Păsărică, Capra Noastră: Berea artizanală cerută și online de români

Capra Noastră, business din Iași specializat în producția de bere artizanală, a înregistrat în prima jumătate a anului un coș mediu de 180 de lei și creșteri ale vânzărilor online cu 10%.

Compania spune că modificările majore au fost consemnate la nivel de producție și de vânzare, care au avut un ritm încetinit, iar extinderea pe noile piețe a fost oprită.

În prima jumătate a anului, care a cuprins și starea de urgență, valoarea medie a coșului de cumpărături s-a situat la 180 de lei.

Totodată, mediul online a devenit vectorul principal pentru vânzarea și promovarea produselor, care înregistrează volume mai mari în perioada campaniilor promoționale, pentru toate sortimentele.

Astfel, în această perioadă, Capra Noastră a cunoscut o creștere cu 10% a vânzărilor online, față de aceeași perioadă a anului trecut, spune Ionel Păsărică, fondatorul Capra Noastră. 

Produse lansate în pandemie - Capra Noastră Demo, bere IPL

În această perioadă, Capra Noastră a lansat un produs nou - Capra Noastră Demo, un India Pale Lager făcut din patru tipuri de hamei, cu aromă de citrice și un post-gust amărui.

Acest sortiment este produs în ediție limitată, de vară și se adresează consumatorilor care își doresc să testeze o varietate lejeră de bere, care se bea ușor și este foarte apropiată de preferințele românilor pentru bere.

Mai mult, Capra Noastră pregătește un sortiment de bere triplă și unul de bere neagră, maturate în butoaie de vin, folosite o singură dată. Acestea urmează să fie transferate în sticle și să fie pregătite pentru punerea în vânzare.

Berea artizanală, la mare căutare de către români

În ultimii ani, piața de bere artizanală a cunoscut o creștere accelerată. De la câteva berării artizanale în 2015, acum sunt aproximativ 50 de microberării în toată țara.

Totodată, au cunoscut o dezvoltare bună și târgurile specializate de bere, în fiecare oraș mare din România, unde consumatorii pot încerca sortimente noi și pot descoperi produsele care sunt pe gustul lor.

În acest context, Capra Noastră plănuiește în următorii ani extinderea atât la nivel național, cât și internațional, pe piețe din Europa și Asia.

Totodată, are în plan dezvoltarea portofoliului de produse cu noi sortimente de bere, cu arome adaptate pentru publicul autohton.

Compania lucrează și la dezvoltarea prezenței în mediul online pentru a facilita experiența de cumpărare și își propune să contribuie la educarea pieței, în așa fel încât consumatorii să înțeleagă berea bună, meșteșugită cu atenție și lucrată cu ingrediente de calitate.

Capra Noastră este un business care produce bere artizanală cu sediul în Iași. A debutat în anul 2017, iar acum pune la dispoziția iubitorilor de bere artizanală diferite sortimente făcute din ingrediente naturale, de calitate, fără conservanți artificiali.



Citeste si