- 8 Septembrie 2019
IFA 2019: Panasonic arată TV-ul care dispare în fundal când nu-l folosești
Un prototip, supranumit “MegaCon” de la Mega Contrast, folosește straturi duble de cristale lichide LCD pentru nuanțe de negru profund care ar trebui să rivalizeze performanțele unui TV OLED, furnizând în același timp un grad ridicat de luminozitate.
Acesta folosește un panou exterior 4K cu un panou interior monocrom pentru a modula retro luminozitatea LED directă, asigurând acorduri fine ale luminozității la nivel de pixel și un raport de contrast de 1,000,000:1, o valoare încă neatinsă de ecranele LCD. În materie de luminozitate, acesta poate menține o luminanță maximă de 1000 nits pe termen nedefinit, acoperind totodată 99% din standardul cromatic DCI P3. De asemenea, Panasonic ne asigură că acesta are unghiuri de vizualizare bune și că se elimină orice efect parallax între panourile duble.
Al doilea prototip este un TV OLED transparent, iar acesta ar deveni complet camuflat în fundal atunci când nu este utilizat. Ecranul OLED transparent, care se aseamănă cu o vitrină din sticlă, este încorporat într-o ramă din lemn care susține ceea ce pare a fi o foaie de sticlă. În momentul în care este pornit, televizorul prinde viață și se transformă într-un televizor normal. Componentele electronice sunt încorporate în mod inteligent în rama din lemn, care are totodată și funcție de suport. Un element de iluminare, care amplifică vizualizarea și experiența ambientală, este încorporat de asemenea direct și discret în ramă.
Acestea sunt două concepte care ne arată viziunea japonezilor pentru viitor. Compania a prezentat și alte produse ce pot fi achiziționate de clienți în viitorul apropiat, printre care un dispozitiv care stimulează creșterea părului, unul care reduce ridurile gâtului, dar și un telefon cu funcții limitate și mai rezistent decât smartphone-urile moderne.
Panasonic Grow Hero identifică starea părului și îmbunătățește circulația la nivelul scalpului, crescând numărul de foliculi capilari prin utilizarea radiațiilor infraroșii cu o lungime de undă specifică, având astfel un aport substanțial în creșterea părului.
Panasonic Tone folosește emisia de lumină roșie care îmbunătățește hidratarea și stimulează producția de colagen pe baza stării pielii va reduce ridurile din zona gâtului și va tonifia pielea, pentru un aspect întinerit.
Japonezii expun la IFA și o serie de serie de telefoane mobile concepute special pentru seniori, bazate pe simplitatea în utilizare și caracterizate prin butoane mari, pe robustețea care previne deteriorarea chiar și în cazul căderii, pe o calitate superioară a convorbirii datorită funcției de egalizator și, de asemenea, pe o funcție GPS pentru a putea monitoriza și avea grijă de cei dragi.