Grupul agricol Șerban Holding pregătește listarea la Bursa de Valori București

Grup Șerban Holding, companie din agricultură, anunță intenția de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Compania are în plan să se listeze la BVB sub simbolul bursier GSH până la sfârșitul acestui an. În luna noiembrie, Grup Șerban Holding va realiza un plasament privat pentru acțiuni, intermediat de TradeVille, prin care intenționează să atragă de la investitori, în cadrul unei majorări de capital, suma de 25 milioane de lei.

Grup Șerban Holding și-a început activitatea în anul 1994, în Onești. În prezent, afacerile grupului sunt extinse pe mai multe direcții de dezvoltare, precum agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban, distribuție și transport. Grupul are peste 400 de angajați angrenați în proiectele de valorificare a brandului companiei la nivel național.

„Piața de capital reprezintă o opțiune viabilă de dezvoltare a afacerilor din domeniul agriculturii. Analizăm de ceva vreme potențiala listare a companiei la Bursa de Valori București și sunt convins că în acest moment suntem pregătiți pentru acest pas”.

”Începând cu anul 2019, am demarat un proces investițional complex în cadrul companie vizând dezvoltarea tuturor liniilor de business ale Grup Șerban Holding. Investițiile sunt axate pe creșterea producției legumicole, mărirea capacităților de depozitare, extinderea suprafețelor pentru ferma avicolă și sporirea capacității de producție a produselor de panificație. Astfel, prin listarea la bursă ne dorim să aducem alături de noi investitori care să ne sprijine în accelerarea și finalizarea acestor investiții,” a declarat Nicolae Șerban, fondator Grup Șerban Holding.

Urmărește aici pe start-up.ro un ghid despre listarea la bursă în cadrul proiectului „Totul despre Bursă”. 

Compania exploatează în prezent peste 12.000 de hectare de teren arabil, în județele Vaslui, Vrancea și Bacău, pe care sunt cultivate cereale, precum grâu și porumb și plante oleaginoase – floarea-soarelui, rapiță.

De asemenea, Grup Șerban Holding deține și exploatează peste 133.000 de tone capacitate totală de depozitare a cerealelor și plantelor oleaginoase în opt baze localizate în Orbeni, Filipești și Valea Seacă, județul Bacău, Simila, Zorleni  și Găgești, județul Vaslui, Târgu Frumos, Judetul Iași. În cadrul acestor depozite, pot fi recepționate 500 tone de cereale pe oră, iar capacitatea de uscare a acestora este de 2.000 tone în 24 de ore.

Începând cu anul 2004, Grup Șerban Holding a dezvoltat o nouă linie de business, creșterea de păsări, iar astăzi deține cinci ferme proprii, în trei locații, cu o capacitate de 880.000 capete per serie, situate în județele Bacău și Vaslui.

De asemenea, în anul 2008, compania și-a diversificat afacerile prin crearea unei linii de business în domeniul panificației, patiseriei și cofetăriei. În prezent, grupul deține o brutărie, un laborator de cofetărie și cinci magazine sub brandul Băcănia Șerban.

Capacitatea totală de producție a produselor de panificație-patiserie este de 15 de tone pe zi. Produsele de panificație se găsesc atât în magazinele proprii, Băcăniile Șerban, cât și în aproape toate supermarketurile din țară, sub brandul Granero Șerban. Grupul mai are în portofoliul de servicii și o linie business dedicată lucrării terenurilor deținute și transportului materiilor prime și a cerealelor.

Capitalul atras în cadrul plasamentului privat va contribui la continuarea proiectelor de dezvoltare ale grupului. Pentru producția vegetală, compania are în vedere dezvoltarea legumicolă în rotație, cartofi, cereale și alte legume inclusiv sfecla de zahăr, rezultând o capacitate de producție de 1.500 ha în sistem irigat, pentru anul agricol 2021-2022, având încheiate contracte pentru cartoful pentru industrializare cu PepsiCo.

Pentru zona de capacități de depozitare, Grup Șerban Holding are ca obiectiv dezvoltarea unui depozit cu ventilație și temperatură controlată pentru legume în vrac și cutii cu o capacitate de depozitare de până la 4.000 tone până în Q3 2022. În cadrul fermei avicole, compania își propune extinderea suprafețelor de creștere a păsărilor, de la 44.000 mp la 80.000 mp, prin demararea lucrărilor de ridicare a unor module avicole, situate în localitatea Sascut, județul Bacău, având expertiză în procesul tehnologic al puilor cu creștere lentă, precum și broiler, pentru Agricola Internațional Bacău. Grup Șerban Holding are în lucru proiecte de investiții în sisteme de irigații pentru 2.800 ha în Lunca Siretului. În momentul de față, la locația respectivă, compania irigă 1.000 ha și estimează că în următorii ani va crește capacitatea de irigare cu până la 500 ha pe an.

Pentru linia de business de panificație, Grup Șerban Holding are în plan, pe termen mediu și lung, achiziția unei noi linii de panificație prin accesarea unui program cu fonduri nerambursabile în vederea creșterii capacității de producție.

Totodată, compania dorește să lanseze pe piața națională încă trei produse de panificație proprii și să înceapă livrarea produselor de cofetărie către marile lanțuri hoteliere din zona Moldovei și ulterior la nivel național.

În anul 2020, Grup Șerban Holding a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 311,8 milioane de lei și un profit net de 24,2 milioane de lei. Pentru anul 2021, grupul estimează venituri la nivel consolidat de 330 milioane de lei și un profit net de 24,6 milioane de lei.



Citeste si