare cu decoruri complete de știri și emisiuni. De asemenea, studioul este echipat cu camere TV broadcast, prompter, sisteme complete de sunet și lumini, grup de editare video și echipamente radio pentru emisiunile de radio.

Cursurile au loc sâmbăta (orar 10:00 – 13:00 sau 14:00 – 17:00) și duminica (orar 10:00 – 13:00), iar programa este structurată pe cicluri de câte patru săptămani. 

Cine sunt trainerii?

  • Carmen Ivanov – Trainer de dicție PRO TV
  • Daniel Nițoiu – trainer de televiziune PRO TV
  • Mihai Crăciun – trainer de dicție PRO TV
  • Dan Baltag – actor
  • Dumitru Georgescu – actor
  • Ruxandra Teșea – actriță
  • Alexandra Stănescu – trainer radio Radio Europa FM
  • Ion Alexandru – trainer televiziune Eurosport
  • Cristina Ion – actriță
  • Vlad Petrișor – trainer televiziune Kanal D
  • Liviu Șoșea – trainer de dicție Radio 7

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul dicție.ro.



Citeste si