Femeia care sădește prin tehnologie mai mult bine în lume și în echipe

Iar în acest proces antreprenorial, Simona s-a orientat mereu să construiască o soluție pe termen lung, cu impact pentru viețile oamenilor. Companiile dezvoltate de ea, Zitec și Mirro, respectă valorile de libertate, de exprimare, de opinie, de dialog și de rezultate care să aibă un minim de schimbare în mersul de zi cu zi al românilor. 

Antreprenoarea a știut cumva de mică care îi este direcția. De aceea, printre primele cariere la care visa era cea de polițistă, unde simțea că poate să-și exercite nevoia de echitate și de a ajuta oamenii dintr-o astfel de poziție. Când era și mai mică, se visa vânzătoare de înghețată, dar aici alegerea era una pur egoistă, nici pe departe altruistă. 

”Ce voiam să mă fac când eram mică - vânzătoare de înghețată. Îmi imaginam că așa pot să mănânc toată ziua înghețată, nu doar o dată pe zi sau când mă lăsau ai mei. Și apoi cumva din modele din familie, sau din ce cărți mai citeam, am vrut să mă fac polițistă, pentru era acolo o nevoie de echitate, de a ajuta oamenii. Apoi, când am crescut, am ajuns la liceu, am făcut informatică și m-am dus în direcția asta.”

A ales drumul informaticii, iar software-ul creat prin compania ei, Zitec, a ajuns să fie o cărămidă esențială în drumul binelui pentru public, fie că vorbim de tehnologia care ne aduce pachetele în lockere sau de cea care ne ajută să facem programări medicale. 

În cei 22 de ani de antreprenoriat, Simona a contribuit și a condus sute de proiecte. Iar firea ei orientată spre viitor și spre soluții vine și dintr-o copilărie în care a avut și momente de fericire cu brotăcei găsiți în deltă, lângă orașul natal Galați, dar a avut și miile de ore de lectură. Sau mai apoi clipele în care se delecta cu probleme de algoritmică de olimpiadă sau se străduia să doboare recordul la Minesweeper.  

Drumul către informatică și pasiunea pentru tehnologie aplicată în viața de zi cu zi a început din generală: 

”Am avut noroc pentru că eram la o școală în Galați, care a fost printre primele care au introdus cursuri de informatică. În clasa a 7-a, în funcție de media cu care încheiasei anul anterior, puteai să mergi la informatică sau să rămâi la lucru manual, cum se făcea atunci. Și cred că asta a fost norocul meu, că am putut să intru și am avut un profesor foarte bun și atunci mi-am deschis apetitul. Acești 2 ani de gimanziu mi-au pus bazele de algoritmi, de gândire analitică. Apoi a fost natural să merg mai departe la un liceu de informatică și apoi la Facultatea de Automatică, pentru că mi-am dorit și ceva mai practic. Informatică este abstractă, dar și creativă în același timp, adică te provoacă din mai multe puncte de vedere. Dar automatica cumva era aplicată pe lumea reală și mi-a plăcut foarte mult, mai ales partea asta de a rezolva lucruri, de a gândi în algoritmi, de a gândi în sisteme.”

A știut dintotdeauna că-și dorește autonomie. O dată pentru ea, și mai apoi pentru echipele pe care le-a construit. A avut această idee curajoasă de a construi ceva încă de când își poate aminti. La un moment dat, chiar se gândea să facă un business cu felicitări. Dar adevărata motivație i-a dat și direcția profesională. 

[*/gallery/Copilaria Simonei Lapusan/*]

Înainte de antreprenoriat, a lucrat o perioadă în zona de digital. Și a știut că lucrurile pot arăta și altfel. Așa că atunci când ea și Alex Lăpușan, soțul ei, pe atunci partenerul ei de viață, au gândit compania pe care o conduc și acum, au știut că vor să fie altfel. O companie de tehnologie care să aducă impact în organizații și în viețile oamenilor în care echipa lor să fie mulțumită de locul în care se află. Încă de la început, din 2003, au creat aplicații de digitalizare și de automatizare, doar că pe vremea aia nu le spunea așa. Dar marele motiv pentru care a ales tehnologia este pentru că o consideră o zonă complet creativă, care te provoacă și îți stârnește curiozitatea și se poate schimba de la o lună la alta. 

Construcția ei cu ADN autonom și orientat spre schimbare vine și din familie: 

”Părinții mei sunt un model și mama mea, dacă vorbim de modele feminine, e un model de hotărâre, reziliență, organizare, planificare. Dar și bunicile mele pentru că au avut vieți grele și de la fiecare mi-am luat câte ceva, ba o toleranță, dar și o reziliență și o putere de a te lupta - când crești singură copii pe timp de război și auzi poveștile alea, e inspirațional. 

Nu am avut un model antreprenoare, dar părinții mei m-au susținut să merg pe ce drum am vrut. Ei au fost tot timpul acolo lângă mine și ei au făcut un parenting democratic de fapt, deși nu se știa despre asta la vremea aceea. Adică ei ne-au ajutat să fim autonome, pe mine și pe sora-mea, ne-au implicat în decizii, aveam tot timpul consiliul de familie în care eram întrebate voi ce părere aveți. Atunci ne-am dezvoltat cumva autonomia asta și încrederea în noi de fapt.”

În cerc lărgit, Simona nu a avut un model feminin care să o ghideze pe calea antreprenoriatului. Din contră, a avut profesori bărbați care au încurajat-o și o profesoară de informatică, ce a reușit s-o discrimineze și care i-a lăsat niște avarii în traseul către o carieră în tech.

Dar acolo unde viața reală a lăsat de dorit, au intervenit modelele din cărți și seriale, iar Simona a reușit să-și extragă lecțiile de la personaje, în principal de la Kathryn Janeway din Star Trek.  

[*/gallery/Tineretea Simonei Lapusan/*]

Când faci antreprenoriat de 22 de ani, e greu să singularizezi un moment din tot istoricul. Totuși, dacă vorbim de realizări, Simona reușește să ne împărtășească cea mai mare realizare a ei: 

”La Zitec facem proiecte de 22 de ani, avem sute de proiecte, sute de clienți. Impactul îl vedem în fiecare zi. Dacă ai un colet pe care îl primești acasă, pe Sameday, este făcut pe infrastructura creată de Zitec de lockere, tot software-ul din spate. Sau poate anumite servicii medicale, programarea pe care ți-o faci într-o aplicație. Deci cumva am reușit să atingem viețile utilizatorului final cumva și să le transformăm în bine. Cel mai multă mă bucur că am reușit să construim o echipă autonomă și practic fără ca eu și Alex să ne mai implicăm la nivel de detaliu. Ei pot să construiască, să găsească clienți noi, să le înțeleagă nevoile, să dezvolte produse pentru nevoile lor și asta mi se pare cea mai mare realizare.”

O perioadă atât de lungă vine însă și cu piedici sau momente mai grele. Când se gândește la acestea, Simona le vede ca pe niște lecții. Aproape pe toate, mai puțin 2 episoade, când se gândeau serios să tragă obloanele și să plece. 

”În criza din 2008-2009, jucam cumva la zero, că aveam bani să plătim salariile, dar intrau în cont în ultima zi. Cumva am reușit să nu întârziem salariile, ceea ce a fost foarte important pentru noi la momentul respectiv. Dar aceste momente grele nu le-am văzut ca pe un impas. Am mers mai departe și ne-am gândit cum putem să construim o afacere în condițiile din țara asta: dacă astea sunt taxele, păi, hai să le plătim. Dacă nu putem să plătim taxele, înseamnă că poate n-ar trebui să facem business în țara asta.

Și asta e o provocare: în momentul în care te lupți cu alții care nu plătesc taxe, nu ai același nivel de competitivitate pe prețuri sau altele. Dar asta a fost o decizie conștientă de cum facem legal business în țara asta. 

Un impas la modul de <<OK, ce facem noi, dacă are rost să continuăm aici sau nu>> cred că a fost totuși de două ori în viața: o dată când a candidat Adrian Năstase și acum la alegerile din anul ăsta, când ne-am pus problema că dacă oamenii vor vota într-un anume fel, oare are rost să stăm și să luptăm? Pentru că noi suntem luptători, vrem să facem asta, dar pe de altă parte vrem să construim o afacere sau să cresc copii într-o țară care nu respectă valorile mele de libertate, de toleranță, de respectare a legilor, de fapt de liberă inițiativă.”

Simona era în continuare angajată în primul an al companiei Zitec și a durat sub un an de la fondarea afacerii ca să se dedice complet companiei. Jobul ei era flexibil, fusese avansată, ba chiar îi plăcea. Și totuși, a ales antreprenoriatul și nu jobul, și chiar și-acum își aduce aminte senzația de eliberare pe care a avut-o când și-a dat demisia. 

De ce antreprenoriat și nu job? 

”Am început să lucrez în anul patru de facultate. Lucrăm la TotalNet, pe un rol de webeveloper inițial, unde am învățat foarte multe, am avut autonomie să mă dezvolt și construiam cumva proiecte cap-coadă. 

Și la un moment dat TotalNet a fost achiziționat de RDS și la momentul respectiv am zis: ce fain, o companie mare și mai multe lucruri de făcut. Dar în prima zi când am ajuns acolo mi-am dat seama că nu e nimic de genul ăsta și în câteva ore mi-am dat demisia și am plecat. Și asta era cam la șase luni de când pornisem Zitec și cred că a fost un imbold foarte bun. Adică știu senzația de după, așa eliberatoare și cred că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea, că m-a ajutat să merg cu toate motoarele înainte în Zitec și cred că asta a ajutat și compania să fie unde este acum.”

 Primii ani ai Zitec au însemnat trei oameni care făceau de toate. 

 ”Am făcut de toate. Adică de la a amenaja sediul, spălat mocheta, facturare, programare, tot ce trebuia. La câteva luni am angajat primul om și de aici începe complexitatea. Când crește echipa, deja trebuie să dezvolți alte abilități. Orientarea asta către oameni a fost de la început, dar evident că am învățat foarte multe lucruri pe parcurs, adică am învățat cum să recrutăm. La câțiva ani mi-am dat seama că totuși ar trebui să avem un departament de HR, ulterior de finance. Acum aș face diferit lucrurile.”

”Nu știu dacă a fost un moment în care să zic da, știu că Zitec este de succes acum. Pentru că și eu și Alex suntem perfecționiști, suntem foarte competitivi amândoi, dar cumva nu este succesul un obiectiv. Dacă mie îmi place ce fac, îmi place să îmbunătățesc continuu lucrurile, să aflu lucruri noi. Și cumva cred că succesul, dacă ar fi să-l măsurăm în KPI de business, cifră de afaceri, satisfacția oamenilor, satisfacția clienților, profitabilitate, cred că asta vine natural cumva.”

[*/gallery/Inceputurile companiei Zitec/*]

Dorința de mai mult și de mai bine este adânc conectată de Simona. Iar asta s-a văzut și în 2018, când a lansat și Mirro, o soluție pentru performanța oamenilor dintr-o companie, pentru retenția echipelor și pentru a ține colegii activi și satisfăcuți corect. Din culisele acestui proiect, Simona își amintește primii ani de Zitec și cum lecțiile din prima companie au condus la o nouă idee de business cu impact pentru oameni.  

”În Zitec am tot trecut prin tot fel de procese îmbunătățite de evaluarea performanței: mai întâi în google formes, pe urmă ne-am dezvoltat noi un tool intern. O făceam la un an, la șase luni, schimbam tot felul de criterii. Tot timpul găseam ceva de îmbunătățit și la un moment dat am început să căutăm un tool care să fie cum ne imaginam procesul ăsta de performance management, ca un feedback continuu. Am găsit ceva prin State și am început să-l folosim în paralel. Dar realitatea e că oamenii evitau cu orice preț să o folosească. La un moment am zis să facem noi un produs în care user-ul să vrea să intre, să-i placă, să-l folosească ușor, să n-aibă nevoie de un training ca să înțelegi un raport și să fie foarte flexibil pe zona asta de performance management. Am început să-l construim și pe baza feedback-ului user-ilor, pe ce am mai aflat din piață. Acum are o zonă de performance management foarte flexibilă, zona asta de HR admin și eu i-am adăugat o zonă de comunitate de comunicare internă, cu scopul de a-i face pe oameni se simtă conectați, să simtă că aparțin, să se simtă recunoscuți, văzuți. Și de atunci tot construim la el.” 

Mirro a depășit 35.000 de utilizatori și companii precum Emag, Lactalis, McDonalds, aleg să folosească platforma. Un feature care face soluția cu adevărat utilă și îndrăgită, este unealta de apreciere. Componenta lor de Employee recognition software contribuie la o stare de bine a angajațior, așa cum o arată și un studiu recent prin care atunci când îi spui cuiva că a făcut o treabă bună, contribui la scăderea riscului de burnout. 

”Noi inițial am gândit Mirro pentru companii, poate mai high-tech din zona de servicii, pentru care e foarte importantă retenția oamenilor. Dar la un moment dat am mers și l-am implementat într-o companie de retail foarte mare, cu multe locații, cu mii de oameni și oamenii au început instant să-și dea apreciere publică, să pună mesaje, chiar dacă erau unele mesaje cu cafeluța sau mai funny. A fost o activitate foarte efervescentă, adică au urcat în toate topurile. La câteva luni, am rulat un chestionar de satisfacție, iar la întrebarea - cât de dezamăgit ai fi dacă nu ai mai folosi Mirro - 80% dintre cei de la compania respectivă au zis că ar fi dezamăgiți și foarte dezamăgiți dacă nu ar mai folosi și atunci mi-am dat seama de fapt cât de important e și pentru lucruri mici, cum îi face pe oameni să se simtă conectați, să se simtă valorizați și văzuți și cumva să-i facem mai fericiți la locul de muncă.” 

De la Mirro s-a dezvoltat și zona de evenimente fizice cu valoare pentru cei care sunt în sală. Astfel, acum 2 ani, Simona a construit și seria de evenimente Miro Sparks, interactive și pe grupuri mici, din care oamenii să plece cu ceva complet valoros. Lunar au întâlniri cu 15-20 de oameni, au avut peste 15 ediții și așa s-a legat și o comunitate pe zona de HR, leadership și închegarea unor echipe. Și chiar dacă vorbim de întâlniri micuțe, Simona crede că dacă reușesc să ducă mici schimbări în organizațiile participante, vor crea acel butterfly effect, care ulterior se va simte și în societatea noastră. 

Simona e COO la Zitec și CEO la Mirro. Iar aceste roluri și le împarte cam așa: 

”La Zitec sunt COO pentru că atunci când am setat rolurile nu există conceptul de co-CEO. Dar Zitec este o companie deja stabilă, matură, management-ul are oameni foarte buni, are o altă maturitate și compania crește cu peste 10% în fiecare an. Cumva am reușit să creăm un sistem stabil și implicarea mea rămâne la nivel strategic, în sensul că mai trag din când în când de fire să văd dacă iese ceva. Mă ocup zona de cultură și procese. La Mirro, în schimb, fiind mult mai mică echipa și mai tânără, pendulez zilnic de la zoom-in zoom-out pe tot ce înseamnă dezvoltare, produs, marketing, sales, dar și acolo văd îmbunătățiri față de anul trecut, deci cumva încep să se așeze lucrurile și acolo.”

”Ideal ar fi să le fac full-time rol-urile. Dar fix faptul că nu le fac full-time și cumva mă împart între ele, mă forțează și să mă concentrez pe ce-i cel mai important și responsabilizează echipele pentru că au autonomie. Până la urmă, ele știu unde trebuie să meargă, let's do it.”

[*/gallery/Antreprenoarea Simona Lapusan/*]

Simona a ales să fie și angel investor în Bravva și să dea mai departe către echipele de femei antreprenor, un sprijin pe care ea nu l-a avut la începuturile ei în acest traseu. Se uită la companii care rezolvă simplu și scalabil o problemă. Se mai uită ca echipa să fie cu entuziasm și cu reziliență.  

Sunt multe lucruri care te pot surprinde la Simona. Că avea pasiuni foarte tech încă din copilărie, că e fană SF și asta se vede și în decorul biroului Zitec. Dar de departe, un lucru care e cu adevărat definitoriu și te lasă cu gura căscată e convingerea ei că toți oamenii sunt buni prin natura lor. Iar la acestă credință a ajuns la 12 ani și și-o poartă ca un tatuaj în tot ce face. 

”Îmi aduc aminte momentul când am decis să cred asta. Cred că a fost o influență cumva din cărțile pe care le citeam, eroi la care mă uitam atunci. Pe la 12 ani, am decis că eu de fapt consider că oamenii sunt buni și că au intenții bune la baza lor, și de-a lungul timpului cumva am văzut-o aplicată. În momentul în care te duci către oameni cu această intenție, că îi consideri buni, le dai toată încrederea. Și cred că oamenilor, dacă le dai încredere, o să facă ce te aștepți de la ei. Dacă dimpotrivă, te duci cu o lipsă de încredere, le subminezi încrederea în sine, și atunci rezultatele vor fi altele. Și chiar dacă uneori e dificil, trebuie să faci cumva conștient alegerea asta. Și cred că asta m-a ajutat să îmi cresc toleranța, să văd alte perspective. E ceva ce aș recomanda clar copiilor mei.”

Simona a învățat recent arta relaxării, în sensul în care a învățat cum să se bucure fără să facă nimic. Ceea ce s-a simțit ciudat inițial, pentru că nu știa cum să ste fără să facă ceva. Acum, i-ar plăcea să aibă mai mult timp pentru această formă de relaxare recent descoperită, dar și pentru călătorii, lecturi, sailing, muzică, să petreacă timp cu copiii și să fie cât mai aproape de mare.

Dar pasiunile acestea își găsesc greu loc în programul Simonei, unul care e dedicat construirii unor culturi cât mai echilibrate în viețile companiilor din România. Iar cu asta ar vrea să intre într-o carte a femeilor care schimbă România, dacă s-ar scrie una vreodată, ca femeie care a pus bazele schimbării unei culturi cu oameni proactivi, implicați, care chiar vorbesc între ei. 

[*/gallery/Viata Simonei Lapusan/*]