Fitbit Charge 3 - primele impresii despre noua brățară de fitness

Fitbit a expus la IFA 2018 ultima sa creație - Fitbit Charge 3. E vorba de o brățară de fitness îmbunătățită, cu noi funcții și pe care în curând vor putea fi încărcate și aplicații. Iată primele noastre impresii.

Brățara inteligentă Charge 3 are un design premium, este rezistentă la apă și are un ecran tactil. De asemenea, monitorizează peste 15 tipuri de exerciții ce pot fi setate în funcție de obiectivele fiecărui utilizator, are aplicații inteligente pentru a rămâne conectat la cele mai importante știri și oferă o autonomie extinsă a bateriei de până la 7 zile.

Fitbit Charge3 este prima brățară inteligentă cu un buton ce are integrat și un senzor inductiv. Acesta are o tehnologie în curs de brevetare ce permite ca produsul să fie ușor de folosit, să aibă o formă potrivită pentru înot, cât și o baterie cu o autonomie de până la 7 zile. Totodată, în cadrul dispozitivului, există acum mai mult spațiu pentru a adăuga, în timp, și alți senzori.

Fitbit are și rezistență la apă până la 50m: Charge 3 se poate purta la duș, atunci când plouă, în piscină, sau în mare. Utilizatorii vor vizualiza pe ecranul brățării durata exercițiului de înot și vor putea folosi funcția SmartTrack pentru a analiza timpii și numărul de bazine parcurse.

 

Iată mai jos primele noastre impresii despre această brățară de fitness.



Citeste si