- 26 Septembrie 2024
Hands ON Xiaomi Mix Flip și Xiaomi 14T
Să începem cu telefonul mai interesant din punctul meu de vedere, cu Mix Flip. Este un tip de telefon care s-a dezvoltat foarte rapid în ultimii ani și în 2024 cred că am ajuns la o maturizare a acestuia cu o calitate a construcției bună, cu ecrane mari pe exterior și cu destulă performanță și autonomie satisfăcătoare. Acesta este primul telefon de acest fel pe care-l testez de la Xiaomi și sunt curios să aflu cu ce vin nou.
Xiaomi Mix FlipÎncepem cu designul și vedem deja diferențe față de competiție. Acesta are un design premium cu oțel, aluminiu și sticlă și are acest ecran mare pe exterior de 4 inci, iar la interior se află un display de 6,8 inci. Îmi place că spre deosebire de alte telefoane pliabile, acesta nu vrea să dea impresia că este dintr-o singură bucată, ci poate părea că sunt două pernuțe legate de o balama. De asemenea, camere sunt mari care cred că-i dau un aer interesant, dar afectează utilizabilitatea ecranului exterior.
Pe lateral avem butonul de pornire care funcționează și ca senzor de amprentă, buton de volum, iar în partea de jos regăsim difuzorul, portul de încărcare și sertarul pentru SIM. Cuta de la mijloc nu se vede și se simte foarte puțin când treci cu degetul peste ea. Este un telefon greu de deschis cu o singură mână. Per total are un design premium, în linie cu telefoanele de top de acest fel de la Samsung sau Motorola. Singura chestie este că nu are rezistență la apă și praf.
În ceea ce privește ecranul exterior, Motorola te lasă să faci ce vrei și face o treabă foarte bună la utilizarea acestuia. Samsung e la spectrul opus fiind restrictiv cu ce pui acolo, deși în ultimii ani au mai schimbat asta și acum poți folosi mai multe aplicații aici.
Xiaomi se apropie mai mult de Samsung și te lasă să pui doar anumite aplicații și doar câteva widgeturi. Totuși este bine că poți folosi aplicații precum Maps, Facebook, Insta sau TikTok pentru un scrolling rapid, însă imaginea se întinde până în camere, iar spațiul de aici nu este utilizabil.
Deasupra camerelor ai widgeturi precum calendar, vremea, ceasul sau cele mai recente aplicații. Swipe de sus deschide setările sau notificările. Așa este ecranul mic deblocat. Când este lockscreen poți vedea o imagine, ora, data și procentul bateriei și poți deschide camera. Aici e mișto că poți trece rapid de la un lockscreen la altul, în funcție de cum vrei. Poți pune chiar și poze cu tine. Ecranul exterior este destul de util, dar nu oferă o libertate la fel de mare precum cel de la Motorola.
Ecranul mare pliabil suportă o adâncime de culoare de 10 biți, o rată de reîmprospătare dinamică de 120Hz, o rată de eșantionare tactilă de până la 240Hz, HDR10 și Dolby Vision. Poate oferi o luminozitate maximă de până la 3.000 de niți.
Ecranul extern ar trebui să ofere o adâncime de culoare de 12 biți, o rată de reîmprospătare de 120Hz, o rată de eșantionare tactilă de 120Hz, certificare HDR10 și Dolby Vision și o luminozitate maximă de până la 3.000 de niți.
Acestea au un mod numit Sunlight mode prin care crește luminozitatea mai mult. E util pentru zilele cu soare puternic. Display-ul mare este foarte bun pentru clipuri video, filme și browsing. E rapid, smooth și oferă culori bune.
Xiaomi Mix Flip - performanțăPe partea de performanță Xiaomi Mix Flip nu dezamăgește, cel puțin pe hârtie. Acesta are un procesor Snapdragon 8 Gen 3, 12 sau 16 GB RAM și un spațiu de stocare de la 256 GB până la 1 TB. Bateria este mare la 4780 mAh ce se poate încărca rapid la 67 de wați. Apropo, ai și încărcător și husă în pachet, ceea ce este foarte cool.
Snapdragon 8 Gen 3 este un telefon performant, dar ca să se desfășoare la maximum are nevoie și de o răcire puternică, ceea ce nu se întâmplă aici, din păcate, iar Mix Flip se supraîncălzește atunci când îl forțezi. Ba chiar nu poate face un stress test în 3D Mark. De obicei, alte telefoane reduceau puterea pentru a menține temperatura sub control, aici Mix Flip se oprește pur și simplu. Telefonul se încălzește tare în partea de sus care ajunge pe la 45 de grade celsius.
Totuși, m-am jucat vreo 10-15 minute și Zenless Zone Zero, pe setări high la 60 de FPS și telefonul s-a încălzit, dar nu s-a oprit. Deci nu aș lua acel telefon pentru gaming. Da, joculețe mici sigur, dar nu sesiuni de 30-60 de minute.
În același timp, în utilizarea normală telefonul se încălzește puțin, dar nu alarmant, aș zice eu. Unde se descurcă excelent, în schimb, este la capitolul autonomie. Alte telefoane pliabile de acest gen au obținut în jur de 12 ore de funcționare în testul PCMark, acesta a obținut aproape 15 ore de funcționare, adică la nivelul unui telefon normal. Ceea ce este foarte bine mai ales având în vedere și că se încarcă foarte rapid la 67 de wați.
Ce aduce Leica pe telefoanele XiaomiHai să vorbim și despre camerele foto, despre ce aduc aceste telefoane pe partea asta de foto și video și cum Leica ajută ca Xiaomi să se diferențieze pe piață.
Telefonul are două camere foto de 50 MP, una wide și alta telefoto cu zoom optic 2x, iar camera din interior este de 32 MP, însă nu mai ești nevoit să o folosești pentru selfie-uri deoarece ai această cameră mai bună. Aici Xiaomi elimină camera ultrawide ca și Motorola pe razr 50 ultra, iar eu nu știu dacă e decizia bună. Este un telefon pentru selfie-uri pentru filmări în care apari tu și prietenii tăi și e greu să încadrezi pe toată lumea cu camera wide 1x. Dar ai un telefoto de 50 MP cu zoom optic 2x. Samsung merge încontinuare pe ultrawide și cred că face bine.
Cu ce se remarcă acest telefon, dar și 14T, despre care urmează să vorbim, pe foto și video este chiar prin această colaborare cu Laica: care aduce două stiluri de fotografiere, vibrant și natural, moduri portret și un mod video master cinematography. Aceste moduri schimbă felul în care arată imaginea și cred că aceste imagini au un pic mai multă personalitate decât cele normale. Sunt mai moody, au un contrast mai mare și poate îți plac sau nu, însă sigur e ceva diferit. La fel cum oamenii cumpără camere Fujifilm pentru filtrele care imită pelicula de film, așa și oamenii pot cumpăra Xiaomi pentru că le plac portretele Leica.
Aceste moduri de fotografiere au fost introduse pe gama de vârf, dar acum au ajuns și pe modele mai ieftine precum 14T, de exemplu. Ceea ce este foarte cool.
Ce a mai rămas de stabilit la Xiaomi Mix Flip este prețul. La momentul realizării acestui material nu cunoaștem prețul dar se vehiculează de la 800 de euro până la 1300 de euro. Cred că Mix Flip se luptă de la egal la egal cu Flip6 de la Samsung sau cu Moto razr 50 Ultra, dar cred că succesul lui va fi determinat și de prețul cu care va veni. Dacă va respecta tradiția Xiaomi și va avea un preț mai mic decât competitorii atunci cred că are șanse mari să ia din cotă de piață. Altfel cred că va fi greu să ia coroana lui Samsung, deși este un telefon la fel de bun.
Xiaomi 14T - midrange cu specificații buneAcum hai să trecem rapid și la Xiaomi 14T
Acesta are display AMOLED de 6,67 inci cu rezoluţie 1.5K (2712 x 1220 pixeli), rată de refresh la 144Hz, luminozitate de până la 4000 nits în peak, adâncime de culori pe 12 biți, suport pentru HDR10+, Dolby Vision și are tehnologie de atenuare a luminii albastre cu PWM până la 3840.
Ecranul este surprinzător de bun pentru această categorie cu un display luminos, colorat și contrastant și filmele și jocurile arată bine. Sunetul nu se ridică totuși la același nivel. Da, cele două difuzoare oferă un volum ridicat, dar difuzoarele oferă prea puțin bas, însă asta nu înseamnă că nu poți urmări un clip pe YouTube sau pe Netflix.
Acesta are un procesor MediaTek Dimensity 8300 Ultra, construit pe 4nm, alături de pânp la 12 GB RAM și un spațiu de stocare UFS 4.0 până la 512 GB. Bateria este una destul de mare la 5000 mAh, ce se poate încărca rapid la 67 de wați pe fir. Autonomia telefonului este una satisfăcătoare cu cam 13 ore de funcționare în testul PCMark, iar asta înseamnă că-l vei putea folosi o zi fără probleme. În același timp încărcarea rapidă elimină acest stres și poți lăsa telefonul la încărcat 10-15 minute și ești gata.
Performanța este și ea satisfăcătoare pentru acest smartphone și nu vei avea probleme în aplicațiile uzuale și în multitasking. Trecerea de la o aplicație la alta se face rapid și fără poticniri, iar telefonul se pretează și pentru ceva gaming și am încercat Zenless Zone Zero, un joc cu o grafică impresionantă și a rulat bine, iar layout-ul Xiaomi indica chiar și 100 de FPS pe setări grafice medium. Ce-i drept într-o zonă cu fără prea multă acțiune.
În 3D Mark Stress Test nu cedează, dar scade rapid performanța după primul test, însă apoi rămâne stabil, iar în Geekbench 6 are în jur de 1300 de puncte pe single core și 3920 de puncte pe multicore.
Pe spate are un modul pe spate cu trei camere foto: cu senzor wide Sony IMX906 de 50 Megapixeli f/1.7, PDAF, OIS, cu tehnologie Laica, senzor ultrawide de 12 Megapixeli şi senzor telephoto de 50 Megapixeli, f/1.9 cu zoom optic 2x
Ce am zis despre poze la Mix Flip este valabil și aici doar că pe 14T ai și cameră ultrawide, doar să nu o folosești pe timp de noapte deoarece nu scoate poze bune. Altfel telefonul este chiar decent pe fotografie și pe video.
Telefonul urmează estetica modernă a smartphone-urilor din prezent cu ecran drept, linii drepte și colțuri rotunjite. Acesta cântărește 195 de grame și are o grosime de 7,8mm. De asemenea, are certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf și are cele mai noi tehnologii de conectivitate precum Wi-Fi6e, Bluetooth 5.4, conexiune 5G. Este un telefon destul de frumușel pe această culoare, dar dacă nu-ți place în pachet este inclusă și o husă din silicon și un cablu de încărcare, dar nu și încărcătorul din păcate.
AI? Mai bine N-AI - cum funcționează AI pe telefoaneNu putea fi telefoane lansat în 2024 fără module AI și acestea vine cu Google Gemini, Circle to search și inteligență artificială în notițe, traducere, recorder sau editare de imagini.
Pe poze poți face reframe ca și pe Google Pixel, însă aici lucrurile o iau cam razna și AI-ul nu se descurcă bine în a face asta. Am încercat pe acest portret și a pus un bol pe masă, a tăiat din draperii, a dublat o floare, iar cu această poză simplă cu linii drepte a creat o întreagă încăpere, a schimbat o ușă cu o oglindă. Apoi în acest selfie nu înțeleg ce a făcut, însă toate par din seria „ce să nu facă un AI”. Nici pe șters nu stă prea bine AI-ul aici și m-am chinuit să șterg cablurile din această imagine și ar trebui să fie destul de simplu, dar nu a reușit. (vezi video)
În alte zone precum interpretare, traducere AI-ul se descurcă mai bine și poți avea un transcript după o înregistrare, poți avea un rezumat după un anumit text realizat în aplicația de notițe. Poți să folosești Google Gemini pentru ce dorești, dar nu am găsit cum să accesez Circle to Search. De obicei se accesează ținând apăsat pe butonul de jos, dar aici nu merge.
Per total, AI-ul adus de Xiaomi aici se descurcă decent, dacă nu vorbim de poze, dar totuși nu pare la fel de bine implementat sau de intuitiv ca la Samsung, de exemplu. Poate viitoare actualizări vor aduce îmbunătățiri.
La momentul realizării acestui video nu știu prețul oficial, dar Xiaomi 14T ar avea un preţ în Europa de 649 euro, adică în jur de 3200 de lei. Acesta este Xiaomi 14T pe scurt, însă există și un model Pro. Acesta are multe dintre caracteristicile lui 14T simplu, însă vine și cu câteva lucruri în plus: un procesor mai bun, încărcare mai rapidă și poate camere mai bune.
Urmăriți secțiunea de shorts a start-up.ro pentru mai multe clipuri despre noile produse ale Xiaomi proaspăt lansate.
Prețuri și disponibilitate
Xiaomi 14T Pro este disponibil în variantele de culoare: Titan Gray, Titan Blue and Titan Black. Xiaomi 14T este disponibil în variantele de culoare: Titan Gray, Titan Blue, Titan Black, and Lemon Green.⁸ Xiaomi MIX Flip este disponibil în variantele de culoare: Black and Purple Xiaomi 14T: prețuri recomandate de 2999 Lei (12GB + 256GB), 3299 Lei ( 12GB + 512GB) Xiaomi 14T Pro: preț recomandat de 4299Lei (12GB + 512GB) Xiaomi MIX Flip: preț recomandat de 6599Lei (12GB + 512GB)
Pachete speciale pentru lansare Xiaomi 14T, 14T Pro și Xiaomi Mix FlipNoile Xiaomi 14T Pro și 14T sunt disponibile în rețelele Orange România, Vodafone România, Altex, Flanco, eMag și pe www.mi-home.ro. Pe aceste canale, între 26 septembrie și 6 octombrie, Xiaomi 14T Pro va include, în pachet, și Xiaomi Robot Vacuum S20+, iar Xiaomi 14 T va include, în pachet, și Xiaomi Robot Vacuum S20.
Smartphone-urile vor fi disponibile și în rețeaua Digi România, alături de un voucher valoric de 800 de lei pentru Xiaomi 14T Pro și, respectiv, de 500 de lei pentru Xiaomi 14T. Perioada de valabilitate a ofertei este tot 26 septembrie – 6 octombrie.
Xiaomi Mix Flip este, la rândul său, disponibil în rețelele Altex, Flanco, eMag și pe www.mi-home.ro. În perioada 26 septembrie – 6 octombrie, smartphone-ul pliabil este disponibil într-un pachet special, alături de un voucher valoric de 1.000 de lei.