Economia atenției: oamenii de care uităm și monștrii creați

Acest articol a apărut inițial ca Nota Redacției în newsletter-ul start-up.ro din data de 30 iunie 2021. Abonează-te și tu pentru a primi zilnic cele mai noi știri, cele mai bune sfaturi!

Atenția e scumpă. Dacă avem cititori care au peste 30 de ani își vor aminti cum era pe vremuri. Câteva canale de televiziune, câteva reviste sau cărți, ziare și cam atât. Nu aveai unde să-ți consumi atenția. Erai limitat. Dar astăzi, odată cu epoca internetului social, atenția noastră s-a împărțit în zeci de locuri. Suferim noi, cei care ne punem atenție în acest malaxor care o toacă în bucăți mici, suferă cei care fac conținut de calitate, dar care e judecat în malaxorul menționat anterior, suferă antreprenori care par că nu fac lucruri, doar pentru că nu vorbesc prea mult. Cine câștigă? Foarte mulți părerologi. Și platformele, evident, unde conținutul este distribuit și ulterior monetizat, cum ar fi Facebook.

O vom lua pe pași, metodic. Hai cu mine într-o călătorie argumentativă de câteva minute.

Potrivit specialiștilor „Atenția este o resursă. Iar o persoană are o cantitate limitată”, conform lui Matthew Crawford de la University of Virginia și PhD la University of Chicago. Termenul de economia atenției a fost introdus de laureatul cu Premiul Nobel Herbert A. Simon. El a identificat faptul că atenția este îngustarea gândului uman.

Cercetători din multiple domenii încearcă să vadă cum funcționează atenția. Conform altor specialiști, în această lume hiperconectată și plină de informația, folosirea atenției înseamnă lipsuri în altă parte. Atenția consumă din timpul nostru. O cantitate mare de informație creează mai puțină atenție, iar alocarea acelei atenției se face printr-un proces foarte conștient.

În momentul de față, informația are un cost aproape infim. Singurul cost e de fapt atenția ta. Oamenii nu plătesc pentru conținut în general decât pentru a susține o cauză, mai mult decât pentru valoarea intrinsecă a acelui bun.

Mă interesează acest subiect de ceva vreme pentru că se leagă de un obicei propriu. Dacă acum 3-4 ani eram unul dintre oamenii vocali în social media, iar acum 6-7 ani nu prea scăpam niciun subiect despre care să-mi dau cu părerea, astăzi pot fi descris ca un urmăritor activ. Stau în social media mult, dar scriu puțin. Vorbesc rar și urmăresc ce fac alții.

M-a afectat acest lucru? În diverse moduri. În primă fază cred că m-a afectat personal, pentru că nu îmi mai luam dopamina like-urilor și popularității online. A trebuit să învăț cu ce să ocup acel gol creat de o nevoie artificială de confirmare pe care o aveam. Ulterior, cred că e și o chestiune de relevanță pe care am pierdut-o. Pare, pe alocuri, că dacă nu ești foarte activ în a te exprima, nu exiști.

Iar aici fac legătura bruscă în zona antreprenoriatului. Sunt numeroși antreprenori de care nu ai auzit niciodată. Mai sunt zeci de mii care nici măcar nu au conturi de social media personale. Acești oameni sunt prezenți în business, afacerea lor face vânzări online poate sau marketing online. Dar ei nu simt nevoia să se exprime. Iar asta creează un gol. Un gol de care profită alții care se ridică pe sine la stadiul de mentori de antreprenori, care prin faptul că sunt atât de prezenți prin datul cu părerea și opiniile creează o pânză de păianjen prin care nu mai vezi și brusc devin influenceri antreprenoriali.

În spatele lor sunt o mulțime de antreprenori de succes cu rezultate mai bune, dar care nu vor să vorbească prea mult. Și da, am zis-o mereu, e important să fii prezent, să vorbești, să pui o față business-ului tău. Dar dacă nu ești făcut pentru asta, aia e. Aici intervine responsabilitatea celorlalți, a ecosistemului, să trieze prin bullshit și influenceri care sunt plini de opinii.

Dacă taci, nu înseamnă că nu faci.

Ultimii ani ne-au adus multe exemple din această categorie. Publicul larg, dar și presa, cade în această capcană. Îi vezi, în economia atenției, pe cei care vorbesc mai mult, mai tare, mai pițigăiat. Nu ai timp să analizezi prea mult să vezi dacă business-ul acela din spate e chiar solid.

Ani la rândul am fost bombardați cu „cel mai tânăr milionar din Silicon Valley”. Două poze la un eveniment public cu Selena Gomez și un startup „de milioane de dolari” din San Francisco au fost suficiente. Peste asta se adaugă și lipsa de rușine personală pentru promovare și am ajuns la o impostură totală dată de economia atenției. Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley a fost creat. Nu mai contează ce faci, nu mai contează că nu existe date concrete. Tu ești milionar. Silicon Valley e plin de ei. Ce mai contează că milionarul din Silicon Valley e cântăreț azi. Te pozezi cu BMW-ul i8 și cu Justin Bieber și brusc ești vedetă. Pentru că economia atenției nu are rușine.

Ani la rândul am fost bombardați de știri despre rachete românești care urmează să fie lansate în spațiu. Despre primi sateliți. Ce am văzut? Machete de carton, traforaj bine făcut și tot felul de vorbe. Poate mă înșel eu și ratez un Elon Musk. Dar viața și anii m-au învățat să fiu mai delicat în abordarea trenurilor pline de hype. Care e aplicabilitatea practică? Ce se poate face cu acel lucru? E greu să construiești o rachetă care să zboare în stratosferă? Probabil că da. Cât de greu e să aplici în practică asta? Și mai mult.

Și vedem asta zi de zi pe Facebook și pe rețelele sociale. Oameni care preferă să creeze un cor al bocitoarelor în jurul unor subiecte. Ar putea poate să facă ceva. Sau să tacă și să facă. Vedem antreprenori care se prezintă cu trabucul și cu mocasinii la Nuba. Care bagă Seneca în lobby-ul unui hotel de lux. Țepari și experți autointitulați care brusc sunt de partea binelui. Experți media plângând pe altarul presei. Pentru că internetul uită. Pentru că atenția e limitată și pe măsură ce ne creăm noi amintiri despre cineva, uităm ce a făcut.

Economia atenției creează astfel de monștri. Pentru că nu mai e despre a fi promovați. Deși se face și asta. E despre autopromovare în fața unui public necunoscător. E despre a atinge noi bule și de a convinge noi oameni doar prin cuvinte scrise. E competent pentru că le zice bine.

În urma acestor oameni creați de economia atenției stau profesioniști, oameni pentru care un interviu înseamnă zeci de emoții.

Ce refreshing, deși complicat, este să dau de un antreprenor cu 20-30 de ani de experiență care e rupt în două de un interviu. Pentru că are emoții. Pentru că el știe să facă pe domeniul lui minuni, dar nu știe neapărat să vorbească despre asta.

Din fericire, unele domenii nu au fost atinse de economia atenției. Dar multe altele da. Și în creșterea asta a ecosistemului antreprenorial, a social media, s-au creat monștri care ne sunt vânduți ca exemple.

Ce aș putea să-ți zic la final? Ai grijă la malaxorul de atenție care e social media. Pentru tine, pentru copiii tăi, pentru familie, pentru afacerea ta. Și nu te lua doar după ce bine o zice cineva.

Până la urmă, nu te lua nici după mine, sunt doar un părerolog într-un newsletter, iar Iris ar fi zis „Să nu crezi ce-ți spun acum...”