- 20 Martie 2020
Coronavirus | Frisbo oferă transport gratuit al stocului în depozite sigure pentru magazinele fizice
Frisbo oferă în acest sens transport gratuit al mărfii magazinelor în depozite sigure, în vederea mutării cât mai rapide și economice a vânzărilor în online, pentru a asigura continuarea operațiunilor.
Totodată, Frisbo, care deservește deja clienți precum Bitdefender, Meli Melo sau foodpanda, va oferi și consultanță gratuită pentru o tranziție cât mai urgentă a magazinelor fizice în magazine digitale (construcția magazinului digital, bune practici de vânzări în online, online marketing etc.), pentru ca acestea să-și poată continua activitatea în următoarele săptămâni și luni, amortizând impactul crizei de sănătate în desfășurare și crizei economice care va urma.
“Decizia Ministerului Afacerilor Interne de a suspenda activitatea majorității comercianților, precum și decizia sănătoasă a cumpărătorilor de a limita ieșirile din casă, vor provoca o scădere dramatică a traficului în magazine fizice, dar, ca o consecință, și o creștere masivă a cumpărăturilor online. Produse care până de curând aveau vânzări foarte mici în online (precum săpunul, detergentul, jocurile, produsele de fitness sau cafeaua) pot înregista în prezent creșteri de zeci de ori față de perioadele anterioare. eMAG a raportat deja creșteri de 10% în primele faze ale restricțiilor. Considerăm absolut necesară tranziția online a magazinelor fizice pentru ca afacerile acestora să supraviețuiască. De asemenea, magazinele care vând deja online pot beneficia de standarde adaptate dinamic la noile condiții, pe care Frisbo le adoptă în timp real, în toate depozitele partenere și în colaborare cu toți curierii cu care lucrăm”, explică Bogdan Colceriu, fondator Frisbo.
Cu privire la normele de siguranță oferite de Frisbo, Vlad Târziu, Warehouse Network Manager, menționează că „printre măsurile de siguranță luate se numără schimburi de personal care nu se suprapun pentru evitarea contaminării și pentru asigurarea fluxului neîntrerupt de comenzi, dezinfecția depozitelor cu substanțe biocide, limitarea contactului uman cu marfa și coletele prin echipamente de protecție la împachetare și în tranzit, precum și stabilirea de puncte de predare între operatorii de depozite și curieri.”
Potrivit reprezentanților companiei, viziunea Frisbo este dezvoltarea la nivel european și apoi global a unui nou standard de procesare a comenzilor, cu distribuție algoritmică. Astfel, Frisbo contribuie în condiții de maximă siguranță la îmbunătățirea pieței de e-commerce prin susținerea retailerilor și a experienței cumpărătorilor, cu impact pozitiv în infrastructura de depozitare și transport.
Frisbo este platforma de smart e-fulfillment cu cea mai mare acoperire în Europa Centrală și de Est, lansată în 2014. E-fulfillment este serviciul prin care un operator preia tot procesul de onorare a comenzilor în numele unui magazin online, de la depozitare, la preluare de comenzi, împachetare și livrare, bazându-se pe sisteme cloud de gestiune, raportare și urmărire a comenzilor. Proiectul este co-finantat de Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul de Competitivitate Operațională 2014-2020.
Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă:
- Netopia implementează gratuit plata online pentru companiile mici
- Autonom închiriază gratuit mașini ONG-urilor și Fundațiilor
- Ajutor pentru spitale de la antreprenorii români
- Inițiativele civice și private care ajută în această perioadă
- Vivre susține antreprenorii români și deschide platforma retailerilor de mobilă și decorațiuni
- Servicii de marketing gratuite oferite companiilor
- Ajutor pentru părinți: ateliere pentru copii realizate online
- 4 ONG-uri dezvoltă o platformă de suport educațional pentru profesorii din România
- Platforma de consultații online de la Spitalul Colentina făcută de un startup local
- ajutsieu.ro e platforma unde poți să-ți oferi ajutorul în această perioadă
- Tech Startups United - startup-urile ajută cu soluții în această perioadă
- #foodonourtables, inițiativa prin care susții localul tău favorit
- Măsuri ING Bank pentru creditele persoanelor fizice și companiilor
- Măsuri Banca Transilvania pentru creditele persoanelor și companiilor
- Abonamente la cafea în perioada aceasta pentru că nu mai sunt deschise cafenelele