- 24 Martie 2019
Orange, desemnată cea mai bună rețea din România al cincilea an la rând
Această realizare a fost posibilă prin investițiile continue în rețea, potrivit unui comunicat. Astfel, în 2018, creşterea gradului de acoperire la nivel naţional a reţelei 4G a fost prioritară, ajungând la finalul anului la 96.9%. În trimestrul 4 din 2018, traficul 4G a reprezentat ~80% din totalul traficului de date din reţea. Față de anul 2017, în 2018 traficul de internet mobil a înregistrat o evolutie anuală de +80%.
Extinderea rețelei și menținerea calității serviciilor au permis unui număr din ce mai mare de utilizatori să fie conectați la ceea ce este important pentru ei. Astfel, în 2018, 800.000 de locuitori noi din aproximativ 1700 de localități au fost conectaţi la reţeaua 4G, iar peste 3000 de localități și 80 de orașe noi beneficiază acum de performanţele reţelei 4G+.
“Mai presus de certificări, cifre şi statistici, principalul barometru pentru noi este satisfacţia clienţilor Orange şi experienţa pe care o au în reţea atunci când folosesc serviciile şi soluţiile noastre. De aceea, atenţia noastră se îndreaptă spre extinderea şi dezvoltarea reţelei 4G/4G+, accesul la internetul de mare viteză contribuind la reducerea decalajului digital, în special în zonele rurale, dar şi la dezvoltarea economică a acestora.” a declarat Emmanuel Chautard, Orange Chief Technology Officer.
Pentru clienţii Orange, aceste investiţii s-au tradus în performanţe îmbunătăţite ale serviciilor mobile de voce şi date, creşterea vitezei de transfer în oraşele ce au beneficiat de acces la reţeaua 4G+, dar şi printr-o acoperire mai extinsă. În cifre, investiţiile pe care Orange le-a realizat în 2018 în reţea au însemnat:
- peste 100 de antene nou adăugate
- peste 500 de locaţii noi dotate cu tehnologie 4G
- peste 450 de locaţii noi dotate cu tehnologie 4G+
Certificări de reţea – Systemics PAB şi LCC
Realizate în perioada octombrie – noiembrie 2018, în 22 dintre cele mai populate oraşe din ţară, dar şi pe drumurile de legătură dintre acestea, măsurătorile efectuate de către auditorul independent Systemics-PAB au evaluat performanţele serviciilor mobile de voce şi date ale principalilor operatori de telecomunicaţii din România.
Scorul general de 97.81% obţinut pentru calitatea serviciilor de voce şi date, plasează Orange şi de această dată pe primul loc în rândul operatorilor din România, în ambele categorii evaluate.
În completarea acestei certificări, Bob Gallagher, Senior Performance and Optimization Manager, responsabil cu coordonarea campaniilor de benchmark la nivelul grupului Orange a declarat: „În urma măsurătorilor pe care le-am realizat în toate cele 22 de reţele din Europa, am constatat că Orange România a setat noi standarde în ceea ce priveşte viteza, calitatea și fiabilitatea reţelei. Astfel, a stabilit cele mai înalte standarde şi cel mai bun scor pe care l-am văzut până acum”.
Alături de această certificare, auditul LCC Internaţional realizat în 34 de zone metropolitane şi rurale din România, confirmă Orange ca fiind „Furnizorul de servicii de voce şi date #1 din România”. Măsurătorile au fost realizate în perioada 27 noiembrie – 18 decembrie 2018, testând serviciile de web browsing, streaming de conţinut video, servicii de upload și descărcarea de fișiere HTTP, folosind smartphone-uri compatibile cu rețelele 4G+/4G/3G/2G.
Orange România obţine pentru al cincilea an consecutiv certificarea pentru cea mai buna reţea din partea LCC International şi pentru al treilea an consecutiv pe cea din partea Sytemics-PAB, ambele recunoscând Orange drept reţeaua cu cele mai bune servicii de telecomunicaţii mobile din România.