- 20 Iulie 2021
Ghid de angajare nevăzători: 70% nu se pot angaja, deși pot munci
AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) lansează “Ghid de angajare a nevăzătorilor”, primul instrument din România care își propune să faciliteze colaborarea dintre angajatorii incluzivi și candidații cu deficiențe de vedere.
70% dintre persoanele cu dizabilități din România nu se pot angaja, deși pot munci, conform studiului realizat de AMAIS, care precede ghidul.
În România, există 93.591 de persoane cu deficiențe de vedere. 34% dintre acestea reprezintă populația cu vârstă de angajare (18-64 ani), iar 3% sunt minori cu nevoie de acces la o educație care să le permită un parcurs profesional tipic. Datele arată că doar 4% dintre persoanele cu deficiențe de vedere au terminat cursuri universitare, în timp ce 64% dintre nevăzători și-au încheiat educația înainte de a ajunge la liceu.
Ghidul are la bază o cercetare amplă care relevă faptul că există un potențial de muncă nefolosit în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere din cauza lipsei de informații privind angajarea lor.
Astfel, ghidul vine în sprijinul angajatorilor printr-o serie de soluții despre integrarea angajaților cu deficiențe de vedere în câmpul muncii. De cealaltă parte, Ghidul oferă candidaților sfaturi practice și modele de lucru pentru a le spori încrederea de a aplica la oportunitățile de angajare potrivite abilităților lor.
„În urma cercetării pe care am realizat-o, dar și a experienței la AMAIS am învățat că oportunitățile de lucru pentru persoanele cu deficiențe de vedere din România sunt extrem de limitate, în special din cauza percepțiilor eronate despre potențialul acestora de a munci și chiar de a fi niște angajați performanți. Ne-am dat seama că este nevoie să creștem conștientizarea în rândul angajatorilor, a societății, dar și în rândul candidaților, să le dăm speranța și încrederea că pot avea un parcurs firesc, o carieră și o viață bună. Așa a luat naștere «Ghid de angajare a nevăzătorilor», care este de fapt o resursă de informații aplicabile”, spune Ovidiu Cucu, membru AMAIS și coordonator proiect.
În realizarea ghidului, s-au luat în calcul accesibilitatea din perspectiva resursei umane, a tehnologiei și a spațiului fizic, a arhitecturii. Cele trei abordări sunt considerate complementare și necesare pentru a crea un mediu incluziv.
Meserii care pot fi practicate de nevăzătoriGhid de angajare a nevăzătorilor conține și o parte practică cu o listă de 9 meserii care pot fi făcute de către nevăzători sau slab văzători, împreună cu informațiile tehnice de care au nevoie și angajatorii pentru a echipa corespunzător locul de muncă al angajatului cu deficiențe de vedere și pentru a crea un design incluziv.
Programator, specialist în resurse umane, avocat / consilier juridic, Content Writer, consultant pentru nevăzători, profesor, psiholog, operator call-center, broker / consultant financiar sunt cele 9 meserii descrise în ghid. Lista oferă doar câteva exemple și poate fi extinsă. În același timp, reprezintă și o matriță ce poate fi scalată și pentru alte tipuri de dizabilități.
“Crearea unui mediu de lucru incluziv implică identificarea intervențiilor la nivel de spațiu, tehnologie și echipă. Fără aceste trei paliere este dificil să aplici politici reale de diversitate și incluziune, iar ghidul face lumină asupra pașilor pe care un angajator trebuie să-i urmeze în acest proces”, spune Iris Popescu, fondator AMAIS, arhitect și coordonator proiect.
Echipa de cercetare și producție este una incluzivă din punctul de vedere al abilităților (persoane tipice și persoane cu dizabilități), dar și din punct de vedere profesional: sociologie, resurse umane, analiză de date, arhitectură, tehnologie.
Pentru realizarea ghidului au lucrat împreună nevăzători și persoane tipice, cu experiențe profesionale diferite, complementare, cu o motivație comună: aceea de a contribui la modelarea unei piețe a muncii incluzive.
Ghidul este disponibil atât pentru reprezentanții companiilor, cât și pentru persoanele cu deficiențe de vedere în căutare unui loc de muncă, prin accesarea website-ului www.ghid.amais.ro.