- 23 Martie 2022
Lansare de primăvară: HUAWEI nova 9 SE, WATCH GT Runner și MateBook D15
Acestea sunt disponibile pentru comandă pe www.huaweistore.ro și în rețelele de retail partenere începând cu data de 23 martie. Cei care se înscriu în campania magazinului online Huawei până pe 22 martie vor primi vouchere și participă la tragerile la sorți zilnice unde pot câștiga un telefon HUAWEI nova 9.
HUAWEI nova 9 SE vine cu un design similar cu nova 9, dar are specificații mai puțin impresionante. Mai exact, e o versiune ”light” a smartphone-ului prezentat la finalul anului trecut. Vine cu un procesor Snapdragon 680 4G, cu un ecran mai mare, de 6,78 inch, dar de tip LED cu rată de refresh de 90Hz și cu o baterie mai mică, de 4.000 mAh. HUAWEI nova 9 are procesor 778, OLED la 120Hz și baterie de 4.300 mAh. La camere sunt foarte similare, dar nova 9 SE are un avantaj - un senzor principal de 108MP care ar trebui să ofere rezultate bune.
Telefonul vine cu EMUI 12 și acces la magazinul AppGallery și la Huawei Mobile Services. Utilizatorii au acces la din ce în ce mai multe aplicații cunoscute, printre care se numără și aplicații bancare românești ce permit plata prin NFC.
HUAWEI nova 9 SE va avea un preț de 1.599 de lei și vine cu un cadou - un smartwatch HUAWEi Watch Fit.
HUAWEI WATCH GT Runner este primul ceas creat de Huawei special pentru alergători, conceput special pentru antrenamente cu precizie științifică. Acesta este cel mai precis smartwatch de la Huawei destinat alergătorilor, ajuntându-i pe aceștia să-și seteze un plan de alergare pe mai multe săptămâni, ținând cont de performațele antrenamentelor anterioare. HUAWEI WATCH GT Runner poate construi antrenamente eficiente, oferindu-le utilizatorilor o experiență de fitness completă și profesională.
WATCH GT Runner rulează Harmony OS dar nu are acces la magazinul de aplicații și nu beneficiază nici de WiFi. Costă 1.299 de lei, iar cei care îl comandă primesc și o pereche de căști FreeBuds 4i cadou.
HUAWEI MateBook D15 AMD – productivitate la cele mai înalte standardeHuawei nu uită nici de cei care-și petrec o mare parte din zi în fața laptop-ului și lansează noul MateBook D15 cu versiunea AMD, care se remarcă prin ecranul HUAWEI FullView, ce promite consumatorilor o experiență inteligentă de utilizare. Gândit pentru consumatorii tineri, cel mai recent laptop Huawei de 15,6 inci, introduce o experiență revoluționară multiplatformă (SuperDevice) care oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și desfășura activitatea fără probleme cu mai multe dispozitive printr-un singur ecran.
La interior are procesorul AMD Ryzen 5500U cu o frecvență de bază de 2.1 GHz și boost până la 4.0 GHz. Laptopul are până la 16 GB RAM și 512 GB stocare și, în perioada 23 martie - 5 aprilie, cei care îl comandă primesc cadou o boxă HUAWEI Sound, un ghiozdan și un mouse Bluetooth. Prețul la lansare este de 3.599 lei.
O dată cu lansarea celor trei noi produse, Huawei aduce și extra beneficii pentru utilizatori. În perioada 23 martie - 23 iunie, cei care achiziționează noul smartphone HUAWEI nova 9 SE și activează beneficiul Screen Damage Protection vor primi 12 luni de protecție fără costuri adiționale. Astfel, în cazul în care întâmpină probleme cu ecranul dintr-un accident (coliziune/cădere/strângere) sau orice alte cauze pot înlocui, gratuit și o singură dată, ansamblul ecranului original.
De asemenea, pentru fiecare dintre cele trei produse, Huawei oferă un serviciu de garanție, HUAWEI Care care reprezintă extinderea cu 1 an a garanției standard care intră în vigoare în momentul achiziționării produsului și asigură rezolvarea defecțiunilor de funcționare ale produsului cauzate de factori non-umani. Serviciul de garanție extinsă este disponibil la prețul recomandat de 159 lei pentru nova 9 SE; 299 lei pentru MateBook D 15 și 149 lei pentru WATCH GT Runner.