- 6 Septembrie 2021
Germania vrea să asigure 7 ani de actualizări pentru smartphone-ul tău
Smartphone-urile, la fel ca orice alt produs tehnologic, au o durată de viață, iar în timp performanța acestora scade, iar producătorii de telefoane oferă actualizări de software doi sau trei ani și poate încă un an sau doi actualizări de securitate. Germania vrea să schimbe asta, potrivit The Next Web.
Parlamentarii germani fac presiuni pentru realizarea unei reglementări prin care producătorii să fie obligați să furnizeze șapte ani de actualizării de securitate. Potrivit unui raport al publicației germane Heise, guvernul țării a propus această normă, împreună cu un sprijin extins pentru reparațiile telefoanelor.
Autoritățile au menționat că, dacă telefoanele au nevoie de o componentă, acestea ar trebui să fie disponibile cu ușurință și „la un preț rezonabil”. Propunerile Germaniei depășesc cei cinci ani de actualizare pe care Uniunea Europeană îi vrea.
Pe de altă parte, DigitalEurope, un grup de advocacy tehnologic cu membri precum Samsung, Apple și Google, pledează pentru o limită de trei ani pentru actualizările de securitate pe dispozitive. Majoritatea producătorilor respectă deja această normă, în timp ce Samsung s-a angajat să ofere patru ani de actualizări de securitate dispozitivelor sale lansate anul acesta.
Odată cu lansarea din ce în ce mai multe dispozitive în diferite părți ale lumii, producătorii de telefoane ar dori bineînțeles să ofere o asistență cât mai scurtă.
Politica UE privind ciclul de actualizare pe cinci ani va fi lansată până în 2023, dar va trebui să vedem dacă producătorii de telefoane pot oferi suport pentru atât timp.