În 2021, BRCI și-a dublat numărul de clienți din segmentul corporate

Numărul de clienți din segmentul corporate al Băncii Române de Credite și Investiții (BRCI) aproape că s-a dublat pe parcursul anului 2021, iar portofoliul de credite pentru companii s-a majorat cu aproximativ 60% anul trecut, ajungând la peste 900 de milioane de lei - produsul principal de creditare fiind reprezentat de activitățile de factoring.

Alături de alte șapte bănci de top din România, BRCI face parte din Factor Chain International (FCI), oferind astfel întreaga gamă de produse de factoring: factoring intern, precum și internațional, cu sau fără recurs. Anul trecut, banca a procesat 6.827 facturi în valoare de 460,6 milioane lei, față de 5.653 facturi în valoare de 334,6 milioane lei în 2020, iar portofoliul de clienți și debitori cedați este bine dispersat, toate operațiunile fiind efectuate cu o rată zero de nerambursare.

De asemenea, la finalul anului trecut, rata lichidității băncii s-a majorat de 1,8 ori (față de cifra înregistrată la finele ultimei luni din anul precedent), lichiditatea imediată situându-se la aproape 100%, dublu față de media pieței bancare din România, potrivit analizei comparative a Băncii Naționale a României (BNR). La sfârșitul lui 2021, BRCI avea o solvabilitate de 74%, semnificativ peste media sistemului bancar românesc

Având un portofoliu bilanțier de credite de 63,8 milioane lei, ratele sale de solvabilitate, lichiditate, acoperirea provizioanelor și calitatea activelor sunt unele dintre cele mai bune din sistemul bancar local. Mai exact, la finele anului 2021, BRCI avea solvabilitatea (fonduri proprii/valoarea totală a expunerii la risc) de 74%, situându-se astfel peste media înregistrată de sistemul bancar românesc, de doar 22%. În același timp, rata creditelor și avansurilor neperformante ale BRCI a fost de 0,05% (3,35% - media sistemului bancar), în timp ce gradul de acoperire cu provizioane a creditelor si avansurilor neperformante a fost de 100%, media industriei fiind de 66%.

Totodată, numărul de bănci corespondente la care au fost deschise conturi Nostro (n.r. cont de corespondent al unei bănci deschis la o altă bancă, din țară sau din străinătate, în baza unei convenții între cele două instituții bancare) pentru BRCI a crescut cu circa 60%, anul trecut față de anul precedent, iar numărul băncilor cu chei SWIFT schimbate a crescut, la rândul său, cu 25%.

Tot în 2021, portofoliul clienților de retail al Băncii Române de Credite și Investiții (BRCI) a crescut cu un procent de 230% față de anul 2020, această creștere venind în contextul în care în noiembrie anul trecut, acționarii BRCI au majorat capitalul social al instituției bancare cu 24,75 milioane lei, acesta ajungând în prezent la 122.592.105,70 lei.

În 2021, BRCI și-a consolidat activitatea și guvernanța corporativă, punând accent și pe optimizarea diferitelor procese, precum cel de recrutare, pe digitalizare, pe dezvoltarea ofertei de servicii și produse pentru clienți. În același timp, banca a reușit să își extindă portofoliul de clienți, prin intrarea pe noi segmente de piață, adoptând o strategie axată pe investițiile în tehnologie, în sisteme și soluții tehnice care să deservească într-o manieră cât mai simplă nevoile de banking ale clienților, sporind în același timp eficiența proceselor interne de business.
Tot anul trecut, trei bancheri cu o expertiză remarcabilă au fost numiți în conducerea băncii, consolidând astfel guvernanța corporativă la nivelul acesteia și păstrând în același timp membrii independenți majoritari, în Consiliului de Supraveghere.

La începutul acestui an, banca a lansat platforma online pentru înrolarea de la distanță a clienților de retail, prin intermediul căreia aceștia își pot deschide un cont bancar online în doar 10 minute. Platforma permite accesul de la distanță la pachetul „Cont Total Digital ”, care include soluții pentru principalele tipuri de tranzacții din sfera de retail, precum: număr nelimitat de plăți naționale de mică valoare gratuite și emiterea gratuită a cardurilor de debit.

Pentru anul 2022, BRCI intenționează să își accelereze eforturile de transformare digitală, astfel încât să poată crea produse și servicii inovative, care să răspundă așteptărilor, în continuă schimbare, ale consumatorilor digitali.

Printre principalele obiective pe care banca le are în vedere, pentru anul curent, se numără: investiții suplimentare în noi canale digitale (precum aplicațiile BRCI iBanking, BRCI Mobile etc.), pentru a simplifica interacțiunea clienților cu banca, precum și pentru a adăuga noi funcționalități; îmbunătățirea procesului de înrolare digitală de la distanță, pentru clienții de retail, cât și implementarea unui proces similar pentru clienții corporativi cu rezidența în România, dar și dezvoltări aferente sistemelor de plăți la care BRCI este membră.



Citeste si