Economia globală va reveni la nivelul pre pandemie: creștere record pentru acest secol

Economia globală va avansa în 2021 cu aproximativ 5%, fiind cea mai rapidă rată de creștere înregistrată în secolul 21, urmând să revină la nivelul dinainte de pandemie până la finalul anului curent sau, cel târziu, până la începutul anului viitor, arată raportul PwC Global Economic Watch 2021.

Deși economia globală în ansamblu își va reveni la nivelul dinainte de criza sanitară, revenirea va fi inegală între țări, sectoare economice și venituri personale. Redresarea va depinde de reușita campaniilor de vaccinare, precum și de condițiile fiscale, monetare și financiare ale fiecărui stat în parte.

”Previziunile optimiste la nivel global dau încredere că recuperarea pierderilor suferite în ultimul an se va face mai rapid decât se credea la începutul pandemiei. România urmează tendința globală, având în vedere că estimările Comisiei Naționale de Prognoză indică o creștere de 4,5% în acest an, după declinul de 4,2% din 2020. Sunt vești bune pentru mediul de afaceri care va avea nevoie, totuși, în continuare de sprijinul guvernamental. Pe măsură ce pandemia va fi controlată prin vaccinare, ar fi bine ca guvernul să ia măsuri pentru o creștere durabilă, cu accent pe investiții și crearea de locuri de muncă. La rândul lor, companiile trebuie să se concentreze pe strategii de dezvoltare și investiții, inclusiv în forța de muncă, pentru a face față atât problemelor cauzate de pandemie, cât și schimbărilor de durată pe care aceasta le-a impus deja în economie și în societate”, a spus Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

Creșterea va reveni, dar va fi inegală

Potrivit Global Economic Watch 2021, economia Chinei este deja mai mare decât înainte de pandemie, dar alte economii avansate, în special cele puternic bazate pe servicii, precum cele din Marea Britanie, Franța și Spania, sau cele axate pe exportul de bunuri de capital, precum Germania și Japonia, au o probabilitate mai mică de a reveni la nivelurile ante criză, până la sfârșitul anului 2021. 

Previziunile avertizează că următoarele trei până la șase luni vor continua să aibă multe provocări, în special pentru țările din emisfera nordică care trec prin lunile de iarnă și ar putea fi forțate să impună blocaje parțiale sau totale ale economiei, aplicate în prezent în Germania și Marea Britanie. Astfel, aceste economii s-ar putea contracta în primul trimestru și să revină pe creștere probabil în a doua jumătate a anului, când este de așteptat ca cel puțin două treimi din populația lor să fie vaccinată.

În economii precum Marea Britanie, Franța, Spania și Germania se preconizează că nivelurile de producție încă scăzute vor duce la creșterea ratelor șomajului, majoritatea locurilor de muncă afectate fiind cele din partea de jos a distribuției câștigurilor, agravând astfel inegalitățile de venituri.

Mai multe investiții în infrastructura verde

În 2021, un accent important se va pune pe mediu, investiții semnificative și schimbări de politici legate de Acordul climatic de la Paris fiind așteptate în principalele blocuri comerciale, inclusiv SUA, China și Uniunea Europeană.

În acest context, valoarea emisiunilor globale de obligațiuni verzi ar putea depăși pentru prima dată 500 de miliarde de dolari, având în vedere creșterea apetitului investitorilor pentru fondurile de mediu, social și de guvernanță (ESG). Fondurile destinate ESG ar putea ajunge astfel la o pondere de până la 57% din totalul fondurilor mutuale europene, până în 2025.

Obligațiunile verzi sunt utilizate pentru finanțarea directă a proiectelor de mediu și reprezintă în prezent mai puțin de 5% din piața mondială de venituri fixe.

Alte previziuni pentru 2021

  • În ediția anterioară a raportului Global Economic Watch, Olanda era creditată cu cele mai mari șanse să câștige campionatul Euro 2020, care din cauza pandemiei a fost amânat pentru 2021. Între timp, forma echipei olandeze a scăzut și Franța are acum cele mai mari șanse să câștige.
  • Prețul mediu anual al petrolului va rămâne sub 60 dolari pe baril, dar probabil va crește în a doua jumătate a anului.
  • Italia ar putea reveni în clubul țărilor cu PIB de peste 2.000 miliarde dolari. 
  • Nivelul total al datoriei publice a țărilor G7 va depăși 57 trilioane dolari.

Mai multe detalii din raportul PwC Global Economy Watch găsiți aici.



Citeste si