Finanțare nerambursabilă: 1.000.000 de EUR pentru platforma românească Code of Talent ce dezvoltă concepte de microînvățare

Platforma românească Code of Talent, care se ocupă de „Learning & Development” și „business execution” prin microlearning, a obținut o asistență financiară nerambursabilă de aproape 1 milion de euro din fonduri europene, o componentă a unui proiect în valoare totală de 1,4 milioane de euro.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea unei noi generații de produs, care o va înlocui pe cea existentă, procesul urmând a se finaliza în a doua jumătate a anului 2022. 

În urma finanțării, rezultatele previzionate vizează dezvoltarea unei aplicații TIC inovatoare în domeniul microlearningului, care înglobează tehnologii avansate de inteligență artificială și Machine Learning, precum și promovarea și diseminarea pe scară largă a soluției inovatoare realizate în cadrul proiectului. 

Code of Talent este o soluție destinată instruirii angajaților din companii, cu ajutorul căreia orice tip de conținut (materiale de curs, proceduri etc.) precum și programe de business (de ex. campanii de vânzări, lansări de produs etc.) pot fi transformate în parcursuri de învățare și aplicare bazate pe micro-sarcini (microlearning). Aceste micro-sarcini pot fi rezolvate de angajați cu ajutorul telefonului mobil, într-un interval de timp de circa 3 până la 7 minute. 

Conceptul de microlearning se bazează pe ample dovezi științifice care arată că oamenii asimilează mai ușor și mai bine informații dacă acestea sunt livrate în calupuri mici. Astfel, microlearningul se pretează cel mai bine unor procese clar definite ale companiilor, care combină nevoia de învățare sau transferul de cunoștințe cu nevoia de aplicare practică.

Avantajul major al unor asemenea soluții este că angajații pot fi instruiți direct la locul de muncă, cu costuri reduse și pierderi minime de timp și productivitate. În plus, deoarece aceste „micro-cursuri” servesc unor scopuri clar stabilite, impactul este imediat, iar evaluarea rezultatelor foarte precisă. 

Noua versiune a soluției Code of Talent se va materializa într-o nouă generație de produs și va îngloba în premieră tehnologii de Inteligență Artificială și Machine Learning. Astfel, aplicația va recunoaște preferințele și tiparul de învățare ale fiecărui utilizator, ceea ce îi va permite să furnizeze o experiență de învățare cu adevărat personalizată.

Cei care folosesc aplicația vor avea prin urmare ocazia de a învăța așa cum își doresc, fiind ajutați cu conținut și feedback personalizat, pentru ca învățarea să fie nu doar eficientă, ci și o experiență plăcută. 

Finanțare și obiective

Valoarea totală a proiectului „Code of Talent Inteligent - inovare în microlearning prin utilizarea inteligenței artificiale” (Cod MySmis: 129112) este de circa 1,4 milioane de euro (6.816.925,11 lei), din care aproximativ 936.000 (4.549.174,32 lei) reprezintă volumul finanțării nerambursabile, iar circa 466.000 de euro (2.267.750 lei) contribuția companiei. Proiectul se derulează pe o perioadă de 24 de luni, între 4 august 2020 și 3 august 2022. 

„Obiectivul general este de a asigura creșterea competitivității sectorului de afaceri din România prin inovare în domeniul tehnologiei, atât în cadrul companiei, cât și în interiorul organizațiilor partenere și al celor care vor utiliza soluția noastră”, explică Vlad Grigoriu, cofondator şi CEO al societății Code of Talent SRL, beneficiarul finanțării. „Avem în vedere dezvoltarea bazată pe inovare, prin întărirea capabilităților tehnice și a resurselor umane proprii, dar și prin colaborarea cu alți jucători din industria tehnologiei. Pe termen mediu, avem în vedere continuarea expansiunii pe piețele din Europa, Asia și SUA.”

Cum e structurată platforma Code of Talent 

Platforma digitală Code of Talent se bazează pe patru piloni. În primul rând, personalizarea: fiecare utilizator învață în ritmul propriu. În al doilea rând, învățarea este asistată, utilizatorii fiind în permanență ghidați de un trainer sau un expert. În al treilea rând, aplicația le oferă utilizatorilor posibilitatea de a comunica și de a învăța colaborativ. 

Și nu în ultimul rând, unitățile de curs sunt structurate sub forma unor „misiuni” care îi implică în mod activ pe utilizatori. Se știe de multă vreme că aceste soluții, care transformă asimilarea unor informații adesea aride într-un joc atractiv, dau rezultate excelente. 

Aceste caracteristici cresc gradul de implicare a participanților și conduc la o rată de finalizare a cursurilor de până la 10 ori mai mare decât în cazul platformelor convenționale de e-learning. 

Unul dintre marile dezavantaje ale soluțiilor tradiționale de e-learning este rata mare de abandon înregistrată în rândul utilizatorilor, din cauza duratei prea lungi a programului, a prezentării neatractive sau a lipsei unui feedback permanent.

Investiții de peste 475.000 de euro

Din septembrie 2018, Code of Talent operează ca o companie independentă. În ultimii trei ani, proiectul a atras finanțări în valoare de o jumătate de milion de euro, realizând totodată investiții proprii de circa 475.000 de euro.

Soluția este utilizată de companii precum Coca-Cola, British American Tobacco, Banca Transilvania, Renault, Bosch, OTP Bank și multe altele. Prin orientarea către dezvoltarea de comportamente practice, Code of Talent conectează în timp real instruirea angajaților cu procesele de business, generând rezultate măsurabile pentru organizații.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, sub sloganul „Competitivi împreună”.



Citeste si