Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă

Mădălina Ivașcu și Sorina Topceanu, împreună, înseamnă One Night Gallery, numele sub care aduc arta transpusă prin noi medii direct către oameni. De ele se leagă proiecte precum festivalul RADAR, MINA Museum, dar și alte instalații de new media art din București și alte câteva orașe. Iar această e o imersie în povestea femeilor care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă. 

Mădălina și Sorina s-au născut și au crescut în București. Au terminat facultatea de comunicare și tot aici a fost industria în care au activat și s-au și cunoscut. Cu un background comun în industrii creative și comunicare, Mădălina și Sorina și-au propus să exploreze o zonă încă neatinsă atunci, cea de artă cu o componentă tehnologică și digitală.

Pe scurt, new media art, genul de instalații și spectacole în care spectatorii devin parte din poveste, pot interacționa cu obiectele expuse sau se pot bucura de un show interactiv cu ajutorul realității augmentate.

”Ideea a fost de a face expoziții care să aibă un artist în focus și prin intermediul diferitelor medii tehnologice să oferim componenta de interactivitate vizitatorilor. Totodată, ne-am propus să creăm un context multidisciplinar din care, atât artiștii cât și noi, să ne dezvoltăm noi skill-uri și competențe digitale. Am început în 2017 cu prima expoziție și 7 ani mai târziu avem deja 23 de ediții în portofoliu și am expus acest format în 6 orașe din România.”

One Night Gallery e proiectul sub care s-au unit ca să lucreze la dezvoltarea zonei de new media art. Aceasta funcționează ca o platformă de promovare a artei, practic e prima galerie de new media art din România, unde îmbină arta și tehnologia într-un nou concept de expoziție ad-hoc și susține tinerii artiști români. 

Prin acest proiect, artiștii și publicul își găsesc o punte de interacțiune. Iar artiștii sunt provocați de One Night Gallery să folosească noi instrumente de storytelling digital și să creeze proiecte care integrează realitatea virtuală, realitatea augmentată, video mapping, inteligență artificială, animație, sound design și instalații interactive pentru a oferi noi experiențe publicului. 

Cel mai ușor să înțelegeți aceste noi forme artistice este cu o vizită la MINA Museum, cel mai recent și cel mai de succes proiect al antreprenoarelor culturale, primul muzeu imersiv din România. Aici, în 6 luni de la lansare, 180.000 de vizitatori au interacționat cu expozițiile muzeului imersiv. Iar dorința pentru această formă de artă s-a conturat și într-un muzeu pop-up pe care Mădălina și Sorina îl plimbă acum și prin alte orașe din țară. 

Vă lăsăm să le cunoașteți mai bine pe femeile care au redefinit felul în care ne bucurăm de artă. 

 

Despre ce veți citi: 

  • Desenele animate și Bucureștiul văzut ba ca oraș mic, ba ca oraș mare, și cum au contribuit cele 2 la dezvoltarea scenei artistice locale.
  • Cum spectacolele pot avea orice pânză și orice pensulă, orice mediu și orice spațiu de expunere atâta timp cât îl gândești pentru oameni.
  • Despre cum te ajută lobbyul și gândirea antreprenorială în găsirea unor surse de finanțare pentru proiecte de artă digitală. 

Mădălina și Sorina fac parte din proiectul "Femeile deschid România", o inițiativă lansată de start-up.ro alături de ING Bank România, prin care provocăm cititorii să descopere poveștile femeilor care schimbă România zi de zi, prin acte de curaj sau de normalitate. Proiectul, construit sub forma unui spațiu interactiv, vă provoacă să nu rămâneți doar la 24 de exemple date de către noi, ci de a le extinde zi de zi, prin sugestiile voastre.

1. Nume și funcție actuală

Mădălina Ivașcu, cofondator MINA – Museum of Immersive New Art și platformele de new media art – One Night Gallery & Festivalul RADAR.

Sorina Topceanu, cofondator MINA – Museum of Immersive New Art și platformele de new media art – One Night Gallery & Festivalul RADAR.

2. Bio copilărie: 

Mădălina: Born & raised în București între casa părinților și a bunicilor, am crescut mai mult în casă, cu bunicii cu care făceam matematică, șah și mă uitam mult la desene animate, lucruri care cred că mi-au dezvoltat  imaginația. De altfel, asta și voiam să fac când aveam să ajung mare, scenarist de desene animate

Sorina: M-am născut și locuiesc în București. Când eram mică, mi se părea că Bucureștiul e un oraș prea mic. Pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că e suficient de mare încât să-mi îndeplinească multe din dorințele sau nevoile mele. Îmi plăcea sa iau note mari, să îmi imaginez cum va fi când voi ajunge mare. Am vrut să devin actriță, cântăreață, detectiv, avocat și chiar și antreprenor, desi nu mi-era clar pe atunci ce presupune.

3. Bio educație:

Mădălina: Am terminat comunicare, la Universitatea București, și încă din facultate am început să lucrez la aceeași agenție ca partenera mea, Sorina, la Millenium Communication. Am trecut apoi, la 20 de ani, prin antreprenoriat cu Demmmers Teahouse, magazinul de ceaiuri de la Universitate și apoi din nou în agenție, de BTL, de data aceasta. 

Sorina: Am terminat SNSPA - Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Mi-am dorit să lucrez de mică și să profit de orice oportunitate care se ivea. Am lucrat într-o vară când aveam 12 sau 13 ani la o agenție de turism, ca model de la 15 ani și ca PR de la 20.

4. Ce vă place să faceți când nu munciți?

Mădălina: Îmi place să merg la expoziții, să călătoresc mult în general, să merg la înot, la yoga și să merg cu pisica la plimbare să adun frunze de păpădie pentru iepuri. 

Sorina: Să petrec timpul cu familia mea, în special cu Iancu, fiul meu, care are 10 ani. 

5. Când ați știut că vreți să vă dedicați domeniului în care activați, ce ve-a atras către acesta și ce ați simțit nevoia să schimbați la industria în care activați? 

Mădălina: Uitându-mă în spate, ritmul a fost atât de alert și ne-am dezvoltat pe atât de multe planuri, cu noi tehnologii, abordări și idei de proiecte, încât simt că s-a creat contextul în jurul nostru, încât până să mă întreb asta, era deja firesc să fac asta zi de zi.

Ce mă atrage și astăzi este faptul că mereu învăț lucruri noi, care și după 5 ani, sunt tot de actualitate și că a fost singurul loc în care am simțit că aproape tot ce îmi imaginez se poate face.  

Consider că am făcut pionierat în industria de new media art, dar nu pentru că noi am fi făcut asta prima dată, ci pentru că evenimentele și platformele pe care le-am creat au fost cele care au făcut această industrie să aibă un public mare și variat și să ieșim din nișă. 

În primul rând, am adus multă inovație prin abordarea proiectelor integrând diferite tipuri de tehnologii, AR, VR, AI, proiecții interactive, orice vedeam în afară ca fiind cutting edge, ne-am propus și am reușit să facem, cu resurse limitate față de cei la care ne uităm.   

Am știut să comunicăm foarte bine, să avem niște produse bune încât să atragem investiții și să fie un business funcțional, pe lângă componenta de antreprenoriat social. Am creat awareness, am făcut lobby ca new media art să aibă secțiune dedicată în programele de finanțare culturală, am angrenat mediul de business să investească în produse artistice și administrațiile locale să fie mai flexibile în ceea ce privește expozițiile și experimentele artistice în spațiul public. 

Sorina: După ce am împlinit 10 ani ca angajată, la vârsta de 30 de ani, și motivată de anumite schimbări pe plan personal, am vrut să pun în aplicare tot ce am învățat și să acord mai multă încredere propriilor idei.

Inspirată de ultimul loc în care am lucrat, Romanian Design Week, am descoperit potențialul scenei artistice din România și mi-am dorit să contribui la dezvoltarea acesteia. Alături de partenera mea, Mădălina, am identificat o direcție nouă, încă neabordată la nivel local, new media art, care ne-a plăcut extraordinar de mult și ne-am dedicat în totalitate proiectele în zona aceasta.

6. Aveți vreun model feminin din familie/ din apropiați care v-a deschis prima dată orizonturile către zona aceasta?

Mădălina: Nu cred că a fost neapărat ceva conștient, dar am crescut într-o casă ticsită de cărți despre artă, mama a făcut istoria artelor și mereu discuțiile au avut acest filtru despre cum vezi, ce îți imaginezi, cu cine aduce. Și ea, la rându-i, a avut un rol major în modul în care gândesc anumite proiecte și curiozitatea pe care o am. A fost singurul domeniu în care m-a atras să înțeleg și partea tehnică, cum poți realiza o anumită experiență, ceea ce m-a făcut să îmi doresc mereu să experimentăm. 

Sorina: Modelul meu feminin în general, care nu are legătură neapărat cu domeniul în care lucrez, dar care mă inspiră și căreia îi datorez multe din calitățile mele este mama. Întotdeauna mi s-a părut că este o femeie foarte puternică și înțeleaptă, capabilă să ia orice decizie, să fie un om important pe plan profesional, dar și o mamă extraordinară pentru copiii ei.

Iar în traseul meu profesional, un rol important îl are Mădălina, care s-a alăturat proiectului One Night Gallery încă de la a doua ediție. Am descoperit zona de artă și tehnologie împreună. De la început mi-am propus să expun lucrările artiștilor în diverse forme, însă nu erau încă bine definite.

Mădălina a menționat prima dată VR-ul și cum își imagina lucrările artiștilor în acest nou univers și, de aici înainte, am știut incredibil de precis (pentru cât de puține lucruri știam atunci) ce avem de făcut.

Nu știu cum au trecut doar 7 ani, pentru că pare că facem asta de când suntem mici. Îmi place foarte mult jobul nostru, dar nu voi uita niciodată entuziasmul și adrenalina de la început de drum. 

7. O realizare de care sunteți tare mândre și ce impact credeți că a avut aceasta în domeniul în care activați.

Mădălina: Simt că trebuie să aleg între copiii cu care mă mândresc. Dacă ne raportăm la număr de vizitatori și modul în care am schimbat scena de evenimente în București, este MINA, care a avut o creștere absolut fulminantă, de case study, aș putea spune.

Am avut peste 180.000 de vizitatori în 6 luni de la deschidere și, deja după 9 luni de la deschidere, am lansat MINA-Pop-Up, ediția itinerantă. 

Dar la fel am simțit și când am început One Night Gallery cu un calculator de acasă și o cască de VR și am crescut să avem deja la a 5-a ediție, un public de peste 3000 de persoane. Cred că toate proiectele pe care le-am făcut au strâns în jurul lor o comunitate și împreună am dezvoltat industria de new media art, am schimbat modul în care brandurile fac activări și interacțiunea între public și arta, cultura locală. 

Sorina: MINA este cel mai recent proiect, cel mai complex, cel mai vizibil și cu siguranța cu un impact puternic în viața culturală și urbană a Bucureștiului și nu numai, realizat împreună cu Andrei Nistor de la Le Petit.

Am oferit acces la opere expuse în cele mai importante muzee din lumea întreagă, am creat experiențe educative și atractive pentru un public larg, pentru aproape orice vârstă. Și am ajuns aici pentru că au existat și proiecte mai mici, dar semnificative și ele.

Sunt mândră că am știut, chiar și în pandemie, la doar două săptămâni de când începuse izolarea, cum să ne reorientăm, cum să dezvoltăm în continuare proiecte. 

RADAR #Conteaza a reunit artiști de mapping din toata țara într-o perioadă în care nu mai existau joburi. Împreuna cu ei am reușit să proiectăm pe cât mai multe clădiri din orașe, oferind astfel un spectacol pentru cei de-acasă, disponibil direct de la propriile ferestre. 

Sunt mândră de edițiile One Night Gallery, festivalurile XR Month sau RADAR, care au adus la masă artiști din diverse domenii și în jurul cărora am construit o comunitate.  

8. Un impas din traseul vostru profesional: cum ați trecut peste acesta și cu ce lecții ați rămas.

Mădălina: Pentru mine a fost o perioadă lungă de burnout, pe care încă o resimt, și sentimentul era ca am fost la un maraton foarte lung, pe care l-am putut duce printre primii alergători, iar de la un moment dat încolo părea că vreau să alerg la fel, dar, în fapt, ar fi trebuit să învăț din nou să merg. 

Și m-a ajutat să am un program în care să lucrez un interval obișnuit, să fac mai multe lucruri care să îmi dea o stare de bine și liniște. Au fost momente în care am vrut să spun stop și dacă făceam asta nu mai eram o parte din MINA. Atunci când nu mai pot, încerc să mă gândesc la lucrurile bune care au ieșit din faptul că nu am renunțat. 

Sorina: Strângerea bugetului necesar pentru proiectele pe care le plănuim este întotdeauna un aspect important și nu cel mai ușor. Într-un an, acest lucru părea că se îndeplinește mai greu, dar atâta timp cât am știut să ne setăm pentru noi niște obiective clare, către care să tragem și să fim tot timpul relevanți pentru publicul nostru, am reușit să depășim și momente mai sensibile.

9. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce v-ar plăcea să scrie la descrierea voastră. 

Mădălina: Rezilientă în ciuda emotivității și extrem de tehnică pentru o persoană atehnică - poate fi descrierea. Mi-e greu să îmi aduc un omagiu propriu, dar mi-ar plăcea ca atunci când vorbim la nivel local despre inovație în artă și evenimente culturale să știm că am avut o contribuție în transformarea acestor demersuri din nișă în mainstream, am crescut nivelul de producție de conținut prin contextele pe care le-am făcut și resurele pe care le-am atras. 

Sorina: Inițiatoare a primei platforme de new media art, cofondatoare a primului muzeu imersiv din România, contribuitor important la dezvoltarea scenei artistice locale și la creșterea unui public cât mai mare de experiențe new media art. 


Mădălina și Sorina au pus bazele primei platforme de new media art, o galerie care reunește artiști ce încearcă noi tehnologii pentru a-și prezenta viziunea artistică. Tot ele sunt și inițiatoarele primului muzeu imersiv din România. 

Au pornit în 2017 cu One Night Gallery, brand sub umbrela căruia au organizat prima expoziție. Șapte ani mai târziu, numără 23 de ediții în portofoliu, un format de artă nouă dus în 6 orașe din România. 

Când au început, cele două antreprenoare culturale trecuseră prin agenții de counicare, BTL și chiar prin business propriu. Dau acum șapte ani erau în căutarea acelei schimbări căreia să se dedice 100%, nu să fie doar o activitate extra.

”Trebuie să fie un proiect din care să ne și putem susține și cred că a contat mult că aveam exemple în jurul nostru că poți face proiecte culturale, artistice și de antreprenoriat pe care să le poți dezvolta într-un business sustenabil. Faptul că este și o activitate care aduce plus valoare la nivel de consum cultural și revitalizare a patrimoniului a fost un aspect care ne-a adus multă satisfacție și ne-a dat energie să continuăm în perioade dificile.”

Pe lângă edițiile One Night Gallery, au dezvoltat și cel mai mare festival de new media art din România, RADAR, primul festivalul de Realitate Augmentată, alături de Leo Burnett, XR Month, în care lucrările digitale create de 40 de artiști au transformat centrul într-o expoziție interactivă în aer liber.

MINA – Museum of Immersive New Art este ultimul proiect care se adaugă în portofoliul lor, pe care l-au dezvoltat alături de partenerii de la Le Petit.

RADAR, pentru antreprenoare, a venit ca o nevoie firească de a închega comunitate pe care o dezvoltaseră anterior, atât cea a artiștilor, cât și a clienților care puteau fi interesați de proiecte de new media art. Partea de activări de brand, dezvoltată la festival, este și una dintre piesele cheie care le ajută pe Mădălina și Sorina să contureze toate proiectele pe care și le doresc, fie cele proprii, fie cele comisionate, adică realizate pentru un client comercial. 

”Prin RADAR am creat un dialog și o educare a mediului privat, în ceea ce privește modul prin care poți expune un produs într-un manieră mai puțin comercială și care să aibă și o valoare pentru public.”

Iar o astfel de relație contribuie la sursele de finanțare pentru industria antreprenoriatului creativ în care au ales să construiască un brand. 

”Atât mediul privat, dar și autoritățile publice finanțatoare au trecut deja printr-un proces de educare și, la fel și publicul. Se vede acest lucru pentru că de cam doi ani încoace toate call-uri culturale au secțiunea de new media sau artă digitală și același lucru pot spune că se întâmplă și cu brief-urile din partea corporațiilor/agențiilor. Cuvinte ca  interactivitate și expresii ca reinterpretare artistică sunt nelipsite.”

Mădălina și Sorina au luat finanțări atât de la Primăria București, prin Arcub, și AFCN, de la Primăriile de sector 2, 3 și 6, au fost și la Startup Nation, au avut și un grant de la Social Innovation. Dar pe lângă granturi și fonduri publice, partenerii privați sunt cei fără de care proiectele lor nu ar fi putut lua naștere. 

Scena culturală a evoluat atât la nivel de finanțări, dar și la nivel de percepție. Astfel, antreprenoarele au observat cum interesul publicului român pentru experiențe noi de artă crește de la an la an.

”Numărul mare de vizitatori pe care îl atragem nu doar demonstrează că publicul nu este unul nișat, ci și că există o dorinta de explorare și descoperire a diferitelor forme de expresie artistică într-un mod accesibil și inspirațional. Totuși, cred că acest lucru nu este neapărat un indicator al aprecierii artei în sine, ci mai degrabă reflectă curiozitatea publicului român.”

Tot ce au văzut la nivel de tendințe peste granițe, au reușit să implementeze și în România, iar forma cea mai concretă a unui astfel de trend aduc în plan local este MINA Museum, inaugurat pe 25 august 2023. 

”Una dintre tendințele globale care știam că se va încadra bine în contextul local și pe care am luat-o în considerare de câțiva ani, era dezvoltarea unui spațiu imersiv permanent, lucru pe care l-am realizat anul trecut. Pasul următor a fost să creăm o ediție itinerantă cu care să ne putem plimba în țară, MINA POP-UP, care se întâmplă acum la Cluj, până pe 2 iunie, și continuăm apoi la Iași și Timișoara.”

MINA Museum este spațiul în care operele lui Van Gogh sau Gustav Klimt prind viață, iar spectatorul și îi creează o poveste formată din fragmente ale operelor unor clasici. Mai mult, tot aici, imersia spectaotirlor se poat eîntâmpla și în lumea subacvatică, a dinozaurilor sau a poveștii Micului Prinț. 

Am vrut să încheiem discuția cu cele două antreprenoare culturale cu o trecere în revistă a celor mai puternice momente artistice la care au contribuit. Lista lor e mai jos: 

  • instalația centrală de la RADAR când am transformat un fuselaj de Boeing 737 într-o instalație de lumini și sunet, jumătate de avion care avea videomapping pe exterior și în interior o instalație imersivă de lumini. 
  • George Street Art Gallery când am augmentat 10 lucrări realizate de artiști care au creat lucrări de artă pe pilonii podului Aurel Vlaicu și am inaugurat expoziția cu primul concert de AR din România.
  • XR Month și proiectele din pandemie, unde care am coordonat echipe de artiști care să creeze instalații în diferite spații de pe Calea Victoriei astfel încât să fie safe pentru vizitatori care le vedeau în vitrine. 
  • RADAR #conteaza, când 20 de artiști din tara au făcut video-mapping pe clădirile din vecinătate, proiectând mesajele de solidaritate pe care le primeam din partea publicului pe canalele de socializare. 
  • ANA AI Avatar - ANA a fost primul avatar conversațional care raspundea în real time la orice întrebare pe care publicul o adresa și este în prezent ghidul MINA.


Suntem inspirați de poveștile femeilor care schimbă mediul antreprenorial din România.

ING sprijină antreprenoarele care vor mai mult și este alături de ele cu sprijinul de care au nevoie pentru a-și crește afacerile.

Mai exact, în programul de antreprenoriat feminin „She’s Next”, dezvoltat de ING Bank România, Visa și Impact Hub Bucharest, oferim o combinație valoroasă de resurse: mentorat, granturi financiare și acces la o comunitate pentru a depăși barierele și valorifica oportunitățile.

Înscrie-te până pe 25 mai pentru șansa de a câștiga unul dintre cele trei granturi de 10.000 de euro!

Mai multe despre program aici.





Citeste si