FuckUp Nights Bucharest XIV - succesul începe cu ”a fost groaznic”

În 2012, cinci prieteni din Mexic s-au strâns la o masă  și au început să vorbească despre eșecurile lor, încercând să-și sărbătorească cumva rateurile din business, dar și să vadă cum pot să facă lucrurile mai bine. Lucrurile au evoluat rapid, în sensul în care comunitatea FuckUp aducea povești nepublicate și nespuse ale unor oameni care păreau că știu tot și că au succes pe toate planurile. Marea surpriză care continuă cu fiecare ediție, în România începând cu 2015, este că și liderii pe care îi privești cu admirație au avut propriile lor rateuri și posibil să mai aibă. Practic, poveștile fără filtru spuse la FuckUp Nights sunt imboldul ăla de care e nevoie când te gândești să pornești orice startup și ți-e teamă că nu va fi ca afacerile pe care le apreciezi atât de mult. 

La ediția a XIV-a a FuckUp Nights Bucharest, cele mai multe povești au fost din zona HoReCa, domeniu care și-a cam luat lovituri în pandemie și care sigur a reușit să strângă povești despre eșec demne de împărtășit. Iar vorbitoarele din domeniu au confirmat asta, rând pe rând. 

Ana își începe povestea spunând că ea nici nu știa că există așa ceva ca eșecul până de curând. Provenind dintr-o familie în care ”eșecul era acceptat, dar nu recomandat” și fiind înconjurată de oameni care și-au depășit condiția cu fiecare generație, Ana nu accepta că poate să dea greș. Povestește că viața era era ca pe Instagram și doar asta lăsa să se vadă, iar în afacerile pe care le-a pornit era o perfecționistă în fiecare etapă a business-ului. 

A cunoscut primul eșec atunci când nu a intrat la facultatea de biblioteconomie. Evident că acum râde pe seama acelei drame, că nici că se poate vedea în ipostaza de bibliotecară. Un al doilea eșec a fost o asociere în business care i-a fost o adevărată povară timp de un an, dar la care nu a renunțat imediat pentru că a realizat că, oricât de grea, asocierea aia a învățat-o să se maturizeze și a acceptat-o până când a fost cu adevărat gata să rupă parteneriatul.

Dar marele fuck-up a venit, ca la mulți jucători din HoreCa, odată cu presiunea pandemiei, când a pierdut o mare parte din echipă. Era sigură că reușise să închege o echipă, era sigură că știe nevoile oamenilor ei, și abia când s-a confruntat cu niște demisii a înțeles că a eșuat ca lider și a realizat că, de fapt, nu își înțelesese echipa și că nici măcar nu depusese vreun efort în senul ăsta. 

Neacceptarea eșecului a făcut-o agresivă, punea și mai multă presiune pe oameni și se blocase în orice proiect, ceea ce i-a adus o stagnare în afacere. Abia când l-a luat pe fuck-up în brațe a reușit să fie mai relaxată, să aibă o înțelegere mai profundă, o viziune și o comunicare cu echipa, una reală în care nu doar ”se făcea că-i ascultă pe oameni”. 

E work in progress să nu se mai implice în toate ariile afacerii și e un proces continuu de a ”învăța cât mai repede cum să piardă”, așa cum era și introul unei cărți care i-a deschis ochii că există și EȘECUL în viață. 

Ala a sumarizat perfect condiția antreprenorului de ”cârciumi” din București. ”Fac puțin din toate fără să fac ceva complet. Sunt și social media, și șofer, fac și curățenie generală, sunt și gazdă, mă ocup și de bar”. Multitudinea de roluri și implicarea în toate zonele business-ului nu mai lasă loc de viziune și de dezvoltare și abia când începi să renunți la toate ipostazele astea poți să ai imaginea de ansamblu asupra a ceea ce ai creat. 

Balls, business-ul antreprenoarei, a împlinit 3 ani de la prima chiftea. O afacere trecută prin turbulențele pandemiei încă de la început, mai exact la 9 luni de la deschidere. Fuck-up-ul a venit chiar din ziua lansării, când Ala avea datorie de 8000 de euro contrar sfaturilor financiare aplicate domeniului, cum că ar trebui să ai bani să susții business-ul pentru următoarele 6 luni. 

Un loc mic, cu 4 mese înăuntru și 3 mese afară, a reușit să creeze suficiente valuri de nemulțumire pentru vecini, chiar dacă pe cealaltă parte din ce în ce mai muli clienți se îndrăgosteau de chiftele care veneau cu sloganul ”have some balls”. După nenumărate plângeri și controale care se terminau cu amenzi pentru care Ala iar trebuia să se împrumute, fondatoarea a știut că trebuie să plece din blocul unde vecinii nu mai suportau mirosul de prăjeală și ceapă. 

A încercat și varianta în care a deschis o bucătătie în afara orașului, ceea ce părea o idee bună, dar doar pe hârtie, căci e o greșeală și o investiție din care Ala încă muncește să-și revină. 

Deși număra clar eșecurile unul după altul, Ala simțea că face ceva bine, mai ales când în lockdown a anunțat că revine Balls pe Uber Eats, cu care aveau exclusivitate, și au fost sold out în 45 de minute. Publicul voia chiftelele Balls, așa că Ala a învățat să renunțe la ceva ce îi aduce o constantă frustrare și s-a mutat în altă locație. Iar acum nu mai dă 2-3 ture de cartier până să meargă și să dea ochii cu echipa, pentru că nu mai e starea aia generală de tensiune. Acum știe să că are nevoie de puțin ajutor, mai ales pe educație financiară pentru că, spune ea ”e ridicol cum lucrez eu in Excel”. Știe să trebuie să devină un pic mai șefă și mai puțin mamă și a mai învățat că angajații nu-ți citesc gândurile, așa că dacă nu vorbești, nici că ai cum să vezi ce e în propria ogradă. 

Mazilique, cum e cunoscută în mediul online, a venit direct cu posibilitatea de a da un fuckup la eveniment, spunând că nu a pregătit nimic. Și că asta i-a dictat în general direcția de business, în ideea în care a știut mereu că ”she's gonna wing it”, adică va găsi soluții din mers. Nu a avut niciun plan, nici când a deschis studioul pentru live cooking și evenimente cu mâncare, nici când a deschis recentul restaurant Arzu. 

Fără estimări financiare, fără buget, Cristina cu tot sindromul impostorului care însoțit-o constant, a reușit însă să rezolve fuckup după fuckup și să devină antreprenor din 2015, adică fix momentul în care a început să plătească salarii. Dintre cele mai recente eșecuri, numără șantierul Arzu unde a făcut ea măsurătorile și nu încăpea chiuveta lângă mașina de spălat, dar și o ușă dărâmată ca să încapă cuptorul ăla scump venit din străinătate. 

Practic, lipsa de experiență, incompetența de șantier și bugetul aproape de zero au atras eșecuri după eșecuri. Iar în ziua lansării, nu mai avea bani pentru caserole, așa că a făcut un barter cu un furnizor. Iar apoi și-a chemat prietenii de domeniu s-o ajute să scoată primul bon, să facă Z-ul zilei, care îți spune ce vânzări ai avut în ziua respectivă, dar și să lege niște cabluri la imprimantă. 

Eșecurile au învățat-o că inițial paralizează și apoi devine complet hands-on pe situație, mix care, până acum, a funcționat. Acum lucrează să se prioritizeze, să accepte că face lucruri frumoase și că s-a legat de glie cu restaurantul, dar, spune ea, she's gonna wing it și de data asta.

Adrian, așa cum bine a remarcat chiar el, a fost atipicul serii, în sensul în care el nu activează în HoReCa, vine din altă generație și a venit la eveniment pe motor. 

Își începe povestea spunând cât de bine se simte pe scenă cu microfonul în mână, ceea ce nu e deloc surprinzător, dacă ne gândim la compania pe care a fondat-o, Trend Consult, unde oamenii sunt profesioniști pe public speaking. 

Adrian a creat prima companie în ianuarie 1997. A dat faliment în martie 1997, deci poate spune că ăsta e primul lui mare eșec. Dar în cei 25 de ani de experiență, a reușit să strângă eșecuri demne de o colecție. Fuckup-ul cel mai mare e legat și de cel mai mare succes, și anume Trend Consult, creat în 2000, și pe care se pregătea să-l închidă în 2012. Ceea ce era super ciudat, că fix tipul care dădea sfaturi de management celor mai mari companii din România eșuase chiar la managementul propriei companii și urma să anunțe falimentul. 

Dar eșecul a fost repede atenuat de echipa pe care reușise s-o strângă alături, acei oameni care aveau o idee genială la 2 săptămâni. Ceea ce i-a livrat și o lecție valoroasă, și anume: ”nu fi singur, ia-ți oameni buni pe lângă tine”. 

Pe lângă echipă, Adrian a vorbit despre a treia femeie din viața lui, terapeuta, care l-a ajutat să vadă mai clar ce e iluzie și ce e realitate și să se calibreze apoi în acest raport: ”ceea ce reușești este mai slab decât ceea ce îți poți imagina, asta e iluzia care mă făcea arogant și critic”. 

Adrian a încheiat prezentarea cu un episod personal, un accident de motocicletă care l-a lăsat cu un plămân perforat și câteva coaste rupte, care l-a învățat de unde începe binele: ”începem cu 10 din copilărie și apoi scădem. Dar un eveniment ca accidentul meu te învață că binele înseamnă și să te trezești dimineața și să vezi că respiri”. 

Concluzia unei seri cu povești cu fuckups dintre cele mai diverse a fost că orice succes începe cu ”a fost groaznic” și că important e să învățăm să facem față eșecului într-un mod creativ. 

Următoarea ediția a FuckUp Nights București fost deja anunțată, pentru data de 25 noiembrie, revenim cu detaliile despre oamenii care vin să-și spună povestea eșecului.