Inteligența artificială de masă - Lenovo Smart Assistant folosește ecosistemul Amazon pentru a discuta cu tine

Lenovo a lansat la CES 2017 un asistent pentru casă care folosește sistemul Alexa de la Amazon. E un nou dispozitiv care are încorporat inteligența artificială a gigantului online, ceea ce arată că aceste dispozitive s-ar putea dezvolta mai mult pe viitor, deoarece nu mai depind de un singur producător.

Lenovo Smart Assistant (banal nume pentru un asistent personal) este un dispozitiv pentru casă care arată foarte bine, chiar mai bine decât Google Home și Amazon Echo. Cum se diferențiază Lenovo de dispozitivul original de la Amazon? Potrivit producătorului din China, sunetul este mult mai bun. Echo este cunoscut pentru faptul că microfonul nu e tot timpul bun și nu prinde discursul utilizatorilor. Pentru 50 de dolari în plus, există o variantă cu sunet Harman Kardon.

Prețul asistentului personal pentru casă de la Lenovo este de 129 de dolari, mai puțin decât Amazon Echo.

Amazon Alexa, asistentul pentru toți?

De ce mi se pare interesant Lenovo Smart Assistant? Pentru că un producător de masă, cum este Lenovo, alege un asemenea ecosistem. Practic, Amazon creează un ecosistem în jurul asistentului personal. Cu cât strâng mai multe date, cu atât mai bun poate fi Alexa, indiferent dacă-l găsești în Echo sau în Lenovo.

Am putut observa și alte dispozitive care au în interior inteligența artificială de la Amazon - radioul inteligent Triby și un interfon digital, numit Nucleus.

Așa cum scriam la finalul anului, viitorul ar putea fi al inteligenței artificiale care să ajungă în casele noastre. Acum trei-patru ani, asistenți personali ca Siri păreau o glumă. Pe telefon, de multe ori, sunt și acum. Cu toate acestea, Amazon Echo a arătat că un asemenea produs poate avea succes și e printre cele mai vândute dispozitive create de Amazon.



Citeste si