- 17 Februarie 2022
Investiție de 1,5 mil. € pentru deschiderea în București magazinului audio-video Audio Forum
Inaugurarea Audio Forum vine după o investiție de peste 1.5 milioane de euro, care a vizat amenajarea unui spațiu de 540 mp cu trei zone de produse distincte – multi brand, mono brand Focal powered by Naim și mono brand Bang & Olufsen.
Portofoliul Audio Forum cuprinde branduri consacrate precum Marantz, Denon, Focal, Naim, Loewe, Polk, Definitive Technology, Wilson, Netatmo sau Classe.
Audio Forum pune la dispoziția pasionaților de tehnologie audio-video noul showroom dedicat Bang & Olufsen cu echipamente de ultimă generație precum televizorul OLED 8K BeoVision Harmony 88 (223 cm diagonala) în valoare de 50.000 euro si set-up-ul audio cu BeoLab 90 (100.000 euro) și BeoLab 50 (50.000 euro) în valoare de 150.000 euro.
“Audio Forum este cel mai mare magazin din rețeaua europeană Horn Distribution, deschiderea având loc la mai puțin de un an de la începerea operațiunilor B2B în țara noastră. Audio Forum este un loc care se adresează pasionaților și iubitorilor de produse audio-video premium, de cea mai înaltă calitate. Portofoliul de branduri aflate în distribuție dar și la vânzare reunește producători consacrați, cu o experiență uriașă în piața de profil. Le oferim clienților noștri o gamă largă de produse și sisteme atât pentru utilizatorii obișnuiți cât și pentru studiouri sau audiofili. Cel mai complex produs aflat în portofoliul Audio Forum este set-up-ul pentru o cameră de cinema privată, a cărei valoare începe de la 150.000 de euro. În perioada următoare vom prezenta unul dintre cele mai exclusiviste sisteme stereo din lume, format din boxele Focal Grande Utopia și amplificatoarele Naim Statement, în valoare de 500.000 euro”, declară Tiberiu Argint, Sales Manager Horn Distribution România.
“Piața din România este o prioritate pentru Horn Distribution. Decizia de a deschide în București acest magazin a fost luată ca urmare a interesului tot mai ridicat al consumatorilor pentru echipamente de cea mai înaltă calitate, pentru diversitate și pentru acces într-o locație exclusivă care să ofere experiențe imersive pasionaților de tehnologie audio-video. De aceea, în cadrul Audio Forum oferim servicii complete, de la consultanță și vânzare, până la instalare și service”, susține Tiberiu Argint.
Cu o experiență de 30 de ani în piața de profil, Horn Distribution operează activ în Polonia, unde se află sediul central al companiei, și în alte 12 piețe europene. Echipe de colaboratori din companiile surori ale Grupului Horn dezvoltă operațiunile de distribuție și vânzare în Ungaria, Lituania, Republica Cehă, Elveția, Germania, Italia, România și Olanda. De asemenea, echipele de vânzări pot fi găsite în Letonia, Estonia și Slovacia.