- 7 Aprilie 2025
Helen Doron: de la casete audio la 40 de ani de franciză a centrelor educaționale de limbă engleză pentru copii
Helen Doron, când se înregistra la un casetofon în 1985 nu știa că va da naștere unei afaceri, care la rândul ei va crea alte afaceri pentru francizați din toată lumea.
În plan global există 1200 de centre educaționale deschise, unde peste 3 milioane de copii și tineri au învățat engleză.
Sistemul ei de predare implică două elemente fundamentale: repeated background hearing și positive reinforcement. Practic, să repeți cuvintele în limba pe care vrei s-o învețe copilul și apoi să aplauzi eforturile și reușitele celor mici. Iar această metoda și-a dovedit eficiența pe categoria de vârstă 3 luni - 19 ani.
Cu o experiență de 40 de ani pe piața globală, Helen Doron ne-a spus, la întâlnirea cu jurnaliștii unde am și cunoscut-o, că nu a simțit amenințarea tehnologiei la adresa unui business de franciză care presupune un spațiu fizic, interacțiuni umane și dezvoltarea unei comunități.
Așa cum ne-a spus antreprenoare: ”afacerea noastră presupune să schimbăm viețile oamenilor”, iar clienții sunt de multe ori în primii ani de viață, astfel că un contact într-un mediu prietenos este un avantaj al business-ului, nici pe departe o piedică.
Despre începuturile francizei în educație a brand-ului Helen Donor am aflat chiar de la antreprenoare, la prima ei vizită în România, cu ocazia întâlnirii anuale a francizaților din întreaga lume.
În România, primul centru Helen Doron English a fost inaugurat în anul 2008. În prezent, există 24 de centre educaționale Helen Doron deschise la noi în țară, dintre care zece în ultimii cinci ani. Pentru anul acesta, franciza vizează cinci noi centre educaționale.
Orașele vizate pentru deschiderea de noi centre sunt București, Călărași, Slobozia, Cluj, Brașov, Bistrița, Mediaș, Timișoara, Sighișoara, Slatina, Reșita, Caransebeș, Lugoj, Florești, Gherla, Arad, Satu Mare, Sinaia, Deva, Hațeg, Turda, Târgu Jiu, Vaslui, Tulcea, Buzău, Botoșani și Suceava.
Antreprenorii care au deschis o astfel de franciză în țară provin din diverse domenii profesionale. Cum era de așteptat sunt și profesioniști din domeniul educațional, dar și profesori Helen Doron, care au experimentat metoda și asta i-a motivat să devină francizați. Lor li se adaugă părinți și persoane pasionate de educație, dar și corporatiști care doresc să își înceapă propriul business.
În centrele din România au învățat, de-a lungul timpului, peste 33.500 de copii, iar cel mai mic cursant are vârsta de 6 luni. Cel mai mare centru din România este cel din Sibiu pe unde au trecut 417 copii.
Pentru cursanți, costurile încep de la 300 lei/ lună.
Cum deschizi o franciză în educațieLa întâlnirea cu presa de la București, alături de fondatoare conceptului, a fost prezentă și Alina Zanfir, master francizat România de Sud-Est.
De la ea aflăm și detaliile francizării pentru persoanele interesate să deschidă un centru educațional în România.
Master francizatul adaugă că orice persoană care deschide un centru educațional Helen Doron are parte de sprijin pe termen lung și în mai multe etape ale afacerii:
- asistență pentru identificarea și brandingul locației
- organizarea training-urilor de business
- recrutarea profesorilor, precum și trainingul acestora cu un Teacher Trainer internațional Helen Doron
- suport continuu în domeniul business-ului, pedagogiei și marketingului pe întreaga perioadă a contractului
Licența de francizat Helen Doron acoperă o gamă largă de elemente esențiale care să ajute persoanele dornice de antreprenoriat în educație.
O astfel de licență acoperă:
- dreptul de a utiliza marca Helen Doron și metodologia sa de predare inovatoare, care este recunoscută internațional.
- acces la materialele didactice și la cursurile Helen Doron English, precum și la resursele pedagogice și de training specifice
- suportul continuu din partea master francizatului și a sediului central (Head Office), care include instruire pentru managementul afacerii și marketing, recrutarea și formarea profesorilor (prin sesiuni de training cu Teacher Trainers internaționali), precum și consultanță pentru dezvoltarea și brandingul locației
În plus, licența include și accesul la o rețea globală de francizați, pentru schimb de experiență.
Alina adaugă că un alt element acoperit de licența de franciză este accesul la toate sistemele informaționale și aplicațiile Helen Doron, folosite pentru gestionarea cursurilor, urmărirea progresului cursanților și administrarea activităților centrului educațional. ”Aceste instrumente sunt esențiale pentru eficientizarea operațiunilor zilnice și pentru asigurarea unei experiențe educaționale de calitate”, explică master francizatul.
Costuri pentru franciză
Costul licenței de franciză pentru un centru Helen Doron este între 8.000 și 13.000 de euro, în funcție de numărul populației din zona francizată și formatul centrului educațional (mic, mediu sau mare).
Aceasta acoperă dreptul de a utiliza brandul Helen Doron și accesul la toată metodologia, materialele educaționale, suportul pedagogic și de business, inclusiv formarea inițială operațională a personalului.
Costurile totale pentru deschiderea unui centru educațional pot varia de la 15.000 de euro pentru un Centru educațional mic și pot ajunge până la 25 – 30.000 de euro.
Iar această sumă acoperă:
- licența de franciză
- amenajarea locației: adaptarea spațiului conform standardelor Helen Doron, care poate include renovări, mobilier și echipamente specifice pentru crearea unui mediu de învățare adecvat
- dotările necesare: achiziționarea materialelor educaționale (manuale pentru profesori, jucării educaționale ajutătoare) și tehnologie (calculatoare, TV)
- training-ul inițial al profesorilor
- marketing inițial: investiții în promovarea deschiderii centrului și a brandului local (materiale promoționale, campanii de marketing etc.)
După primii pași și bugetul inițial, un francizat Helen Doron se poate aștepta la o recuperare a investiției în 2-3 ani, dacă afacerea este bine gestionată și centrul atrage un număr constant de cursanți.
”Acest interval poate varia în funcție de performanța centrului și de ritmul de creștere al numărului de cursuri implementate și oferite de francizat și de numărul de copii.De asemenea, deoarece modelul de franciză Helen Doron beneficiază de o metodologie dovedită, de materiale educaționale de calitate și de suport continuu din partea master francizaților, majoritatea francizaților raportează o rată de succes ridicată în obținerea unei profitabilități constante, cu potențial de creștere pe termen lung”, explică Alina.
Echipa unui centru educațional Helen DoronPentru a deschide și a opera un centru educațional Helen Doron, numărul de angajați necesar depinde de dimensiunea și structura centrului.
Funcțiile de bază care trebuie acoperite sunt:
- Manager de centru: persoana responsabilă pentru managementul zilnic al centrului, inclusiv coordonarea echipei, gestionarea relațiilor cu părinții, administrarea resurselor și raportarile către master francizat. Acesta va asigura buna funcționare a activităților educaționale și administrative.
Francizatul poate fi și Manager de centru și/sau profesor. Ce e important de știut e că francizatul/ managerul trece printr-un training specializat, care include informații despre managementul operațional al centrului, comunicarea cu părinții, marketingul și administrarea afacerii. Durata training-ului pentru manager poate varia în funcție de experiența anterioară, dar de obicei este de 3 zile.
- Profesori certificați Helen Doron: Aceștia sunt cei care vor preda cursurile Helen Doron. Fiecare profesor trebuie să fie instruit și certificat de Helen Doron, având cunoștințele și abilitățile necesare pentru a aplica metodologia specifică învățării limbii engleze pentru copii.
Profesorii certificați nu trebuie să aibă o pregătire inițială în învățământ pentru că ei vor trece printr-un training specific, cu un Teacher Trainer Internațional.
Training-ul inițial cuprinde cursurile de bază Helen Doron, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 – 9 ani și se desfășoară pe parcursul a 5 zile. Aici profesorii învață metodologia Helen Doron, cum să aplice lecțiile și să interacționeze cu copiii într-un mod eficient. De asemenea, formarea include sesiuni practice, în care noii profesori sunt pregătiți să aplice ceea ce au învățat într-un cadru real. Orice curs adițional, adresat copiilor în afara plajei de vârstă 3 – 9 ani, presupune zile de training suplimentare.
Helen Doron oferă mai multe variante de francizare, printre care și un modul pe care destinațiile precum after school le pot cotnracta pentru predarea în cadrul locațiilor. Despre metodele și ideile de francizare, mai multe puteți găsi la ei pe site.
Secțiunea „Antreprenori” de pe start-up.ro este susținută de ING Bank, partener de dezvoltare pentru afacerile din România.
Într-un context dinamic și încă incert, ING sprijină business-urile locale prin banking online și simplu. Banca le oferă antreprenorilor curajoși soluții de finanțare personalizate pentru a-și transforma viziunea în realitate.