Rezultate Early Game Ventures Fund I: investiții în 28 de startup-uri și 4 exituri. Venituri de peste 43 de milioane de euro pentru companiile din portofoliu

Early Game Ventures, cel mai activ fond de investiții cu capital de risc din România și unul dintre cele mai active în CEE, anunță performanțele startup-urilor primului său fond – Early Game Fund I. Veniturile anuale ale companiilor investite au ajuns la peste 43 de milioane de euro.
Performanțe Early Game Ventures – 4 exituri din 28 de startup-uri

Companiile au un număr total de 400 de angajați.

În intervalul 2018-2022, Early Game Ventures a investit în 28 de startup-uri. Până în prezent a realizat 4 exituri, la un randament de 45%. 

Peste 2 milioane și jumătate de oameni din întreaga lume folosesc în fiecare zi produsele și serviciile companiilor în care Early Game Fund I a investit, fie că vorbim despre părinți care țin legătura cu profesorii copiilor lor în 2400 de școli prin Kinderpedia, turiști care folosesc Questo în peste 500 de orașe din lume, angajați ai peste 200 de mari corporații care au acces la informații prin Druid sau care folosesc în teleconferințe MeetGeek în peste 100 de țări și 30 de limbi.

Aplicația mobilă cu cea mai rapidă creștere în Europa – Bible Chat 

Tokinomo are clienți din domeniul retail și FMCG pe cinci continente, Milluu gestionează relația între proprietari și chiriași pentru proprietăți în valoare de peste 140 milioane de euro din România și Polonia, iar Bible Chat este aplicația mobilă cu cea mai rapidă creștere în Europa.

FameUp a ajuns să gestioneze prin platforma sa peste 400.000 de nano și micro-influenceri, iar Youni a atras burse pentru elevii români care studiază la universități în afara țării în valoare de peste 50 de milioane de dolari în doar doi ani. 

Ogre.ai a anunțat în urmă cu puțin timp o nouă investiție de 3 milioane de euro și un parteneriat cu gigantul austriac din energie Verbund. 

OxidOS dezvoltă sistemul de operare pentru unități de control electronic care vor face mașinile viitorului de 100 de ori mai sigure decât cele de azi.

„Ne bucură să vedem că majoritatea celor în care am investit și-au urmat visul și, cu sprijnul echipei noastre, au reușit să vină pe piață cu tehnologii și produse disruptive, apreciate la nivel global”, spune Cristian Munteanu, Managing Partner Early Game Ventures.

În aprilie 2024, Early Game a lansat un nou fond de investiții in valoare de 60 milioane de euro, Early Game Fund II. Până în acest moment, din noul fond au fost realizate 4 investiții, în startup-uri cybersecurity, AI și healthtech.



Citeste si