La cât să pleci de la party-ul de Revelion ca să prinzi Taxify ieftin

Taxify prezintă intervalele orare în care sunt cerute cele mai multe curse de Revelion în Capitală, pentru a le permite pasagerilor să se deplaseze mai ușor și mai rapid în noaptea dintre ani.

Potrivit datelor de anul trecut ale Taxify, disponibile în graficul de mai jos, majoritatea pasagerilor din Capitală preferă să ceară o cursă în intervalul 20:00 - 21:00 pe 31 decembrie și între 2:00 și 6:00 pe 1 ianuarie. Cea mai aglomerată oră este 3.00. Atunci, numărul celor care cer o cursă este de trei ori mai mare decât în mod obișnuit.

Pentru a avea destule mașini disponibile pentru pasagerii care vor căuta o cursă la orele de vârf, este foarte posibil ca prețul să fie crescut în cele mai aglomerate locuri din oraș, motivându-i astfel pe șoferi să fie prezenți.

Pasagerii vor vedea prețul înainte de a cere o cursă, datorită tarifului fix, valabil deja în toate orașele din România în care Taxify este disponibil: București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Și cei de la Uber au făcut disponibile datele privind cele mai aglomerate ore din noaptea de Anul Nou. Am aflat astfel că, anul trecut, în București, cererea cea mai mare la Uber a fost între 20:00 și 22:30, precum și între 3 și 5 dimineața. 



Citeste si