Fondatorul Planable și Academia Minimalistu lansează un program gratuit de educație financiară

Academia Minimalistu, comunitate independentă de educație financiară apreciată de peste 40.000 oameni în mediul online, lansează un program special de inițiere în gestionarea finanțele personale, printr-un format exclusiv online, gratuit și interactiv. Fondatorului acestei platforme dedicate educației financiară este Vlad Caluș, care la 19 ani a lansat startup-ul Planable, platformă online de colaborare pentru echipele și agențiile de marketing.

Programul „30 Day Money Challenge” se va desfășura sub forma unei provocări care are la bază parcurgerea zilnică a unor etape de învățare practică. Studenții înscriși în program vor primi în fiecare zi un e-mail cu informații, dar și exerciții practice.

La finalul celor 30 de zile, scopul programului este ca fiecare participant să aibă o mai bună înțelegere a situației sale financiare, cu date concrete, cât și strategii de îmbunătățire și gestionare pe termen lung a propriei independențe financiare.

Programul „30 Day Money Challenge” face parte dintr-un curriculum amplu dezvoltat de Academia Minimalistu. Misiunea Academiei este de a facilita în număr cât mai mare accesul românilor de pretutindeni la bunăstarea financiară, la instrumentele financiare prin care aceștia își pot gestiona situația financiară și, nu în ultimul rând, își pot atinge nivelul de trai dorit.

Cursurile de inițiere „De la Nu Știu la Prima Investiție”, „Banii Tăi Centralizați”, „Primul Tău Buget”, „Independența Financiară Pentru Începători”, cursurile specializate pentru părinți „Investește Pentru Viitorul Copiilor Tăi”, cursurile pentru viitorii investitori „Venit Pasiv din Dividende” și sesiunile de mentorat financiar fac parte din programul amplu de educație financiară dezvoltat de Academia Minimalistu.

Platforma de educație Minimalistu oferă elevilor șansa de a învăța ușor, cu date și exemple concrete, din viața reală, cum își pot gestiona finanțele astfel încât să poată avea stilul de viață dorit, câștigând mai multă libertate și independență financiară.

Fondatorului acestei platforme dedicate educației financiară este Vlad Caluș, un tânăr antreprenor pasionat de antreprenoriat și independență financiară. Cu o comunitate vastă în spate, Vlad împărtășește în scris experiența personală legată de atingerea independenței financiare, oferind acces transparent la propriul lui portofoliu de investiții de 100.000 de euro, construit până la vârsta de 26 de ani.

La 19 ani a decis să lase facultatea pentru a se dedica exclusiv antreprenoriatului, lansând start-up-ul Planable, platformă online de colaborare pentru echipele și agențiile de marketing. Primii săi pași în această călătorie de dezvoltare a companiei l-au adus de la Chișinău la Cluj, apoi la Sillicon Valley și Londra. La vârsta de 22 de ani, Vlad Caluș a fost recunoscut în prestigiosul top care celebrează reușitele notabile ale tinerilor sub 30 ani - Forbes 30 Under 30.

Mai multe despre Vlad Caluș și pasiunea lui pentru educație financiară puteți descoperi în podcast-ul nostru cu el. 

„Din nefericire, la noi, subiectul finanțe personale e atât de tabu, încât simpla lui mențiune devine un subiect delicat. Asta îmi doresc să schimb prin activitatea mea la Minimalistu și în toate proiectele pe care le voi lansa. Îmi doresc ca fiecare vorbitor de limba română să facă prima sa investiție, să știe cum să-și gestioneze banii. E nevoie de un plan bine pus la punct, de obiective financiare clare, un fond de urgență și o cale clară ca să ajungi acolo. De aceea am creat în luna decembrie acest program gratuit, aproape ca un maraton. Să te ajute pe final de an să capeți claritate și să te împingă spre decizii sănătoase.” - declară Vlad Caluș, educator financiar și fondator Academia Minimalistu.

Ce vor învăța persoanele înscrise până la finalul 30 Day Money Challenge

Programul gratuit „30 Day Money Challenge” va îmbogăți cunoștințele și aptitudinile financiare ale tuturor participanților înscriși. La final de program, aceștia se vor putea bucura de următoarele realizări:

  • o înțelegere clară asupra propriilor bani;
  • o viziune pentru viitorul apropiat (și îndepărtat);
  • o claritate despre fluxul banilor tăi;
  • un plan financiar bine pus la punct;
  • o serie de activități simple, care să te ajute să automatizezi calea spre independență financiară.
  • ajutor în fiecare pas, oferit de Vlad Caluș

Înscrierea este gratuită și se poate face accesând site-ul dedicat



Citeste si