Dogecoin, disponibil oficial pe platforma eToro: Poți cumpăra ”moneda lui Musk”

eToro, platforma de investiții multi active, a anunțat ieri adăugarea Dogecoin ca urmare a cererii foarte mari din partea clienților. Cei 20 de milioane de utilizatori ai eToro înregistrați la nivel global vor putea acum să investească în acest token.

Creat ca o modalitate de a oferi “bacșiș” pentru creatorii de conținut pe social media, Dogecoin este o monedă digitală open-source. A fost creată de inginerii de software pentru a fi una dintre cele mai rapide rețele blockchain pe care se tranzacționează datorită intervalelor sale de procesare de un bloc pe minut.

O versiune tokenizată a Dogecoin este disponibilă în rețeaua Ethereum, oferind deținătorilor de Doge acces la lumea finanțelor descentralizate. Creșterea “de-fi” este una dintre cele mai mari tendințe în sectorul criptoactivelor din ultimele 12 luni și anunță o nouă eră a proiectelor bazate pe tehnologia blockchain care promovează împrumuturile și tranzacționarea fără intermediari.

Moneda Dogecoin a crescut foarte mult în ultimele luni, ca urmare a Tweet-urilor făcute de Elon Musk. Dogecoin e o criptomonedă născută dintr-o memă și are fluctuații masive de preț. 

Atenționare: Investițiile în criptoactive sunt nereglementate în unele țări din UE și Marea Britanie. Fără protecție a consumatorului. Capitalul dumneavoastră este riscat.

Simon Peters, analist în domeniul pieței criptoactivelor al platformei de investiții eToro: Ethereum atinge un nivel record de peste 3400 dolari

Ethereum a atins un nivel record de peste 3.400 dolari, după un sfârșit de săptămână de creștere a prețurilor, pe măsură ce criptoactivul continuă să se distanțeze de bitcoin.

Prețul a crescut cu peste 25% în această lună, atingând maximul la 3.423 dolari, iar în prezent se tranzacționează chiar sub acest nivel, la 3.350 dolari.

Ethereum se mișcă pe o traiectorie ascendentă de la ultimul său hard fork, în timp ce continuă să-și demonstreze argumentele de utilizare. Numărul DApp-urilor (Aplicații descentralizate) continuă să crească pe platformă, iar acum există o cerere din ce în ce mai mare din partea investitorilor instituționali pentru criptoactivul ethereum în sine.

Între timp, bitcoin, criptoactivul cu cea mai mare capitalizare de piață, stă pe loc oarecum, păstrându-se în jurul valorii de 55.000 de dolari în weekend.

Banca Europeană de Investiții emite prima obligațiune digitală

Banca Europeană de Investiții (BEI), banca de investiții deținută de statele membre ale UE, a anunțat emiterea primei sale obligațiuni digitale construite pe un blockchain public.

Obligațiunea a fost emisă folosind Ethereum, iar emisiunea a înregistrat 121 milioane de dolari în obligațiuni pe doi ani plasate la investitori cheie de pe piață.

BEI, o organizație non-profit și ramură de creditare a Uniunii Europene, a declarat că a lucrat la proiectul de obligațiuni digitale cu Goldman Sachs, Santander și Societe Generale.

BEI a adăugat că Banca Centrală a Franței a participat și a spus că „plata fondurilor de către subscriitori către BEI a fost reprezentată pe blockchain sub forma CBDC”.

S&P lansează trei indici în domeniul criptoactivelor

S&P Dow Jones Indices a anunțat că a lansat primii trei indici care acoperă bitcoin, ethereum și o combinație a acestora.

Indicii care acoperă criptoactive, primii S&P, poartă simboluri SPBTC, SPETH și SPCMC - unul pentru bitcoin, unul pentru ether și o combinație „MegaCap” a celor două.

S&P a declarat într-un document că indicii sunt creați și rulați folosind date de la Lukka, un furnizor de software de back office care se concentrează pe activele digitale.

S&P a spus că folosește metodologia Lukka Prime „Preț echitabil de piață” pentru a reda prețul unui activ în puncte, nu în dolari.

Produsele vor concura cu cele existente, de la Bloomberg și Galaxy.

Comentariu de piață al analistului eToro Ionuț Paulenco: 

O lume divizată - economia SUA este în plină expansiune, cea a zonei euro este din nou în recesiune, în timp ce în Asia situația e amestecată 

În Statele Unite, unde 147 de milioane de persoane au primit cel puțin o doză de vaccin anti-covid și viața revine la normal, produsul intern brut a crescut cu o rată anuală de 6,4% ajustată sezonier în primele trei luni ale anului.

Ofertele de locuri de muncă din SUA au revenit deja la nivel de dinaintea pandemiei, deși sunt aproximativ opt milioane de locuri de muncă mai puține în economie, iar unele companii din sectoare care revin, precum Domino’s Pizza, au probleme în a găsi suficienți noi angajați.

Pe de altă parte, consumatorii sunt gata să cheltuiască pe articole scumpe, vânzările de mașini și mobilier crescând, dar trebuie să aștepte luni de zile pentru livrare din cauza problemelor de aprovizionare.

Producătorii de automobile precum Ford Motor Co. au oprit o parte din producție din cauza penuriei de semiconductori.

În afara lipsei stocurilor, există și probleme de logistică care provoacă întârzieri, porturile americane fiind pline de un număr mare de nave-container care așteaptă zile sau chiar săptămâni la descărcare.â

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. start-up.ro și eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.



Citeste si