- 9 Decembrie 2019
Investiție de 100.000 de euro în a treia cofetărie Casa Victoria
„Toate prăjiturile noastre sunt create după rețete 100% originale. În 2002 am deschis prima cofetărie, moment în care am hotărât ca rețetele și calitatea produselor noastre să rămână aceleași, aceasta fiind o promisiune pe care am respectat-o întotdeauna.”, spune Alin Chivu, managerul Casa Victoria.
18 ani de preparat deserturi înseamnă nu doar multă muncă, dar și cifre care demonstrează calitatea produselor utilizate. Astfel, în cofetăriile Casa Victoria au fost vândute, până acum, peste 100.000 de torturi, s-au folosit peste 50.000 de batoane de vanilie, 1.000 de tone de ciocolată și au fost asigurate preparate dulci pentru peste 2.000 de evenimente.
Prețul unui ecler începe de la 15 lei, prăjiturile variază între 19 și 25 de lei, iar un kilogram de tort pornește de la 139 de lei.
Manager al Casa Victoria și cofetar ca formare, Alin Chivu este singurul român absolvent al celei mai bune școli de specialitate din lume, Lenotre Paris.
„În ianuarie 2018 am început cursul intensiv de patiserie din cadrul Lenotre, iar pe parcurs am învățat noi tehnici și le-am îmbunătățit pe cele pe care le cunoșteam deja, însă la un alt nivel. Spre exemplu, în martie 2018, am făcut parte din echipa care a pregătit prăjiturile din timpul meciului dintre Paris Saint Germain și Real Madrid. A fost o experiență deosebită, care mi-a arătat că munca în echipă este singura variantă pentru reușită, mai ales în contextul în care trebuiau pregătite 3-4.000 de bucăți din fiecare prăjitură”, continuă Alin Chivu.