How to Web 2024 - 3.000 de participanți și 840 de companii la eveniment

Conferința How to Web 2024 s-a încheiat după două zile intense și a reunit peste 3.000 de participanți, reprezentând 840 de companii, dintre care 50% din top management (executivi C-level și VP), inclusiv 600 de startup-uri și 200 de investitori. Ediția din acest an a facilitat 2.500 de întâlniri și a conectat persoane de decizie cu cei care construiesc tehnologiile viitorului.

Următoarea ediție a evenimentului va avea loc pe 1-2 octombrie 2025 la București. 

Câți oameni au fost la How to Web 2024 și cine au fost ei?

Ediția din 2024 a reunit peste 100 de speakeri care au abordat teme esențiale precum dezvoltarea de produse, UX, inginerie, vânzări, marketing și strategii de investiții.

April Dunford, liderul global în poziționare de produse tehnologice, a discutat despre strategii eficiente de vânzare, în timp ce Fonz Morris a condus dezbateri captivante despre designul experienței utilizatorului.

Chris Heilmann s-a axat pe viitorul tehnologiilor open web, Andy Budd a abordat leadershipul în design, iar Staffan Helgesson, un important investitor de tip VC, a oferit perspective valoroase despre scalarea start-up-urilor.

Discuțiile au subliniat rolul esențial al Inteligenței Artificiale în dezvoltarea produselor, strategiile de marketing de creștere și cultura organizațională, oferind participanților oportunitatea de a descoperi cele mai bune practici pentru a construi companii scalabile și a stimula succesul în afaceri.

„Rolul conferinței How to Web evoluează împreună cu dinamica și obiectivele regiunii. Observăm o nevoie tot mai mare a companiilor de toate dimensiunile, pentru antreprenori, fondatori și investitori de a avea contextul necesar pentru a se conecta și a descoperi resurse care le pot accelera creșterea și oportunitățile. Suntem extrem de onorați că am avut atât de mulți participanți din întreaga lume, care ne-au spus că au găsit exact ceea ce căutau pe parcursul acestor două zile”, a declarat Monica Zara, Head of Conference la How to Web.

Cel mai bun startup de la competiția Spotlight - FigVision

Programul-competiție Spotlight, dedicat startup-urilor early-stage, parte a conferinței How to Web, a desemnat FigVision câștigătorul premiului-investiție de 350.000 de euro, sindicalizat de Startup Wise Guys, Underline Ventures și Gapminder VC.

Această competiție, care a atras cele mai promițătoare start-up-uri din Europa de Est, a evidențiat noua generație de inovatori și a subliniat rolul esențial al How to Web în susținerea ecosistemului tehnologic din regiune.

Totodată, au fost lansate inițiative importante, precum Programul GO GLOBAL, dezvoltat de Upgrade100 și How to Web, care va sprijini start-up-urile în extinderea lor pe piețele internaționale.

Lansarea raportului „The State of AI in CEE” de către The Recursive a evidențiat potențialul tot mai mare al regiunii în domeniul Inteligenței Artificiale, iar Sustainability Startups Showcase, susținut de BRD-Groupe Société Générale, a adus în prim-plan inițiativele emergente din domeniul tehnologiei verzi.

Afaceri în România - delegații din Bulgaria, Luxemburg și alte țări la eveniment

Ediția din 2024 a Conferinței How to Web a atras un interes internațional semnificativ, cu delegații din Bulgaria, Luxemburg și alte țări. Evenimentul a facilitat mii de întâlniri individuale, facilitând conexiuni de afaceri transfrontaliere.

Investitori de la fonduri de capital de risc de top din Europa și lideri din companii au interacționat cu start-up-uri din diverse domenii, de la fintech și SaaS la AI și sustenabilitate, transformând evenimentul într-un platformă de oportunități de afaceri și creștere.

 


Citeste si