- 21 Aprilie 2022
Gauss Clinics: când inovația se măsoară în a salva pacienții captivi
Gauss Clinics oferă servicii medicale specializate de scintigrafie, pentru evaluarea diferitelor afecțiuni medicale ale organelor. Astfel, scintigrafia este o metodă de examinare imagistică a funcției organelor, utilizată pentru stabilirea unui diagnostic atunci când rezultatele altor examinări sau investigații sunt neconcludente sau insuficiente. În multe cazuri, scintigrafia este capabilă să identifice modificări ale metabolismului înainte ca acestea să producă modificări anatomice până la alte noi examinări, așa cum ar fi CT-ul, RMN-ul sau radiografia.
Fondatorul clinicii, Leonard, a urmat studiile Universității Politehnica din București și spune că a activat în business încă din facultate.
Antreprenoriat, corporație și iar antreprenoriat„La 22 de ani am adus în România o investiție franceză în domeniul proiectării auto, un proiect care a făcut diferența și m-a ajutat să înțeleg că determinarea și concentrarea sunt cheia succesului”, explică acesta.
Parcursul său antreprenorial a fost unul de învățare continuă, pentru că a vrut să încerce de toate pentru a deveni omul de afaceri de astăzi. „După facultate, am vrut să experimentez și mediul corporate, având șansa să lucrez 10 ani la o corporație japoneză unde am putut interacționa cu oameni de afaceri din toată Europa”, spune Ntirushwa.
Dacă astăzi, mulți tineri visează să fie antreprenori de la 18 ani, Leonard crede că a învățat destul de multe din acest mix, în care a făcut și business, dar a trecut și prin rigorile corporației. El menționează că în corporație „înțelegi că nu există substitut la rezultate și creștere. Iar acesta este un lucru bine de știut pentru un tânăr antreprenor. Trebuie să fii capabil să înțelegi de la începutul experienței tale în afaceri că este posibil ca startup-ul tău să genereze 5-10 milioane de euro”.
De altfel, motto-ul său este că „fără viziune clară, apare repede letargia”.
Astfel, treptat, a apărut ideea Gauss Clinics, când Leonard a decis că are nevoie de mai mult control asupra activității și timpului său, după o discuție cu prietenii și partenerii săi, Adela Pumnea și Daniel Sânpetru.
Spune despre antreprenoriat că îi oferă sentimentul că poate rezolva probleme grele și să aibă un impact asupra oamenilor.
„Orice antreprenor simte că poate face mai bine munca decât șeful de la jobul actual, mai bine decât concurența, mai bine decât orice a fost făcut până în prezent. Trecutul meu în sporturi de contact mă face să nu pot să stau mult fără un obiectiv ambițios. Așa cum a zis James Toney, <<A true fighter's heart never dies>>”, își explică mentalitatea Leonard.
Misiunea Gauss ClinicsScintigrafia este standardul pentru tot ce înseamnă screening-ul în cazul pacienților oncologici, evaluarea gradului de ischemie la pacienții cardiaci și evaluarea funcției endocrine și renale în patologii obstructive, infecții sau malformații genetice.
Leonard și partenerii săi au pornit afacerea cu o misiunea simplă: „scintigrafie astăzi”. Într-un domeniu unde programările pot fi și peste 3 luni, a avea acces facil la investigații avansate e esențial.
„Ce ne propunem noi pare simplu, dar pentru cei care știu ce înseamnă calitatea în sensul său științific, înțeleg bine ce spun. Multe clinici au un început bun și după 5-6 ani pierd din interes, și implicit, din pacienți”, explică fondatorul Gauss Clinics.
Afacerea a început ca o discuție între prieteni, dar cu toții și-au dat seama rapid de potențialul ideii. Astfel, au văzut cum în România există domenii unde este nevoie foarte mare de imagistica sau medicina nucleară, dar pacienții au acces foarte greu la aceste servicii medicale.
„Cea mai mare problemă pe care am identificat-o era că pacientul făcea investigația târziu și scump. La Gauss Clinics lucrăm în mod constant să rezolvăm această problemă și să diversificăm în permanență serviciile pe care le oferim”, explică Leonard Ntirushwa.
A învățat de la clienții săi că aceștia cer calitate și promptitudine, dar oferă fidelitate. Știe că un om mulțumit de servicii, în majoritatea domeniilor, cu greu se duce la concurență. În plus, inovația e grea în domeniul medical și de multe ori ține doar de proceduri mai bune. „Accesul în domeniul medical e dat de inovație. Pacientul nu trebuie să aștepte după medicamente și servicii avansate din străinătate. Ce spun eu acum e foarte greu de făcut, dar cine rezolvă accesul la proceduri complicate, în general, domină în sănătate”.
Evoluția business-ului în timpAșadar, au pornit cu dorința de a oferi servicii rapide, de a se diferenția față de ce există pe piață și de a scoate pacientul din rolul captiv în care se afla până în momentul acela.
„După prima lună, pacienții care sunau nu înțelegeau cum putem face programări atât de repede. Atunci am înțeles că există o nevoie mai mare decât credeam inițial”, explică fondatorul clinicii.
Astfel, după 3 luni de la deschiderea primei clinici, și-au dat seama că e nevoie de încă una, pentru a răspunde nevoilor tuturor pacienților. Însă, pentru aceasta a fost nevoie de mai mult efort, dar și de o finanțare suplimentară, mai ales că venirea pandemiei a avut un impact negativ asupra proiectelor lor de dezvoltare.
„Pandemia a fost dificilă. Am lucrat în valuri, dar am reușit să furnizăm mereu servicii bune pacienților urgenți. Am făcut angajări, am mărit echipa și am insistat să mărim timpii alocați formării personalului în momentele de activitate medicală redusă”, explică Leonard.
Dar nu numai pandemia a reprezentat o barieră. S-a apucat de antreprenoriat la granița dintre medicină și domeniul nuclear (imagistică). „Am așteptat 9 luni până să obținem certificatul de funcționare. Domeniul nuclear vine cu strictețe și, evident, mult consum de resurse, explică Ntirushwa.
Greșeli și lecții învățate în businessFace business deja din facultate, iar Gauss Clinics a ajuns, după patru ani, la momentul în care va deveni o rețea de clinici. Ce a învățat Leonard în perioada aceasta și e important pentru alți antreprenori? Odihna.
Antreprenorul lucrează foarte mult la tot ce reprezintă muncă operațională. Iar odihna contează. „Recomand o deconectare în weekend și o concentrare mai mare pe idei și probleme de strategie și diferențiere”, spune Leonard.
„O întrebare permanentă trebuie să fie: cum ne diferențiem pe piață? Majoritatea afacerilor încearcă să se diferențieze prin preț, ceea ce nu este cea mai bună variantă. Trebuie să lucrezi la dezvoltarea de servicii complete și la oferirea calității peste medie. Iar ca om trebuie să fii atent la burnout”, spune antreprenorul.
Cum s-a schimbat business-ul după finanțarea primită prin programul factory by Raiffeisen Bank
Gauss Clinics este una dintre companiile care au fost finanțate prin programul factory by Raiffeisen Bank. Leonard spune că finanțarea a adus liniște în afaceri.
„Prin linii de credit, credite de investiție, servicii bune și moderne, Raiffeisen Bank este o instituție financiară care te susține și te lasă să lucrezi la visul tău”, explică antreprenorul.
Sprijinul financiar oferit și instrumentele de know-how au dus visul lui Leonard și al partenerilor săi mai departe. „Am venit către Raiffeisen Bank știind bine ce vreau și fiind foarte bine pregătit să dezvolt o rețea de clinici. Era de la început foarte clar că nu poți face un proiect mare fără o bancă solidă. Aș vrea să văd o astfel de susținere a sectorului IMM din România de la toată lumea”, a mai adăugat Leonard Ntirushwa.
Ce s-a schimbat de la finanțare până azi? Gauss Clinics crește și vor deschide a doua clinică în toamna acestui an. Pentru anul 2023, au în plan să lanseze încă o clinică, dar care să acopere mai multe specializări.
Din momentul obținerii finanțării, în 2019, și până la începutul anului 2022, Gauss Clinics are o creștere de 30%.
„Scintigrafia miocardică are un rol important în această creștere; avem cele mai multe scintigrafii din București, și implicit din țară”, spune antreprenorul.
Fără finanțare, mărturisește Leonard, ar fi fost mult mai dificil. „Stresul și presiunea pe venituri nu sunt un lucru rău, dar preferăm să lucrăm organizat și cu mintea limpede”.
Mesajul lui Leonard Ntirushwa pentru antreprenoriLa finalul fiecărui material din această serie, dorim ca antreprenorii pe care îi intervievăm să transmită un mesaj mai departe pentru ceilalți antreprenori care ne citesc.
„Dacă aveți talent și energie, este păcat să se risipească! Lucrați intens, alegeți o problemă din piață din specializarea pe care o aveți și găsiți o soluție. Raiffeisen Bank își va face treaba pe partea de banking, mingea e la voi”.
Ce este factory by RAIFFEISEN BANK?De 5 ani, în programul factory by RAIFFEISEN BANK, antreprenorii aflați la început de drum au acces la resurse financiare, know-how și îndrumare. Aici, afacerile și ideile de business prind aripi și se transformă în proiecte de succes. Înscrierile sunt deschise pe toată perioada anului. Aplică pe raiffeisenfactory.ro și du-ți business-ul la nivelul următor!
Fabrica de Afaceri este un proiect susținut de RAIFFEISEN BANK.