evoMAG începe să vândă asigurări

evoMAG îşi extinde portofoliul cu o nouă categorie de produse şi servicii - asigurări, având ca obiectiv vânzarea a 10.000 de poliţe într-un an.

Pentru început, evoMAG pune la dispoziţia clienţilor poliţe de asigurare RCA, urmând ca în lunile viitoare să ofere acestora mai multe tipuri de poliţe de asigurare.

Noua gamă de produse şi servicii din oferta evoMAG este dezvoltată în parteneriat cu Destine Broker de Asigurare.

„Am observat un interes în creştere pentru achiziţia online de asigurări. Am început cu RCA pentru că există deja o tradiţie de achiziţie online a acestui tip de poliţă de asigurare. Vom adăuga în portofoliu, în perioada imediat următoare, şi asigurări de călătorie şi asigurări de locuinţe”, spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.

„Introducerea poliţelor de asigurare în portofoliu face parte din strategia de extindere a produselor şi serviciilor. Vrem să oferim acces şi la aceste tipuri de servicii, clienţii noştri având acum posibilitatea de a încheia poliţe de asigurare direct de pe evoMAG.ro”.

Vizitatorii evoMAG.ro pot viziualiza, compara şi selecta din ofertele a 8 asiguratori: Allianz Ţiriac Asigurări, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group, Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance, Euroins România Asigurare – Reasigurare, Generali România Asigurare Reasigurare, Groupama Asigurări, Omniasig Vienna Insurance Group şi Uniqa Asigurări.

Livrarea poliţelor RCA se va efectua în mod gratuit, în cel mult 48 de ore de la plasarea comenzii. În cazul în care clienţii optează pentru plata online, poliţa de asigurare intră în vigoare începând de a doua zi. În cazul plăţii ramburs, poliţa de asigurare va intra în vigoare după 5 zile.



Citeste si