- 28 Mai 2023
Grupul Bob lansează un „bistro” automatizat pentru clădiri de birouri
Meniurile sunt produse cu utilizarea unei tehnologii moderne de ambalare, fără adăugare de aditivi și conservanți. Astfel, cu ajutorul tehnologiei automatizate dezvoltată de Grupul BobNet angajații din fabrici și companii pot beneficia de o varietate de meniuri pre-livrate, gata de servit, cu acces 24/7, cu ridicarea acestora din automatul Bob Bistro instalat direct în spațiul dedicat meselor pentru angajați.
“Un restaurant automatizat pentru birou reprezintă cea mai avansată experiență pentru masa de prânz, ajutând managerii companiilor să ofere angajaților mâncare gătită și sănătoasă, într-un mod mult mai eficient.”, a declarat Mihai Gîrneț, CEO-ul companiei BobNet. “Preparate gata de servit sunt pre-livrate zilnic la birou, păstrate în condiții optime, și disponibile 24/7 cu acces în doar 30 de secunde prin intermediul tehnologiei de servire automatizată Bob Bistro. Astfel, angajatorii se pot asigura că lucrătorii au parte de mâncare sănătoasă, în mod eficient, fără timp pierdut în așteptarea livrărilor clasice”, a adăugat Mihai Gîrneț.
În plus, pentru angajatorii care aleg să ofere angajaților un beneficiu suplimentar prin asigurarea hranei angajaților din contul companiei, serviciul Bob Bistro oferă opțiunea de ridicare gratuită a mâncării de către angajați, cu achitarea ulterioară a consumului de către angajator, în condițiile OG 16/2022. Astfel, fiecare angajator își poate seta limita lunară de asigurare a hranei per angajat, în același timp, angajatul poate ridica produse peste limita stabilită de angajator, cu achitarea acestora din contul propriu. De asemenea, Bob Bistro oferă și opțiunea de plată amânată până la finalul lunii pentru angajați sau până la ziua de salariu, fără costuri suplimentare.
“Ținând cont de tendințele din domeniul alimentației, se pare că Bob Bistro va deveni un trend în materie de prânz la birou și un “must have” pentru angajatorii care își doresc să asigure un mediu productiv și prietenos pentru angajați. Beneficiile oferite angajaților ajută la îmbunătățirea gradului de loializare și de satisfacție la locul de muncă și au un impact pozitiv asupra performanței și a productivității acestora.”, a completat Mihai Gîrneț.
Serviciul Bob Bistro este o oportunitate pentru companiile la care se lucrează în ture, pentru că, datorită modalității de funcționare, angajații au acces la mancare în orice moment din zi sau din noapte.
Soluția Bob Bistro este implementată cu succes în București și în județul Ilfov, fiind deja folosită cu entuziasm de către utilizatori. Rețeaua Bob Bistro este în expansiune accelerată, fiind pregătită pentru extindere la nivel național și internațional. Dispozitivele și serviciile Bob Bistro sunt deja prezente în unele clădiri noi de birouri, atât în zona de lobby, cât și în cadrul companiilor care și-au dorit serviciul să fie instalat chiar în bucătăria sediului de firmă.
Grupul BobNet este printre puținele startup-uri din lume care au o baza proprie operațională de testare a soluțiilor dezvoltate ce operează în retailul real. În particular, BobNet operează un lanț automatizat de dispozitive amplasate în blocuri rezidentiale din București (lanțul Bob Concierge) cu accent pe vânzarea și livrarea de meniuri proaspete, gata pregătite.