HoReCa Business Accelerator: Cele 8 startupuri care au absolvit a doua cohortă

Interesul investitorilor pentru industria HoReCa este în creștere: zece investitori tip angel și fonduri private au participat la Pitching Day și au urmărit pitch-urile celor opt startupuri care au absolvit cea de-a doua ediție a acceleratorului HoReCa Business Accelerator.

Printre fondurile de investiții, investitori tip angel și platformele de finanțare care au participat la HoReCa Business Accelerator: Pitching Day se numără Dragos Rosca (Delta Asset Invest), Cristian Munteanu (Early Game Ventures), Cristian Negruțiu (Sparking Capital), Alexandru Sârbu (Seedblink), Liviu Munteanu (Founders Bridge), Răzvan Gheorghiu Testa (co-fondator Țuca Zbârcea și Asociații) și Bogdan Stanciu, CEO Bit Soft.

Start-up-urile și-au prezentat planurile de afaceri și au solicitat finanțări cuprinse între 40.000 euro și 150.000 euro.

Acceleratorul HoReCa Business Accelerator a fost dezvoltat de Hospitality Culture Institute și a constat în 6 săptămâni de workshop-uri în care au fost implicați 32 de traineri și mentori. 

„Ne-am bucurat să vedem că investitorii au răspuns cu interes invitației noastre, participând în număr mare la Pitching Day-ul HoReCa Business Accelerator. Este un semnal că există un interes în creștere pentru investiții în această industrie și nu am nicio emoție că ospitalitatea românească ne va surprinde post-pandemie cu concepte inedite de mare succes,” afirmă Robert Agarici, coordonator HoReCa Business Accelerator. 

Dintre antreprenorii care au absolvit a doua cohortă a HoReCa Business Accelerator, șapte sunt la nivel start-up și o echipă la nivel de idee de afaceri, patru sunt business-uri de tehnologie, două care oferă servicii și două din domeniul producției.

A doua cohortă, dedicată start-up-urilor cu un model sau idee de afacere inovatoare în concepte dedicate sectorului HoReCa a generat un interes masiv în rândul antreprenorilor: au fost 120 aplicații în întreaga țară, în creștere cu 100% față de numărul de aplicații înregistrate la prima ediție din 2020. 

Digitalizarea industriei HoReCa a reprezentat o direcție strategică în cadrul celei de-a doua ediții a HoReCa Business Accelerator, program care, alături de UniCredit Bank și Unicredit Leasing, a oferit și trei granturi de câte 5000 de euro pentru digitalizarea afacerilor înscrise, câștigate de Ovidiu Katai și Paul Moca (FlatWhite Properties), Cristian Cîrloganu (Tonic Blend – Kombucha) și Silvia Șerban și Andreea Ștefănucă (Wild Aqua).

„Educația continuă a antreprenorilor reprezintă una dintre cheile prin care afacerile românești își pot crește nivelul de competitivitate și ne bucurăm că putem sprijini acest deziderat, inclusiv prin intermediul proiectului HoReCa Business Accelerator. În același sens, o altă cheie este reprezentată de digitalizarea afacerilor, un proces ireversibil cu beneficii multiple pentru întreaga economie, spune Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

De asemenea, în cadrul programului HoReCa Business Accelerator, Bit Soft a oferit 3 granturi de câte 3.500 euro, ca discount la achiziția produselor software și hardware ale companiei. 

Nu în ultimul rând,  Hospitality Culture Institute a oferit un grant de 2000 euro pentru cel mai bun Pitch de Finanțare, câștigat de George și Florin Borșaru, co-fondatori BCheese.

Printre trainerii și mentorii HoReCa Business Accelerator se numără Tinu Sebeșanu - COO Impact Developer & Contractor, Dan Isai - CEO Salad Box, Andreea Petrișor - CEO foodpanda, Radu Savopol, fondator 5 to go, Paul Voicu, Managing Partner FranchWise, Jerry Dauteuil, General Manager Jerry’s Pizza, Utku Ogrendil - CEO SIBS, Dragoș Doroș, Partener KPMG România.

Businessurile care au absolvit cea de-a doua editie a HoReCa Business Accelerator:

Chefs of Romania -  Alexandru Rada 

Platformă online cu ajutorul căreia utilizatorii pot contracta chefi cu experiență pentru proiecte gastronomice private  

Marketplace B2B de comercializare a experiențelor turistice. Atracțiile locale vor fi vândute către consumatorul final prin intermediul partenerilor: hoteluri, pensiuni, agenții de turism, firme de organizări evenimente.

Bcheese - George și Florin Borsaru 

Un business creat de doi frați, bazat pe conceptul de Cloud Kitchen, unde clienții își comandă mâncarea online pe toate aplicațiile de Food Delivery disponibile, dar pot veni și în locație să ridice comanda, sau să plaseze una. Acest cloud kitchen prepară doar Mac’n'Cheese și oferă 6 toppinguri diferite pentru acesta. 

FlatWhite  - Paul Moca și Ovidiu Katai 

Platformă online de management al proprietăților, dornică să transforme cazarea într-o experiență plăcută pentru turiști, prioritizând siguranța și confortul lor.

Wild Aqua - Silvia Serban, Andreea Stefanuca, Constantin Stefanuca, Radu Cristian Serban

Producție de băuturi carbogazoase non-alcoolice și slab-alcoolice cu inserții de distilate botanice, organice, fără zahăr, fără conservanți, fără adaosuri.

Vocea Clientului - Alex Oprisan 

Vocea Clientului este un SaaS (software as a service) care ajută afacerile cu prezență fizică (restaurante, hoteluri, cafenele, clădiri, etc) să primească feedback direct, acționabil și privat de la clienți sau vizitatori, cu scopul de a monitoriza și îmbunătăți calitatea serviciilor. 

Anika Fried Chicken - Alexandru Dumitru și Andrei Popa

Bucătarul anului 2019 potrivit Gault&Millau, Alexandru Dumitru și somelierul Andrei Popa s-au înscris la HoReCa Business Accelerator cu un concept de servire dezvoltat în pandemie: Anika Fried Chicken sau, cu alte cuvinte, comfort food bazat pe pui marinat și prăjit în mai multe variante. Toate ingredientele sunt gătite de la zero în bucătăria Anika – brioșe, gofre și gogoși de casă, creme, sosuri, murături, legume coapte și garnituri iar puiul folosit este crescut responsabil, la fermă. â

Tonic Blend - Cristian Cîrloganu 

Tonic-Blend este un producător local de kombucha, o băutură cu o istorie de milenii care începe sa fie redescoperită din ce în ce mai mult și în zilele noastre, odată cu creșterea interesului oamenilor pentru o alimentație sănătoasă. 

Booking Mania - Robert Răducanu 

Booking-Mania este un marketplace de turism care pune în contact direct unități de cazare și firme de rent a car cu potențiali clienți interesați de astfel de servicii. Inovativitatea constă în opțiunea de Recenzii Video pentru clienți, integrată în cadrul unei aplicații mobile și care creează o experiență ghidată, reală și interactivă.

HoReCa Business Accelerator este un program susținut de Unicredit Bank și Unicredit Leasing, cu sprijinul foodpanda, Bit Soft, Tuca Zbârcea & Asociații, KPMG România, Kiss FM, Commons Romania, Repatriot și The Institute. 



Citeste si