- 1 Octombrie 2020
Lăptăria cu caimac: concurs cu premii pentru etichete speciale de Crăciun
Concursul “Sărbători altfel, cu emoții de altădată” îi invită pe participanți să-și imagineze cum poate arăta apropierea de cei dragi în contextul unor sărbători de iarnă altfel, la finalul unui an care ne-a schimbat felul în care ne trăim viețile.
„Este un an cu emoții cât pentru 10 dar în care am și învățat câte ceva nou în fiecare zi. Dorim să continuăm lucrurile bune începute deja, să facem o tradiție din a avea la raft, în timpul sărbătorilor de iarnă, produsele noastre îmbrăcate festiv de oameni creativi pe care vrem să îi susținem. Concursul este deschis copiilor și adulților de orice vârstă care vor interpreta pe eticheta sticlei de lapte o imagine de sărbători altfel (distanțați, poate nu în vacanțe ca în anii trecuți, poate cu familii ce nu pot fi împreună fizic) dar cu toate gândurile și emoțiile frumoase pe care sărbătorile le aduc acum și întotdeauna.” a menționat Mădălina Cocan, cofondator Lăptăria cu caimac.
La finalul concursului vor fi alese două etichete care vor apărea pe sticla de lapte Lăptăria cu Caimac într-o ediție limitată, în perioada decembrie 2020 - ianuarie 2021.
Cei doi câștigători vor primi câte un premiu de 1.000 euro. În plus, fiecare sticlă de lapte cumpărată în perioada campaniei va aduce un pahar de lapte unui copil susținut de Casa Bună.
Astfel, 5% din volumul de produse vândute în perioada campaniei vor fi donate către asociație.
Care sunt pașii pentru a participa la concurs?Pasul 1: Propunerile de design trebuie trimise în perioada 1 - 22 octombrie 2020 la adresa de e-mail: lcc@milkfarm.eu, împreună cu: nume, prenume și număr de telefon. Propunerile pot fi pictate, desenate sau create în orice stil sau cu orice program de design, atât timp cât creația poate fi imprimată pe etichetă.
Pasul 2: Lucrările vor fi apoi jurizate de o echipă formată din Mădălina și Adrian Cocan (fondatorii brandului Lăptăria cu Caimac), Alexandru Mălăescu (creative director) și Elena Bululete (managing partner al agenției de comunicare Conan PR). Astfel, juriul va selecta cele mai bune 5 propuneri de design.
Pasul 3: Creațiile alese de juriu vor fi publicate pe pagina de Facebook a Lăptăriei cu Caimac, iar comunitatea brandului va decide câștigătorul. Cele mai populare două lucrări, care vor atrage cele mai mai multe like-uri din partea comunității, vor fi premiate și vor ajunge pe sticlele Lăptăriei în ediție limitată de sărbători.
În ediția de anul trecut a concursului “Împodobește eticheta de sărbători” s-au înscris peste 200 de lucrări, iar brandul de lactate de specialitate a premiat două tinere creative care au reușit să surprindă magia sărbătorilor de Crăciun.
Desenele realizate de Orla Tansley și Oana Maria Pătrașcu au câștigat fiecare câte 1.000 de euro, iar sticlele festive de la Lăptăria cu Caimac au ajuns în magazine.
Lăptăria cu Caimac are propria fermă și folosește cele mai noi mijloace de a produce lactate de calitate, naturale, sigure, nutritive și fără adaosuri inutile.
Fabrica de procesare de ultimă generație, în care s-au investit peste 5 milioane euro, are o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi, iar tehnicile de procesare moderne permit pasteurizarea laptelui la o temperatură mai joasă decât media obișnuită, pentru a păstra gustul adevărat al laptelui de la vacă și o parte cât mai mare din substanțele nutritive.
Dacă vrei să afli mai multe despre Lăptăria cu Caimac, te invităm să urmărești video-ul de mai jos realizat în campania „România Poate”.