- 26 Noiembrie 2021
Empowering Women in Agrifood 2021: finanțare pentru 2 antreprenoare pentru sustenabilitate agroalimentară
Eugenia Bucur, fondatoarea Innovati Foods, produce gustări funcționale, sănătoase, dietetice, fortificate cu vitamine și antioxidanți prin reciclarea subproduselor din industria vinului, reducând astfel la zero deșeurile organice. Iar Annamaria Kiss, fondatoarea Anna’s Urban Garden, oferă servicii de urban edible landscaping (peisagistică productivă) pasionaților de grădinărit din mediul urban și adepților unui stil de viață sănătos și sustenabil.
După 5 luni de mentorat personalizat, traininguri și evenimente, Eugenia Bucur și Annamaria Kiss împreună cu alte 8 antreprenoare finaliste în program și-au susținut ideile în fața unui juriu și au expus progresul înregistrat în cadrul Empowering Women in Agrifood, precum și intențiile de dezvoltare a business-ului lor în viitorul apropiat. Cele mai importante criterii de selecție a celor două antreprenoare care să beneficieze de finanțare au fost inovația ideii, nevoia pe care soluția propusă o adresează, planul de business și posibilitatea de scalare, impactul socio-economic și exploatarea oportunităților din domeniul agrifood. Eugenia Bucur și Annamaria Kiss au obținut, astfel, 15.000 de euro pentru a-și susține și dezvolta ideea de afaceri mai departe.
„EWA a fost pentru mine o experiență antreprenorială și un ajutor incomensurabil în stadiul în care mă aflam înainte de începerea programului, pentru că m-a ajutat să obțin noi perspective despre afacerea mea, am avut șansa de a învață mai multe din punct de vedere financiar și să mă dezvolt profesional. Am reușit să-mi consolidez cunostiintele de marketing, competențele de luare a decizilor corecte în mediul de afaceri și de leadership. Prin EWA am devenit persoana care îmi doream să fiu, capabilă să își conducă propria afacere. În plus, în cadrul EWA am realizat produse noi , inovative și am înțeles că cel mai important lucru este învățarea continuă. Înainte de terminarea programului EWA am făcut chiar și primele vânzări. EWA m-a încărcat cu energie, motivație și inspirație”, spune Eugenia Bucur, care a obținut 10.000 de euro pentru afacerea ei prin programul Empowering Women in Agrifood (EWA).
„Am aplicat la acest program fără mari așteptări și am fost foarte încântată când am aflat că am fost selectată. Am văzut organizatori dedicați, mentori deosebiți și participante care inspiră prin curaj și motivație. EWA m-a făcut să ies din mindsetul de „mămică” în umbra căruia am plantat și semințele proiectului Anna’s Urban Garden, ajutându-mă și încurajându-mă să-mi asum niște riscuri care nu doar au adus lumina necesară creșterii, ci și multe resurse valoroase. Chiar și fără să mă gândesc la posibilitatea finanțării, ocazia participării la program este un mare win”, completează Annamaria Kiss, care beneficiază de finanțare de 5.000 de euro.
Juriul implicat în evaluarea proiectelor înscrise a fost format din Adina Crețu, Director Programe și creștere antreprenorială Impact Hub Bucharest, Claudiu Mitrea, membru EIT Food RIS Policy Council și Valentina Ion, co-fondatoare Forger. Evaluarea juriului a reprezentat 40% din nota finală primită de antreprenoare, restul de 60% însemnând progresul înregistrat de acestea de-a lungul celor 5 luni de program.
Pe parcursul programului Empowering Women in Agrifood, cele 10 antreprenoare finaliste au lucrat împreună cu mentorii lor în direcția motivației de a conduce afacerea, dezvoltării ideii de business sau îmbunătățirii operațiunilor business-ului, dar și în ceea ce privește strategia de monetizare și de marketing, canalele de distribuție și vânzări, creșterea veniturilor și a numărului de clienți precum și dezvoltarea de produse și parteneriate noi. Ca urmare, 40 % dintre ele au atras primii clienți și clienți noi pe perioada de mentorat din EWA, iar 60% au stabilit noi parteneriate care să le ajute să-și dezvolte mai departe ideile.
Programul EWA s-a încheiat pe 26 noiembrie în cadrul unui eveniment online despre inovație în agrifood și leadership feminin, la care au participat Monalisa Ungureanu, CEO Agrii România, Ibolya Oprea, co-fondatoare a aplicației Reset și Lucia Radu, Project Manager Impact Hub Bucharest și mentor în program.
„A fost o călătorie fantastică din care am învățat și eu multe lucruri despre nutriție, în care am combinat skilluri diferite în funcție de nevoia antreprenorului. Programul a fost foarte util și bine structurat. Abia așteptăm ediția următoare”, spune Lucia Radu, invitat și mentor în program.