- 13 Septembrie 2018
Fotografiile unui român au impresionat juriul competiției Huawei Next Image
Costin Mocanu a fost desemnat câștigător în două dintre cele șase categorii ale competiției. Portretele realizate de el s-au clasat pe prima, respectiv a doua poziție în categoria „Faces”, iar în categoria „Hello, Life”, juriul i-a acordat primul loc. Fotografiile sale au fost alese dintr-un total de peste 67.600 de instantanee înscrise în competiție de fotografi din peste 20 de țări. În perioada 9 iulie - 27 august, fotografiile au primit în total aproape un milion de voturi.
Pentru cele trei poziții obținute, caștigătorul va intra în posesia unui premiu care constă în: suma de 4.000 de euro, două laptopuri Matebook X și un smartphone Huawei P20 Pro. În plus, cele două fotografii ale sale desemnate câștigătoare vor fi publicate în revista National Geographic.
View this post on InstagramA post shared by Costin Mocanu (@costin.mocanu) on Jul 24, 2018 at 1:01am PDT
Marele câștigător al competiției „Huawei Next Image” este un fotograf din Ungaria, care a surprins într-o imagine emoționantă lupta cu una dintre cele mai necruțătoare boli. Fotografia sa s-a numărat printre instantaneele care au adunat cele mai multe voturi din partea publicului.
Câștigătorul marelui premiu va primi 10.000 de euro, un laptop Huawei MateBook X și se va bucura de experiența unei expediții foto în Italia. În plus, instantaneele surprinse de acesta vor fi publicate în revista National Geographic.
Câștigătorul categoriei „Nature”, în care au fost înscrise nu mai puțin de 26.600 de fotografii, provine din Ucraina, în vreme ce câștigătorii categoriilor „Good night”, „Check in” și „Storyboard” sunt din Polonia, Bulgaria și Cehia.
Câștigătorii fiecărei categorii vor intra în posesia unui premiu de 2.000 de euro și vor primi un laptop Matebook X, iar fotografiile lor vor fi publicate, de asemenea, în revista National Geographic. Nu doar marii câștigători au fost premiați. Cei clasați pe locul doi vor primi câte un smartphone Huawei P20 Pro, iar cei care s-au clasat pe locul trei și câștigătorul desemnat de public vor intra în posesia unui Huawei P20.
Toate fotografiile câștigătoare au fost desemnate pe baza a trei caracteristici principale: valoarea artistică, unicitatea și calitatea imaginii. Juriul a fost format din șase profesioniști de renume din diferite domenii artistice: Dominic Branco, fotograf oficial al National Geographic, Alex Lambrechts, fotograf certificat Leica, Tomasz Lazar, laureat al World Press Photo, Bobby Anwar, un renumit fotograf danez și celebra actriță Gal Gadot. Grupul a fost completat de Yanming Wang, președintele Huawei Consumer Business Group Huawei CEE & Nordic. Toate fotografiile câștigătoare pot fi văzute aici.