- 10 Septembrie 2021
Goana după aurul virtual nu îi îmbogățește pe săraci
Contrar denumirii fenomenului, nu toată lumea a găsit aur și s-a îmbogățit. Dimpotrivă, mulți și-au consumat toate resursele și au ajuns personajele unor povești tragice.
Același lucru mi se pare că se întâmplă cu bitcoin și cu celelalte criptomonde. E și normal. Oricine vrea să se îmbogățească peste noapte și să depună un efort minim pentru asta. Ar fi ipocrit din partea mea să zic că nu am încercat și eu să profit de asta. Chiar am cumpărat acum câțiva ani niște părți foarte mici dintr-un bitcoin și am avut un profit de câteva zeci de lei.
Cum era de așteptat, adopția criptomonedelor este mai mare în țările în curs de dezvoltare și în rândul populației cu venituri mici sau medii. Vietnam, India, Pakistan, Ucraina și Kenya sunt țările unde adopția criptomonedelor este la cel mai ridicat nivel de pe glob. Sunt un sceptic al criptomonedelor și nu cred că se va termina bine pentru mulți dintre cei care investesc în asta.
Mai grav este ce se întâmplă la nivel instutițional. El Salvador a devenit prima țară din lume care acceptă bitcoin ca sistem de plată legal - adică poți plăti în bitcoin un prânz sau alimentele de la magazin.
Iar asta nu mi se pare o idee bună. Valoarea bitcoin-ului scade și crește dramatic, iar asta poate fi o problemă mare pentru un stat ca El Salvador care are nevoie de stabilitate. Țara a cumpărat 400 de bitcoin, iar imediat după asta prețul criptomonedei a scăzut cu 17%. Nayib Bukele, președintele El Salvador, nu se lasă și mai cumpără alți 150, spunând că a cumpărat la un nivel scăzut („bought the dip”).
Mai mult, după această decizie, Chivo, portofelul digital al țării, a picat pentru că nu făcea față cererilor. Alții au semnalizat fluctuații în conturi.
Una este să te joci cu banii tăi, alta e să te joci cu banii unei întregi țări. Sau poate mă înșel și acest mic stat din America de Sud va îndeplini visul lui Satoshi Nakamoto, creatorul bitcoin-ului.