Huawei Mate 30 Pro, lansat oficial în România

Huawei Mate 30 Pro, cel mai nou flagship al Huawei, a ajuns oficial în magazinele din România. Lansarea a avut loc în cadrul unui eveniment special organizat în magazinul Huawei Experience Store Băneasa.

Huawei Mate 30 Pro a fost unul dintre cele mai așteptate smartphone-uri pe piața locală, lucru dovedit de cele peste 400 de precomenzi efectuate în aproape o săptămână de la anunțarea ofertei de precomandă. 

Așteptarea a luat sfârșit astăzi pentru sutele de români care s-au așezat la coadă în magazinele Huawei și în magazinele partenere pentru a-și primi smartphone-urile de ultimă generație. 

Cu ocazia lansării oficiale în magazinele din România a modelului Huawei Mate 30 Pro, compania Huawei a organizat un eveniment special în Huawei Experience Store Băneasa și a oferit reduceri semnificative la anumite accesorii în mai multe magazine. 

Astfel, pe 1 februarie, între orele 14.00 și 16.00,  o serie de produse s-au bucurat de oferte de până la 50% și anume încărcătoarele auto Fast Charge (Max 40W), încărcătorul wireless Huawei CP60, 5A cu cablu Type C, căștile Huawei Freelace Wireless, imprimanta foto portabilă Huawei sau încărcătorul auto Huawei AP38 Fast Charge cu cablu Type C. Sute de oameni interesați de campanie, dar și de noul flagship, au trecut prin Huawei Experience Store în timpul evenimentului. 

Huawei Mate 30 Pro, lansat în România cu un workshop de fotografie

Cei care abia și-au achiziționat noul Huawei Mate 30 Pro au primit o serie de sfaturi și trucuri de fotografie cu mobilul de la fotograful Vlad Eftenie. 

În cadrul unui workshop organizat special, Vlad Eftenie a explicat publicului prezent la eveniment cum să obțină cele mai bune rezultate foto cu cel mai bun smartphone pentru fotografie la momentul actual, adică Huawei Mate 30 Pro. 

Huawei, creștere pe piața din România

Oficialii Huawei prezenți la eveniment au oferit și o serie de cifre privind prezența pe piața locală. 

Astfel, am aflat că Huawei a avut un prim semestru foarte bun în 2019. Mai exact, compania a expediat cu 26% mai multe smartphone-uri decât în aceeași perioadă a anului anterior. 

Mai mult, cifrele pe zona de gadgeturi purtabile (wearables) arată și mai bine. Astfel, în prima jumătate a lui 2019, numărul de wearables expediate a înregistrat o creștere de 278% față de aceeași perioadă a anului precedent. 

Huawei Mate 30 Pro este disponibil în majoritatea magazinelor de profil din țară. Stocurile sunt limitate, dar vor fi completate în funcție de cererea publicului. 

Specificațiile Huawei Mate 30 Pro

Huawei Mate 30 Pro este echipat cu un sistem LEICA Quad Camera, printre care o cameră foto supersensibilă de 40 MP, o cameră cinematică de 40 MP, o cameră cu teleobiectiv de 8 MP și o cameră 3D cu senzor de profunzime. Camera supersensibilă este echipată cu un senzor foto de tip RYYB oferind o sensibilitate la lumină excepțională pentru fotografii realizate în lumină foarte slabă. Camera cinematică este dotată cu un senzor mare de 1/1,54 inci și suportă captarea videoclipurilor 4K 60 FPS time-lapse ultra-wide, precum și înregistrarea la 7680fps pentru videoclipuri ultra-slow motion. 

Evoluție semnificativă, performanță și eficiență energetică

Kirin 990 s-a perfecționat semnificativ în ceea ce privește performanța generală și eficiența energetică, fiind cel mai avansat procesor creat de Huawei, realizat pe arhitectura 7nm. Viteza mare, latența scăzută, timpul de utilizare mare și capabilitățile puternice de procesare a imaginilor pot să fie toate trăite cu HUAWEI Mate 30 Pro. Kirin 990 are performanțe cu până la 20% mai bune și eficiență energetică cu până la 30% mai mare. Arhitectura complet nouă a Big-Core plus Tiny-Core NPU îmbunătățește masiv capabilitatea inteligenței artificiale, AI, pentru viața dumneavoastră inteligentă. 

Display Horizon, ecran nesfârșit și orizonturi extinse

Extinzându-se din margine în margine, ecranul ultra-curbat lărgește orizontul pentru o experiență de vizionare captivantă. Sticla curbată la unghi de 88 de grade oferă o atingere naturală și o senzație plăcută în palmă. Mai mult decât o lucrare de artă, este un echilibru între estetică și confort. 

Marginile ultra-curbate ale ecranului oferă o zonă mai largă pentru interacțiuni, înlocuind și butoanele fizice pentru un design perfect. Datorită acestei interacțiuni inovatoare cu atingere laterală, utilizatorul poate regla în mod natural volumul sau se poate bucura de comenzi cu patru degete pentru jocuri.

Superîncărcare Huawei, oricând, oriunde

Încărcarea devine o simplă acțiune care poate fi încheiată într-un timp scurt. Cu sau fără cablu, acasă sau în mașină, utilizatorul se poate bucura de încărcare foarte rapidă de tip SuperCharge 40W fiind, astfel, pregătit pentru următoarea provocare.

Plăcerea stă în detalii

Noile culori Always on Display se schimbă cu timpul. Fonturile de titlu mai mari și spațiul mai mare creează aspectul elegant al unei reviste. Cu adoptarea paletei Morandi, EMUI10 este mai atractiv și mai elegant.

Modul dark, pentru ochi odihniți

În locul simplei inversări de alb și negru, testele antropocentrice efectuate în laborator au furnizat o referință incontestabilă pentru selectarea celui mai confortabil contrast de culoare și a celei mai confortabile gradări în modul dark. Acest design antropocentric întunecat poate evita stimularea extremă a luminozității, pentru a oferi o experiență de lectură mai confortabilă și mai captivantă.

Senzori cu stil

Camera frontală, camera 3D cu senzor de profunzime și senzorul de gesturi detectează caracteristicile faciale și mișcarea mâinilor. Cu aceste informații în timp real primite dar și cu ajutorul nucleelor de Inteligență Artificială (AI NPU), multe comenzi precum deblocarea, glisarea și capturile de ecran pot fi executate rapid atunci când utilizatorul se uită la ecran sau, pur și simplu, mișcă mâna.

Colaborare multi-screen 

Cu o simplă atingere, telefonul inteligent și laptopul se vor transforma într-un super dispozitiv „UNIC”, chiar și fără conexiune la Internet. Redarea muzicii sau editarea fișierelor se continuă automat pe laptop. Ecranul telefonului apare pe laptop și astfel se poate face drag and drop cu fișiere între dispozitive și se pot edita fișiere pe laptop, în timp ce se pot trimite mesaje de pe smartphone, folosind aceeași tastatură și același mouse. Această colaborare între dispozitive ușurează viața și munca.

Pune preț pe securitate

Utilizarea verificării faciale și cu amprentă digitală pentru a debloca telefonul este o protecție elementară. Prin blocarea aplicațiilor, confidențialitatea și proprietatea pot fi protejate de la nivel de aplicație. Sistemul sigur, al cărui microkernel a atins CC EAL 5 +, separă informațiile de identificare biometrice și informațiile financiare de sistemul de operare public al tuturor aplicațiilor. EMUI10 oferă servicii de securitate esențiale și complete.



Citeste si