Ce șanse ai să obții finanțare în cadrul Start-Up Nation România cu afacerea ta?

Aproape orice aplicant își pune acum întrebarea aceasta. Șansele de a obține finanțare în cadrul Start-up Nation România depind, în general, de trei factori.

Aceștia sunt: ce punctaj obții la Start-Up Nation România cu afacerea proprie, câte locuri sunt disponibile și câți oameni se vor înscrie și în ce structură. Dacă primul factor se poate calcula iar al doilea este știut, problema apare la estimarea numărului de oameni care se vor înscrie, potrivit planul-de-afaceri.ro. Acesta depinde însă de mai multe lucruri:

În primul rând numărul de participanți este determinat de atractivitatea programului. Cu cât apar facilități noi în program, care chiar ar putea să te ajute, cu atât îți scad șansele să obții finanțare. În același timp însă, limitări precum doar trei cereri de plată care te obligă să vii cu bani proprii ca să poți susține cheltuielile lunare limitează destul de mult atractivitatea.

Promovarea programului: cu cât este mai cunoscut programul, cu atât mai mulți oameni vor aplica. O parte din promovare e vizibilă, aceea din presă, de pe internet sau realizată de oficiali. O parte nu este vizibilă: promovarea pe plan local făcută politic sau făcută de unele companii de consultanță care își recrutează clienți amăgindu-i cu niște câștiguri rapide. Nu trebuie uitat nici cererea generată în rândul celor care vor să fraudeze statul român, fiecare îmbunătățire a condițiilor programului crescând riscul acesta.

Capacitatea ONRC-ului de a înființa firme: pe primele 3 luni ale anului ONRC a înregistrat un număr similar de firme cu perioada anului trecut. În ultimele săptămâni numărul de firme a cresut ușor, dar e suficient? Nu orice firmă înființată la ONRC poate să aplice la program, pentru că nu e suficient criteriul de eligibilitate al datei înființării. Trebuie să fie firmă cu acționari persoane fizice, aceștia să nu mai fi fost acționari într-o firmă în trecut cu același cod caen cu care se dorește accesarea, multe firme sunt pe comerț care nu au cheltuieli eligibile suficiente. A mai rămas teoretic puțin timp până la deschiderea aplicațiilor. Câte firme poate ONRC să deschidă într-o lună? O lună jumătate? 20.000? 50.000? 100.000?

Timpul rămas până la închiderea aplicațiilor: este evident că dacă acest lucru se întâmplă în curând, numărul participanților este mult mai mic decât dacă închiderea aplicațiilor s-ar face poate în vară. Pentru că între timp tot mai muți oameni află de program și doresc să aplice la el.

Capacitatea firmelor de consultanță să realizeze proiecte: în România în medie anual probabil se depun undeva în jur de 5000 de proiecte. O cerere mult mai mare în acest sens, e posibil să atingă limita de capacitate a firmelor de consultanță, care, în contextul unei oferte limitate și a unei creșteri de cerere, deja au început să crească prețurile. Cum aproape 80% din cei care doresc să aplice la program au sub 5000 de euro contribuție proprie iar jumătate sub 40%, mulți dintre ei nu vor mai aplica pentru că nu își vor mai permite consultanța. Și nu vor mai avea cum să aplice la program, mai ales acum când deja se știe modelul de plan de afaceri, care nu este foarte ușor.

Când vine vorba de înscrierea la Start-Up Nation România, mai trebuie ținut cont de următoarele aspecte:

Un program precum Start-Up Nation, cu o contribuție proprie de 0%, atrage foarte mulți oameni, care de obicei sunt mai slab pregătiți. Iar asta înseamnă că rata de respingere poate ajunge și până la 50%.

Încadrarea cu punctaj: la același punctaj, se vor diferenția programele cel mai probabil în ordine în funcție de fiecare criteriu de punctaj: domeniu de activitate, număr de angajați etc. Doar când vor exista firme care vor avea toate aceste lucruri identice și doar dacă în cadrul lor se va trage linia între finanțare și non-finanțare, abia acolo momentul înscrierii va face diferența. La acest aspect trebuie ținut cont și de următoarea oportunitate: dacă totuși nu te grăbești să te înscrii în primele zile, poți să observi care este ritmul înscrierilor în primele zile și să decizi dacă poate nu e nevoie de 2 angajați și poate poți obține finanțare și cu 1 angajat de exemplu.

Contează și distribuția pe domeniile de activitate. Odată estimată cererea de mai sus, aceasta se poate apoi sparge pe domenii de activitate, folosindu-se de exemplu informațiile din sondajele realizate de noi.

Definiția destul de neclară a unor aspecte din punctaj, de exemplu inovarea și echipamentele tehnologice duce la riscul respingerii multor proiecte. Dacă evaluatorul va considera că nu ai 50% minimum echipamente ( dacă ești la limită cu de echipamente e suficient un singur echipament să fie încadrat altfel să pici sub 50%) sau că proiectul nu este inovator, aplicația este respinsă automat. Cum mulți oameni vor încerca să forțeze punctajul (uneori inutil) și numărul celor respinși va crește.

De asemenea, mai trebuie menționat că eventualele modificări în variantă finală a condițiilor de participare pot să reducă cererea chiar și până la 10% din cea actuală, doar prin introducerea decontării să dăm doar un exemplu (adică să trebuiască să ai tu banii înainte și abia apoi să-ți returneze statul român cheltuielile făcute).

Ca să punem un pic lucrurile în context, iată și câteva informații care ar putea să fie relevante:

Anul acesta, pe submăsura 6.2, unde se puteau înscrie companii din mediul rural (care puteau să fie și mai vechi, dar și companii noi) pentru până la 70.000 de euro, fără contribuție proprie, fără obligativitatea unor locuri de muncă și cu o listă mai largă de cheltuieli eligibile, s-au înscris aproximativ 2800 de firme în perioada de înscriere de cinci zile. Vorbim de un program care se află în al treiea an de implementare, deja cunoscut destul de bine și care are condiții financiare mai bune decât Start-up Nation România. Și a generat doar 2800 de companii înscrise. La aceeași submăsură, evaluarea celor 2500 de firme înscrise anul trecut s-a făcut în șase luni, rezultatele fiind furnizate după această perioadă. 

OTIMMC-urile din țară anul trecut au fost în grevă din cauza condițiilor de lucru iar îngreunarea acestora (de exemplu promisiunea cu număr nelimitate de cereri de plată cu siguranță nu va face fericiții oamenii angajați responsabili să le aprobe care vor fi efiectiv depășiți numeric) ar putea să ducă la reacții asemănătoare și anul acesta care să condiționeze anumite aspecte ale ghidului solicitantului. Zvonurile de o nouă grevă sau de probleme de infrastructură duc la o scădere a interesului în acest program. Tot mai mulți potențiali participanți au început să-și dea seama că au nevoie de bani ca să implementeze acest program. Iar asta ar duce la faptul că mare parte din ei, care nu aveau bani, să renunțe să mai aplice la acest program.

Așadar, precum se poate vedea, răspunsul la întrebarea de la începutul articolui este greu de dat. Foarte greu. Situația este extrem de complexă și determinată de foarte mulți factori, astfel încât este greu de făcut o estimare. Mai ales în condițiile în care mulți dintre acești factori sunt necunoscuți sau greu de estimat. Noi vom realiza o estimare de punctaj minim abia în momentul în care vom ști două informații: data oficială de începere a programului (anunțată oficial prin intermediul unui comunicat, nu prin niște promisiuni mai mult sau mai puțin politice) și condițiile finale de participare (apărute în Monitorul Oficial). Până atunci, se poate întâmpla arice cu Start-Up Nation România.

Ca să vă ajutăm totuși cu un exemplu concret, să luăm în considerare cazul ipotetic în care finanțarea de la Start-Up Nation ar ajunge exact pentru orice punctaj. Pentru că așa cum spuneam mai sus, vorbim de un număr de participanți aproximativi de 20.000. Pentru că la genul acesta de fonduri, precum ziceam mai sus, cel puțin jumătate din proiecte sunt respinse, rămân 10.000 de aplicanți pe 10.000 de locuri. Deci finanțare cu orice punctaj. Acum, cât de probabilă e suma de 20.000 de lei pentru fiecare participanți? Precum ziceam mai sus, la 6.2 au fost 2800 de aplicanți pe condiții mult mai bune de finanțare. 

E adevărat, programul nu a avut parte de aceeași promovare precum Start-Up Nation, dar se află deja la al treilea an, nu este complet necunoscut. Programul de minimis din 2014 a fost probabil programul destinat IMM-urilor cu cel mai mare număr de aplicanți din ultimii ani din România și acela a avut doar aproximativ 8000 de aplicanți, la el putându-se înscrie firme oricât de vechi. Programul România Startup din 2014 a avut și el condiții mai bune, mai ales pe partea de angajați menținuți, și abia a strâns 1000 de proiecte implementate. Așadar, ce șanse sunt să vedem 20.0000 de aplicanți la Start-Up Nation România pentru a se obține finanțare cu orice punctaj? Noi am prezentat faptele, concluzia credem că o puteți trage și singuri. 



Citeste si