- 7 Septembrie 2020
iPhone 12: când se lansează și ce se schimbă
COVID-19 a afectat toate industriile și zvonurile indică faptul că Apple nu va dezvălui noile sale telefoane în septembrie, după cum eram obișnuiți, ci în octombrie.
Câte modele va lansa Apple anul acesta și la ce să ne așteptăm?
În primul rând, compania pare să schimbe puțin designul viitoarelor telefoane și iPhone 12 va avea un look mai pătrățos (similar cu originalul iPhone SE). În al doilea rând, este foarte probabil ca iPhone 12 să aibă conectivitate 5G.
Majoritatea zvonurilor indică faptul că vom avea patrul versiuni de iPhone 12.
Va exista un model de 5,4 inci, deci ceva mai mic decât clasicul iPhone 11 Pro de 5,8 inci.
Un model de 6,1 inci low-end, cu specificații similare ca modelul de 5,4 inci.
Un al doilea model de 6,1 inci cu specificații ridicate.
O versiune de iPhone 12 mare de 6,7 inci.
Apple a păstrat cam același design (dreptunghi cu colțuri rotunjite) de la iPhone 6 încoace, însă anul acesta compania s-ar întoarce la rădăcini, la un design similar cu iPhone 4, 5 sau iPhone SE. De fapt, este o aliniere a designului cu noile iPad Pro. Structura va fi din oțel pentru modelele mai scumpe, iar cele mai ieftine ar fi aluminiu.
O altă veste bună este faptul că toate iPhone-urile de anul acesta vor avea ecrane OLED. Totuși, nu știm dacă versiunile mai scumpe ale iPhone 12 vor suporat și rate de refresh ridicate. Ar fi indicat să vedem asta, având în vedere că Apple are iPad Pro cu 120 Hz.
La departamentul camere, Apple nu va îndesa mulți senzor pe un telefon, cum fac unii producători Android. E probabil să avem clasicele wide, ultrawide sau telefoto, iar modelele scumpe ar primi un senzor LIDAR, ce poate detecta obiecte cu ajutorul unui laser. De ce ai vrea asta? Pentru o experiență de realitate agumentată mai bună și telefonul ar putea detecta mai ușor obiectele din spațiu, ceea ce ar putea înseamna fotografii mai bune.
Telefoanele probabil vor fi la fel de scumpe, dar vei primi mai puțin. Este foarte probabil ca iPhone 12 să fie primul model care nu vine cu încărcător și nici cu căști în cutie.
Modelele entry de iPhone 12 vor începe cu 64 GB spațiu de stocare și 4 GB memorie RAM, iar cele high-end vor avea 128 GB stocare și 6 GB RAM. În ceea ce privește bateriile, iPhone 12 de 5,4 inci ar avea o baterie de 2227 mAh, cel de 6,1 inci ar veni cu un acumulator de 2775 mAh, iar cel mare de 6,7 inci ar avea o baterie de 3687 mAh. Nu sunt numele impresionante, având în vedere că găsim baterii de 4000-5000 mAh pe flagship-uri Android. Însă autonomia ar putea fi similară având în vedere optimizarea iOS.
Toate versiunile de iPhone 12 vor avea probabil cel mai nou procesor A14 Bionic. Prețurile pentru noile telefoane Apple ar începe de la 650 de dolari și ar ajunge până la 1100 de dolari, iar evenimentul de lansare ar avea loc pe 12 octombrie.