Launchub Ventures din Bulgaria ridică 74 de mil. de euro pentru investiții. Urmează deja o investiție într-un startup românesc

Fondul VC Launchub Ventures din Bulgaria a anunțat finalizarea fondului de 74 de milioane de euro pe care le vor avea la dispoziție pentru tranzacții în Europa Centrală și de Est.

Launchub Ventures este un fond de VC din Sofia, Bulgaria și încă de la începutul anului și-a anunțat intenția de a ridica 70 de milioane de euro care să alimenteze noi investiții în Centrul și Estul Europei.

Stephane Gantchev, partener la Launchub, a anunțat că fondul a reușit să atingă suma de 74 de milioane de euro, fondul fiind suprasubscris. În momentul de față fondul este unul dintre cele mai mari din regiunea Europa de Sud-Est și investește în companii early stage.

Conform reprezentantului Launchub, aceștia au deja 3 noi tranzacții planificate pe care le vor anunța în curând, una dintre ele în România, iar cealaltă în Bulgaria.

Launchub Ventures a fost lansat în 2012, iar în decembrie 2016 a reușit să ridice o rundă de 18 milioane de euro. Printre susținătorii fondului sunt și European INvestment Fund, dar și mai mulți antreprenori din regiune.

În următorii patru ani Launchub vrea să investească în peste 25 de startup-uri. Printre investițiile anterioare se numără FintechOS, GTMHub, Giraffe360, Office RnD sau Ferryhopper. Investițiile vor fi cuprinse între 500.000 de euro și 2 milioan ede euro, dar jumătate din suma ridicată va fi păstrată pentru investiții de tip follow up în companiile deja existente.



Citeste si