Fonduri europene de peste 3 mld. EUR pentru agricultură în următorii 2 ani

Agricultura, una dintre cele mai finanțate și finanțabile ramuri ale economiei românești în următorul cadru financiar european, va beneficia de o alocare totală de aproximativ 20 miliarde euro, sumă ce va fi destinată fermierilor și întreprinzătorilor din domeniul agricol, în vederea îmbunătățirii activităților desfășurate, a deschiderii de noi proiecte sau investiții în pensiuni agroturistice ori alinierii activităților agricole la standardele Uniunii Europene.

Cu un buget total de circa 80 miliarde euro alocat României, bani ce vor putea fi absorbiți de țara noastră prin proiecte destinate dezvoltării sectoarelor cheie ale economiei, România va primi nu mai puțin de 20,5 miliarde de euro pentru agricultură, la propunerea Comisiei Europene, pentru Cadrul Financiar Multianual din perioada 2021-2027 destinat Politicii Agricole Comune, iar în intervalul de tranziție 2021-2023 țara noastră va beneficia de fonduri de peste 3 miliarde euro, arată o analiză REI Finance Advisors, una dintre cele mai dinamice companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri europene sau ajutoare de stat pentru companii cu activitate în România.

„Cadrul financiar 2021-2027, așa cum era în mod tradițional prevăzut, va fi amânat, în sensul în care vom avea circa 3 miliarde euro fonduri de tranziție în agricultură, aferente tot cadrului anterior 2014-2020,  iar următorul cadru financiar va începe în 2023 și se va finaliza în 2029. Ministerul Agriculturii a publicat deja ghidurile consultative pentru majoritatea axelor de finanțare, urmând sa publice ghidurile finale și chiar să deschidă sesiunile în luna septembrie. Avem câteva sesiuni deja deschise, cum este cazul submăsurii 17.1 – <<Prime de asigurare a culturilor, animalelor și a plantelor>>, cu un plafon de 34,32 milioane euro și pe care s-au depus deja proiecte care solicită peste 1 milion euro. Am demarat deja pregătirea proiectelor în domeniu și recomandăm tuturor potențialilor aplicanți să își definească investițiile cu un tehnolog, să ceară certificat de urbanism și să pregătească studiul de fezabilitate cu arhitecți riguroși, care dau contractual garanția unor documentații conforme cu legislația și prevederile Ghidului solicitantului, cu experiență pe proiecte similare și apoi să solicite avizul de la Mediu, întrucât contează la punctajul final ca acesta să existe la depunerea proiectului, conform Ghidului consultativ pe submăsura (sM) 4.1. Proiectele trebuie pregătite într-un ritm accelerat, întrucât va exista o cerere foarte ridicată, iar fondurile sunt limitate”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

Ce proiecte vor primi finanțare în agricultură în următorii 2 ani

Submăsura (sM) 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, ramura care va beneficia de cea mai mare alocare, în valoare totală de 760 milioane euro, vizează sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermelor (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe. Printre cheltuielile eligibile se numără construcția, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor destinate condiționării și procesării din cadrul fermei, destinate activității productive, amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, inclusiv distribuitoare automate pentru comercializare produse agricole conditionate și/ sau ambalate și/ sau procesate, prin care vor fi comercializate exclusiv propriile produse agricole/ sau ale membrilor cooperatori în cazul solicitanților cooperative agricole/ grupuri de producători și  cheltuieli de marketing.

„Proiectele se depun online, pe portalul AFIR, unde beneficiarii vor putea da un avans de 50% din valoarea nerambursabilă, cu o garanție financiară de 100%, iar plățile se vor efectua in maximum 90 zile calendaristice. Se punctează maturitatea proiectului, să existe avizul de la Mediu la depunerea proiectului, nivelul studiilor managerului exploatației, principiul asocierii fermierilor în grupuri și organizații de producători sau cooperative, proiecte cu invesțitii în producția de energie regenerabilă și în măsuri de prevenire a riscului. Suntem încrezători că tot mai mulți fermieri și tineri antreprenori în domeniul agriculturii vor apela la fondurile structurale pentru dezvoltare, alături de parteneri și consultanți de încredere”, a adăugat Roxana Mircea.

La jumătatea lunii iulie au fost lansate primele sesiuni de depunere a cererilor pentru accesarea fondurilor europene alocate în perioada de tranziție, după cum urmează:

  • Submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, cu o alocare de 760 mil. EUR, va oferi sprijin nerambursabil pentru următoarele componente:
    • Zootehnie (producție primară, condiționare și promovare) la nivel național: 240 mil. EUR;
    • Achiziții simple și echipamente de irigații în fermă: 125 mil. EUR;
    • Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și promovare): 100 mil. EUR;
    • Tineri fermieri (achiziție utilaje – vegetal și zootehnic): 75 mil. EUR;
    • Zootehnie (producție primară, condiționare și promovare) la nivel montan: 60 mil. EUR;
    • Vegetal (condiționare, procesare în fermă și promovare): 55 mil. EUR;
    • Zootehnic (condiționare, procesare în fermă și promovare): 55 mil. EUR;
    • Legume, cartofi (condiționare, procesare și promovare): 50 mil. EUR;
  • Submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”: alocare de 122,7 mil. EUR;
  • Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole”: alocare de 140 mil. EUR;
  • Submăsura 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor din sectorul pomicol”: 10 mil. EUR;
  • Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole” – componenta drumuri agricole: 100,66 mil. EUR;
  • Submăsura 6.1 „Instalare tineri fermieri”: 100 mil. EUR;
  • Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”: 50 mil. EUR;
  • Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”: 87 mil. EUR fonduri europene;
  • Submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”: 100 mil. EUR fonduri europene;
  • Submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”: 5 mil. EUR alocare publică (CFM);
  • Submăsura M10 „Agromediu și climă”: 142 mil. euro alocare publică (CFM) și 146,76 mil. EUR fonduri europene;
  • Submăsura M11 „Agricultură ecologică”: 129,63 mil. EUR alocare publică (CFM) și 102,65 mil. EUR fonduri europene;
  • Submăsura M13 „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”: 660,12 mil. EUR alocare publică (CFM);
  • Submăsura M14 „Bunăstarea animalelor”: 273,6 mil. EUR  alocare publică (CFM);
  • Submăsura 16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”: 40 mil. EUR;
  • Submăsura 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”- pomicultură. 10 mil. EUR;
  • Submăsura 17.1 „Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor si a plantelor”: 31,2 mil. EUR alocare publică (CFM); (plafon depunere proiecte 34,32 mil. EUR)
  • Măsura M19.1 „Sprijin pregătitor pentru dezvoltarea Strategiilor de Dezvoltare Locala (viitoare)”: 5 mil. EUR;
  • Măsura M19.2 „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”: 100 mil. EUR alocare publică (CFM);
  • Măsura M19.4 „Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare GAL-uri”: 23 mil. EUR;

(Alocările mai pot suporta modificări în funcție de sumele identificate până la data deschiderii sesiunii)

„Agricultura este unul dintre domeniile de bază ale dezvoltării României si este important sa absorbim aceste fonduri de tranziție. În perioada programatică 2023-2029, țara noastră va beneficia de o alocare generoasă de fonduri pentru îmbunătățirea sectorului agricol. Mai mult de o treime din sume, respectiv 37% din total, vor trebui alocate măsurilor de climă, mediu și bunăstare, iar acest lucru se va traduce printr-o calitate crescută a modului în care facem agricultură, la standarde europene”, a conchis Roxana Mircea.



Citeste si