- 9 Mai 2024
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Early Game Ventures Fund II, un vehicul de investiții ce dispune de un capital de 60 de milioane de euro, unul dintre cele mai mari disponibile la nivel local, a fost prezentat oficial astăzi în cadrul unui eveniment la care au participat Cristian Munteanu, Dan Călugăreanu și Florin Vișa, partenerii fondului de investiții.
Cea de a doua generatie a fondului Early Game Ventures va continua strategia de investiții în tehnologie a primului fond, care a beneficiat de o contribuție prin instrumentul financiar de equity finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 și care a încheiat perioada principală de investiții.
În ce va investi Early Game Ventures - Fund IIFondurile din care va investi EGV II provin atât de la parteneri instituționali si persoane fizice care au investit și în primul fond EGV, cât și de la noi investitori. Fondul beneficiază de o investiție de 30 milioane euro din partea Recovery Equity Fund, administrat de către European Investment Fund și finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență în cadrul Next Generation EU. Aprobarea pentru această investiție a fost primită cu mai puțin de două luni în urmă, la finalul lunii februarie 2024, echipa de management reușind să lanseze noul fond într-un timp record.
Noul fond va investi exclusiv în startup-uri de tehnologie aflate la început de drum, continuând teza primului fond Early Game, cu focus pe domenii precum securitate cibernetică, developer tools, enterprise software.
”Procesul de ridicare a fondului a durat 2 ani. Deja lucrăm la un final closing pe care-l vom anunța în curând. Acesta este un first closing. Fondul II are câteva modificări față de fondul I. Ne vom concentra în continuare pe România, dar avem libertatea să investim oriunde în lume. Vrem să investim în locuri în care putem fi aproape de echipe. Obiectivul nostru este să facem un deal bun în cel mai potrivit startup. Plafonul pe care-l avem este de 6 milioane de euro. Putem merge și mai departe, dar accesta este un plafon pe care ni l-am stabilit”, a precizat în cadrul întțlnirii de azi Cristian Munteanu, Managing Partner EGV.
Acesta a menționat faptul că, în cazul participațiilor pe care le vor avea cu fondul II în startup-urile din portofoliu, vor avea un stake mai mare, în jur de 20-25%. ”În companiile din fondul I deținem undeva la 10%”, a declarat Cristian Munteanu.
"Căutăm fondatori care trăiesc în viitor"”Căutam fondatori care trăiesc în viitor și ne concentrăm eforturile în a le da combustibil pentru a-și atinge obiectivele. Combustibil înseamnă nu doar bani, ci și networking, suport, ajutor în a evita greșeli, ajutor în a-și pune întrebările potrivite, ajutor în a găsi clienți, ajutor în a ridica următoarea runda de investiții. Sunt sigur că-i vom găsi”, a declarat Dan Călugăreanu, Partener EGV.
Acesta a precizat faptul că verticalele în care fondul va investi sunt tehnologie, cybersecurity, devtools, infrastructure tools, energie, fintech. ”Pe zona de cybersecurity, am reușit cu fondul I să facem un exist din CODA. Credem că înțelegem foarte bine domeniul și că vom găsi în Europa echipe foarte bune. Avem un term sheet semnat cu o firmă din Polonia, de exemplu. Ne dorim să găsim cât mai multă tehnologie și echipe care să merite să intre în portofoliu. Vom avea în jur de 25-30 maxim de investiții cu fondul II și vom pune mare bază pe tehnologie. Ne vom adapta în funcție de nevoia fiecărui startup”, a mai spus în cadrul evenimentului de lansare a EGV Fund II Dan Călugăreanu.
”Suntem deosebit de bucuroși că vom putea să sprijinim mai mulți tineri antreprenori care aspiră să construiască afaceri la scară globală pornind din România. Mai ales că putem face asta cu capital românesc și capital atras pentru România. Adăugăm de asemenea o componentă regională noului fond, reușind să atragem capital privat din afara țării pe care dorim să îl utilizăm investind în start-up-uri din regiune”, a precizat Florin Vișa, Partener EGV.
Acesta a menționat faptul că, în ceea ce privește strategia și viziunea EGV este un fond care sprijină inovația. ”Căutăm echipe tinere, căutăm inovație, echipe și idei cu potențial global. Concurăm la nivel european acum și căutăm țări mai puțin ”bătute” de investitori.”, a mai spus Florin Vișa.
Cine sunt partenerii Early Game VenturesCristian Munteanu este printre foarte puținii manageri de fonduri VC din regiune cu experiență de fondator de startup-uri tech, atât în România cât și în Silicon Valley.
Dan Călugăreanu, Partener și în primul fond EGV, își continuă activitatea de investitor profesionist în ambele fonduri administrate de Early Game. Înainte de a deveni Partener la Early Game, Dan Călugăreanu a fost Chairman al Tech Angels, dar și angel investor.
Florin Vișa, având 24 de ani de experiență în investiții private equity, venture capital, M&A și corporate finance în Europa Centrală și de Est, s-a alăturat EGV odată cu demararea negocierilor pentru acest al doilea fond.
Fondul I este în continuare activ dar va face investiții doar în companiile pe care le deține în portofoliu.
Toate investițiile noi vor fi realizate din cele 60 milioane de euro ale Fondului EGV II, 70% din sumă fiind dedicată, în continuare, finanțării startup-urilor din România. Pentru cel de-al doilea fond al EGV, partenerii vizează și investiții în afara țării noastre, în țări din Europa Centrală și de Est, ca de exemplu Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia.
Early Game Ventures (EGV) este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Printre investițiile pe care le-a realizat până acum echipa Early Game Ventures se numără cele în Questo, Meetgeek.ai, Profluo, Licenseware, Bunnyshell, OxidOS, Milluu, DRUID.
Recent, echipa EGV a anunțat primul exit din 2024, din PDQ, companie internațională de management pentru activele software a achiziționat CODA Intelligence, companie specializată în soluții de cybersecurity și una dintre primele investiții ale EGV I. Cristian Munteanu a precizat faptul că, în ceea ce privește exiturile realizate până în acest moment cu fondul I, EGV are un IRR (Internal Rate of Return) de 45%.