Kaspersky Secure Connection îți criptează conexiunile de pe Android

Kaspersky Lab prezintă o nouă aplicație freemium, Kaspersky Secure Connection pentru dispozitivele cu Android, soluție destinată să protejeze datele transmise de utilizatori prin intermediul Internetului.

Cea mai importantă caracteristică a acestei aplicații este adaptabilitatea. Pentru confort și protecție optimă, criptarea traficului se realizează automat, în funcție de nivelul de securitate al rețelei Wi-Fi la care este conectat dispozitivul și de site-urile și aplicațiile deschise. 

Criptarea traficului, cunoscută mai degrabă ca VPN (Virtual Private Network), previne interceptarea și utilizarea informațiilor transmise prin intermediul internetului în scopuri oneroase. De exemplu, VPN-ul ne poate ajuta să ne securizăm parolele conturilor, corespondența privată sau fotografiile personale trimise online, istoricul site-urilor vizitate sau tranzacțiile realizate.

Această soluție este relevantă în special atunci când utilizatorul se conectează în mod constant la rețele Wi-Fi necunoscute, pe care infractorii cibernetici le pot folosi ca pe o capcană. Conform unei cercetări realizate de Kaspersky Lab, una din patru (28%) rețele Wi-Fi din întreaga lume este nesigură.

Kaspersky Secure Connection pentru dispozitivele cu Android își propune să protejeze intimitatea și informațiile personale ale utilizatorilor în fața amenințărilor cibernetice. În funcție de setări, soluția poate să cripteze tot traficul trimis și primit în mod continuu sau doar atunci când securitatea este foarte importantă, de exemplu, atunci când un utilizator se conectează la o rețea nesigură de Wi-Fi.

De asemenea, în mod implicit, soluția de securitate cere activarea protecției atunci când sunt deschise website-uri și aplicații care conțin informații financiare (bănci, magazine online, sisteme de plată) și site-uri de socializare. Utilizatorul poate să selecteze, de asemenea, site-uri și aplicații pentru care ar dori să seteze o protecție suplimentară.

Kaspersky Secure Connection permite criptarea unui trafic de 200MB pe zi, pentru fiecare dispozitiv în parte și pentru un număr nelimitat de dispozitive. Atunci când se înregistrează pe portalul My Kaspersky, utilizatorul primește 300 MB gratuit, pe zi. Versiunea cu plată a soluției oferă trafic nelimitat pentru cinci dispozitive pentru o lună sau pentru un an, în funcție de abonamentul ales.

”Dispozitivele mobile sunt adesea folosite pentru conectarea la rețele Wi-Fi necunoscute, ceea ce implică, în mod obligatoriu criptarea traficului,” spune Andrei Mochola, Head of Consumer Business la Kaspersky Lab. ”Suntem bucuroși să prezentăm o soluție care protejează transmiterea datelor de pe cel mai cunoscut sistem de operare mobil din lume. Acum utilizatorii de dispozitive mobile pot fi siguri de faptul că operațiunile lor financiare și datele importante sunt protejate indiferent unde s-ar afla. Plănuim ca, până la sfârșitul anului, să oferim o soluție similară pentru dispozitivele iOS.”

Kaspersky Secure Connection se poate descărca și activa în toate regiunile în care compania noastră este prezentă, exceptând următoarele țări, din cauza restricțiilor legale: Belarus, Oman, Pakistan, Qatar, Iran, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, China și Hong Kong. Mai multe detalii despre această soluție le puteți găsi aici.



Citeste si