Globalworth a închiriat peste 25.000 de metri pătrați în ultimele 3 luni în România

Portofoliul Globalworth România a fost consolidat prin prelungirea sau extinderea unor contracte pe o perioadă cuprinsă între 3 și 11 ani cu parteneri-cheie precum Adecco, Cegedim, Clinicile și Laboratoarele Sfânta Maria, Mazars sau una din cele mai importante bănci din sistem care are închiriată clădirea Globalworth de pe Bulevardul Expoziției.

 

 

 

În contextul distanțării sociale, devine din ce în ce mai evidentă nevoia de creștere a suprafețelor existente în clădirile de birouri, motiv pentru care un total de peste 25.000 de metri pătrați au fost închiriați în Globalworth Plaza, Globalworth Campus și clădirea din Bulevardul Expoziției. Odată cu ridicarea stării de urgență, companiile au luat în considerare reconfigurarea spațiilor, astfel încât angajații să fie cât mai bine protejați când se întorc la muncă.

 

Dacă în ultimii ani, trendul în zona de birouri a fost de open-space, acum toată atenția se concentrează pe distanțarea fizică dintre colegi. Noile planuri de amenajare pentru respectarea acesteia au condus la creșterea cererii de spațiu de la 10 la 20 m² per angajat. Acestea permit modificarea layout-urilor spațiilor de birouri, regândirea zonelor open-space, extinderea bucătăriilor, spațiilor comune sau sălilor de întâlniri și/sau mărirea spațiilor dintre birouri.

 

În prima lună de la ridicarea stării de urgență, un procent de 25% din chiriașii Globalworth a revenit la birou, așteptându-se la o creștere graduală de până la 100% în luna septembrie 2020. Pe lângă soluțiile legate de creșterea suprafețelor închiriate pentru respectarea distanțării sociale, Globalworth a implementat o serie de măsuri de siguranță și igienă încă de la începutul crizei pentru cele 14 clădiri din portofoliu.

 

 Aceste măsuri sunt ajustate constant și privesc o serie de acțiuni precum regândirea circuitelor de circulație în interiorul clădirilor și spațiilor comune, adoptarea de măsuri pentru a asigura eficiența sporită a sistemului HVAC, montarea covoarelor antiseptice, aplicarea marcajelor pe pardoseală pentru a indica distanța de siguranță, informarea angajaților și a vizitatorilor despre regulile adoptate (de păstrare a distanței, de spălare și igienizare, de purtare a măștilor), montarea de dozatoare de dezinfectant, planificarea și implementarea protocoalelor de igienizare și curățenie ș.am.d. Întreaga listă de măsuri poate fi verificată aici.





Citeste si