Eldie, startup-ul care ajută seniorii să-și păstreze mintea tânără

Eldie este un startup din zona companiilor de impact, acelea care aduc schimbare în societate prin ideile pe baza cărora sunt construite. Iar Eldie este o aplicație pentru seniori, care are grijă să le țină mintea cât mai tânără. Pe cei din jurul lor îi ajută să le vadă progresul cognitiv. Teofil Sturzoiu este tânărul antreprenor din spatele acestei soluții și de la el aflăm cum a luat naștere Eldie și ce-și propune.
Senior, caut minte tânără

Teofil are o relație foarte apropiată cu familia și asta l-a inspirat să creeze un produs pentru cei dragi, o soluție prin care să crească independența și calitatea vieții celor din jurul lui.

Așa că acum un an, cu misiunea de a construi un produs tech care să îmbunătățească viețile seniorilor, prezenți și viitori, a participat la un hackathon, adică un eveniment unde tinerii pot construi la ideea lor și pot primi și sfaturi pe loc, axat pe zona de sănătate, Hackathon4Health.

Și aici a prins viață Eldie în forma actuală. Pentru că, inițial, soluția lui a avut prima sămânță de fondare când Teofil era anul II de Facultate și era cunoscută sub numele de SilverCare. 

”Inițial, Eldie s-a concentrat pe construirea unui marketplace cu servicii și produse pentru seniori. Drum care ne-a făcut să descoperim și să legăm parteneriate cu cele mai mari comunități de seniori din România, identificând astfel nevoile reale ale acestora. Prin diferite proiecte, discuții cu seniori și aparținători, am ajuns să conturăm soluția actuală - un asistent AI pentru monitorizarea și îmbunătățirea sănătății mintale a seniorilor.”

Lansarea propriu-zisă a soluțiilor Eldie, după pivotarea din toamna 2024, a fost în primul semestru al acestui an. 

Acum Teofil a terminat licența la Facultatea de Automatică și Calculatoare și urmează să înceapă Masterul de Securitatea Rețelelor Informatice Complexe, tot la Politehnică. 

In forma lui actuală, startup-ul are un scop clar: 

”Eldie încetinește degradarea cognitivă a seniorilor și oferă oamenilor o metodă prin care să monitorizeze evoluția celor dragi. Că este vorba de îngrijitori în centre sau chiar copiii seniorilor, prin aplicația Eldie for Caretakers, aceștia pot rămâne la curent cu evoluția cognitivă a persoanelor vârstnice din viața lor.”

 Ce oferă aplicația pentru seniori Eldie
  • Pentru seniori, Eldie creează interacțiuni care să crească puterea cognitivă și să întârzie degradarea cognitivă generată de înaintarea în vârstă.

”Facem asta cu ajutorul unor jocuri a căror performanță în îmbunătățirea sănătății mintale este susținută de studii clinice. Pe lângă acestea, aplicația seniorilor are interfața adaptată nevoilor lor, mult simplificată și centrată în jurul Prietenului Virtual (un agent A.I.) care îi ghidează în aplicație.”

  • Pentru aparținători există Eldie for Caretakers, prin care aceștia primesc raportarea evoluției sănătății mintale a seniorilor, dar și detalii mai complexe pe care le pot accesa, cum ar fi evoluția Scorului Creierului sau evaluarea condiției cognitive ale seniorului în baza interacțiunilor pe care seniorul le-a avut cu Prietenul Virtual, un agent AI din aplicație.

Eldie are la bază un fundament medical adus de colega lui Teofil din echipă, Aviva Olteanu, medic psihiatru la Spitalul de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia". Pe lângă această infuzie de suport specializat, echipa Eldie a beneficiat de suportul specialiștilor din alte paliere medicale precum geriatrie și gerontologie. 

”Aceștia ne-au oferit accesul și ghidajul necesar pentru a înțelege studiile internaționale făcute în domeniul degradării cognitive. În baza acestor studii, bune practici și ultimele documentări din domeniu, am pus la punct pilonii pe care Eldie construiește suportul pentru seniori: stimularea cognitivă prin jocuri și interacțiunile cu Prietenul Virtual.”


Prezent printre utilizatori

Eldie e relativ nou în peisajul aplicațiilor, dar a reușit să adune o comunitate aproape cât dimensiunea unui oraș mic din România, după cum ne spune fondatorul. Majoritatea utilizatorilor este formată din seniori din zonele urbane.

Ce face echipa startup-ului acum este să fie cât mai prezent în căminele de seniori și în cluburile de vârstnici, practic să ducă produsul fix în mijlocul publicului pe care îl vizează. 

Astfel de interacțiuni și prezența live sunt cele care au ajutat echipa Eldie să construiască și să rafineze aplicația. Tot acesta a fost contextul care i-a ajutat să demonteze un mit și anume acela că seniorii sunt străini și afoni tehnologiei.

A fost o temere pe care au avut-o inițial, dar pe care acum o încadrează la capitolul legende. 

 ”An dupa an, din ce în ce mai mulți seniori folosesc tehnologia și nu doar ca înlocuitor al vechiului telefon. Iar procentele, atât în România cât și la nivel mondial, sunt în continuă creștere. În orice caz, pentru a facilita și noi tranziția către digitalizare, sau, altfel spus, să ajutam seniorii să descopere beneficiile tehnologiei, am desfășurat workshop-uri cu seniori din România pentru a descoperi și analiza competențele tehnologice. Cu certitudine, rata de adopție și de utilizare ne-a depășit așteptările.”

Aprofundarea tehnologiei merge un pic mai departe în Eldie, unde echipa a pregătit o librărie mică de cursuri menită să accelereze procesul de învățare privind utilizarea tehnologiei. 

Iar acest proces de învățare e o continuare firească a ceea ce este Eldie la bază. Practic învățarea despre cum să înveți contribuie și mai mult la o minte ageră, ceea ce conform studiilor accesate de ei, facilitează din nou încetinirea degradării cognitive a seniorilor. 

Planurile Eldie au în continuare componenta comunității la bază și continuă evenimente în parteneriat cu diverse organizații (cămine, ONG-uri, centre de zi sub umbrela DGASPC), inclusiv cu asociația Niciodată Singur și Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă. Este ceea ce-i ajută să-și îmbunătățească constant aplicația, pe baza interacțiunii și nevoilor seniorilor.
 

Impact, da. Finanțare, poate.

Eldie a pornit ca o misiune cu impact social. Iar în construirea ei baza finanțării a venit din munca echipei. Așa cum spune Teofil, sweat equity.

Altfel, ce i-a ajutat financiar au fost premiile, precum un grant non-rambursabil de la Hackathon4Health, competiție organizată în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, din partea Johnson&Johnson. 

”Mai departe, am fost impulsionați de feedback-ul primit la diferite proiecte și programe unde am participat, printre care și Innovation Labs 2025 (finaliști).” 

Dacă până acum investițiile nu au fost pe lista de priorități, Teofil înțelege că trebuie să se orienteze spre o runda de finanțare, ca să aibă suportul necesar pentru scalare. 

”Iar acest suport tinde să devină important cât de curând. Soluția noastră are impact social pozitiv, iar confirmarea din partea căminelor și a altor parteneri strategici subliniază și potențialul economic”.

Ca sursă de venit, Eldie are ca și client plătitor doar aparținătorii sau căminele, care au pachete speciale de prețuri. Altfel, beneficiarul final, adică seniorul, nu plătește nimic. 

Planurile mari cu oamenii mari

Următorul pas al scalării implică mutarea produsului din versiunea Beta într-un produs de masă. Iar din punct de vedere business, obiectivul principal este să intre și pe piața căminelor din Franța. La începutul anului 2026 Teofil este convins că vor anunța o rundă mai mare de investiție, care să se alinieze cu obiectivele echipei și care să le permită o creștere accelerată.

Pentru țelul setat, mai au mici pași de bifat, cum ar fi creșterea conturilor realizate și a conturilor active, îmbunătățirea funcției de Asistent Personal  la un nivel mult mai ridicat și mai proactiv decat este acum în baza informațiilor acumulate.

Pe partea de aparținători, plănuiesc să adauge opțiuni care să detalieze mai bine scorul creierului, dar și să le ofere sugestii concrete de activități și acțiuni pe care le pot realiza cu seniorii.  

Altfel, aplicația are la bază 3 limbi deja, română, franceză și engleză, așa că un prim pas de ieșire din plan local a fost deja făcut. 

Echipa Eldie mai are un cofondator alături de Teofil, pe Flavian Dumitrache, care este și CTO, pe Radu Andarachi - COO și antreprenor cu mai multe business-uri crescute până în prezent, pe Aviva Olteanu (Chief Scientific Officer) - rezident psihiatrie la Spitalul de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", pe Andrei Mocanu - Game Developer și Valentin Lescai - Designer.

În spatele echipei există și câțiva mentori pe care Teofil ține să-i menționeze: Răzvan Rughiniș (Innovation Labs), Aleodor Tabarcea (Stripe), Ion Petrovai (FreshBlood HealthTech) și Diana Iosu, (DiFine PR).

Eldie va continua să meargă către seniori și să îi învețe joaca aia bună pentru minte tânără.

Pentru că Teofil a învățat multe despre această categorie de români, lecții luate din teren, nu din statistici.

”Am aflat că seniorii sunt foarte deschiși la a folosi tehnologia și a învăța cât mai multe, mai ales cei din România. Încă este loc de îmbunătățire, dar trendul este unul ascendent. Iar deschiderea lor și feedback-ul din folosirea aplicației ne semnalează ca suntem pe drumul cel bun.Totodată ne apropiem de un apogeu al unei generații care intra în categoria senioratului. Iar cat de curand generația “Decrețeilor” vine rapid din urma. Generație a căror skill-uri digitale sunt într-o continuă evoluție cu o adopție mult mai amplă decat generațiile precedente. Am înregistrat un apetit din ce în ce mai ridicat pentru unelte digitale moderne, dar și pentru AI.” 



Citeste si