Legea burnout în România din nou în Parlament. De unde a apărut și ce propune legea epuizării la muncă

Semnează și tu petiția.

Peste 10.000 de români au semnat petiția națională #VremLegeaBurnout, cerând o lege care să recunoască și să prevină epuizarea profesională. 

Proiectul de lege susținut de comunitatea Hacking Work și o coaliție de experți în sănătate mintală, dreptul muncii și leadership organizațional se întoarce astfel în următoarele două luni în Parlament, cu sprijin politic larg și cu susținerea societății civile.

Inițiativa #VremLegeaBurnout este susținută de platforma Hacking Work, împreună cu senatorul Irineu Darău, inițiatorul proiectului de lege, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, avocata Anja Mărginean-Cosma (care a câștigat primul proces de burnout din România), specialiști în sănătate mintală, lideri de sindicat și zeci de mii de oameni care refuză să mai tacă.

Ce propune Legea Burnout?

Noua variantă legislativă definește epuizarea profesională ca fenomen ocupațional, cu cauze sistemice, și propune măsuri concrete de prevenție, intervenție și responsabilizare la nivelul instituțiilor și angajatorilor.

Propunerea este inspirată din bunele practici europene (Franța, Belgia, Olanda) și răspunde unei nevoi acute:

• Recunoașterea oficială a burnoutului ca fenomen ocupațional
• Măsuri de prevenție, cu implicarea angajatorilor , care ar urma evalueze și să reducă factorii de risc
• Programe de consiliere în organizații, nu doar în cabinete private
• Formare pentru lideri în management sănătos, empatic, cu accent pe sănătatea mintală
• Spațiu real pentru negociere, limite, refuz și siguranță psihologică  la muncă

Adoptarea legii ar însemna recunoașterea oficială a burnoutului ca problemă reală a angajaților din România. Odată introdus în legislație, statul va putea colecta statistici clare, va înțelege amploarea problemei și va construi politici publice bazate pe realitate, nu pe presupuneri.

---

Contextul legii burnout

Noi am discutat cu Cristian Halați și Doru Șupeală, unii dintre susținătorii legii și reprezentanții proiectului Hacking Work și Pozitivești, pentru a afla mai multe despre contextul în care a apărut manifestul pentru această lege.

De la ce a pornit inițiativa legii burnout, care a fost fitilul care v-a făcut să demarați întreaga mișcare?

Ideea a pornit chiar după retragerea primei propuneri de lege din martie (n. Red. inițiativa Hacking Work vine la puțin timp după ce o propunere de lege pe subiectul burnout, inițiată de membri USR, a fost retrasă înainte de vot). 

Pentru noi a fost un semnal de alarmă, un punct în care am realizat cu claritate că lipsesc atât voința politică, cât și nivelul de înțelegere publică necesar pentru o schimbare. Am văzut că fără presiune civică și fără un efort de educare colectivă, subiectul riscă să fie împins la margine și ignorat. Atunci am hotărât că, la timpul potrivit, vom demara o campanie amplă prin care să educăm și să susținem această inițiativă.

De ce credeți că acum ar putea fi diferit, cum credeți că putem face Parlamentul să asculte? 

Motivele care au stat la baza retragerii proiectului de lege sunt multiple. În general, au existat rezerve mari din mai multe direcții, atât pe plan politic, cât și din partea mediului de afaceri,  în special cu privire la prevederile ce presupuneau acordarea de concediu medical, sprijin psihologic și integrarea burnout-ului în sistemul de asigurări pentru boli profesionale.

După ample consultări publice și cu specialiști în domeniu, senatorul Irineu Darău, inițiatorul primei propuneri legislative, care a fost retrasă, ne-a comunicat faptul că intenția acum este de a reveni cu o propunere de lege axată strict pe conștientizare și prevenție în companii. 

Acestea ar reprezenta un prim pas simplu, ușor de implementat, cu beneficii clare pentru toți actorii relevanți și, esențial, unul la care ar fi foarte greu de spus nu.

Ar fi o lege care ar însemna recunoașterea burnoutului de către Statul Român, un punct de plecare pe care se poate construi ulterior. 

Mediul de afaceri poate fi un aliat în acest demers, dar așa cum ați menționat și voi, există temeri aici legate de noi costuri operaționale. Voi ce vești aveți din mediul privat, există susținători ai cauzei care vi s-au alăturat? 

Până acum, nimic concret, deși am simțit interes și deschidere din partea unor lideri care vor un mediu de muncă mai sănătos.

Temerile legate de costurile operaționale le vedem ca fiind nefondate, deoarece orice sumă cheltuită proactiv în interesul sănătății unui angajat depășește cu mult costurile pe care compania le suportă când un angajat intră în burnout.

Ca să ofer o analogie: practic, ni se aprinde LED-ul pe bord la mașină și ne ferim să mergem cu mașina la service că n-avem bani. Dar ajungem să plătim mult mai mult atunci când motorul inevitabil se va strica.

Mai mult, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că fiecare dolar investit în sănătatea mintală a angajaților aduce un câștig mediu de patru dolari.

Aceste idei încercăm să le transmitem cât mai clar: din punct de vedere obiectiv, o astfel de lege este un win-win pentru toată lumea. E momentul ca liderii curajoși să iasă din rând și să susțină asta.

Ce ați aflat de la cititori, cei pe care îi încurajați să vă trimită poveștile lor de burnout? Ce scenarii se repetă în companii?

Din poveștile primite de la cititori se repetă aceleași scenarii, indiferent de industrie sau mărimea companiei. Oamenii vorbesc despre:

• manageri care nu înțeleg munca echipelor, dar pun presiune constantă și nerealistă;
• lipsă de comunicare, recunoaștere și feedback constructiv;
• proiecte începute și abandonate, taskuri contradictorii și micromanagement sufocant;
• ore suplimentare neplătite și așteptarea ca angajații să fie mereu disponibili;
• lipsa sprijinului real atunci când cineva ridică problema epuizării, cel mult replici de tipul „așa e munca”.

Am aflat și ceva dureros: mulți angajați rămân în companii deși sunt epuizați, doar pentru „siguranța” unui salariu, făcând minimul necesar.

În același timp, există și povești care arată că burnoutul nu apare doar în medii toxice, ci și atunci când oamenii pun presiune extremă pe ei înșiși și nu-și mai ascultă corpul. Concluzia este aceeași: burnoutul este mult mai răspândit decât își asumă companiile și are nevoie de soluții sistemice, nu doar individuale.

Din întâlnirea voastră de la Cluj pe subiectul burnout cu ce concluzii ați rămas, acelea cele mai pregnante? 

Întâlnirea de la Cluj la care au participat oameni interesați de subiect, dar și inițiatorul primei propuneri legislative, ne-a arătat trei lucruri foarte clare:

• în primul rând, burnoutul nu e o problemă individuală, ci un fenomen colectiv, care afectează profund viețile oamenilor.
• în al doilea rând, experiențele sunt diferite, dar toate arată aceeași nevoie de schimbare: de la oameni care au trecut prin burnout până la cei care văd semnele la colegii, partenerii, copiii lor.
• și, poate cel mai important, am înțeles cât de mare e dorința oamenilor de a vorbi deschis despre epuizarea profesională și de a construi împreună un mediu de lucru mai sănătos, mai uman și, în definitiv, mai profitabil. 

Oamenii vor să vorbească, dar au nevoie de un cadru în care să fie ascultați.

Europa are câteva exemple de bune practici pe gestionarea burnout-ului, la nivel legislativ. Ba chiar și o discuție recentă legată de introducerea dreptului la deconectare la nivelul întregii Uniuni Europene. Ce putem lua cel mai bun din exemplele UE la nivel de prevenție și tratare a burnout-ului? 

Multe state europene (Franța, Spania, Belgia, Italia, Irlanda, Luxemburg, Grecia) au introdus, ori prin lege, ori prin acorduri colective, reguli clare privind respectarea timpului liber. Astfel angajatorii sunt obligați să limiteze comunicările în afara orelor de program, iar angajații au câștigat un drept fundamental: dreptul la deconectare, protejat și respectat legal.

În multe alte țări, burnoutul este fie recunoscut oficial ca boală profesională (Letonia), ori ca diagnostic special (Suedia, Olanda), ceea ce le permite angajaților intervenții sau chiar concediu. Alte țări au introdus legislații preventive (Belgia), cu opțiuni de susținere pentru angajați.

Poate cel mai important este faptul că toate aceste țări au făcut și continuă să facă pași reali și concreți pentru a rezolva această problemă. Dacă am putea lua ceva de la aceste exemple, ar trebui să fie motivația ca și noi, românii, să facem primul pas pe acest drum. Nu inventăm noi roata, dar arătăm că vrem s-o folosim și noi. 

Antreprenorii sunt deja sub presiuni financiare mari și în bătaia instabilității. Cum ar putea arăta argumentarea unei legi burnout și pentru cei care sunt la conducerea IMM-urilor și care au deja farfuria plină? 

Argumentul e simplu. Presiunea financiară pe care un antreprenor ar suporta-o cu angajați în burnout este mult mai mare decât investiția necesară pentru prevenție. 

Burnoutul nu e doar o problemă personală, ci și o gaură în buget. În primul rând, face ca firmele să piardă oameni, deoarece angajații în burnout sunt de 2,6 ori mai predispuși să demisioneze. Asta generează și costuri mai mari pentru recrutare, formare și adaptarea unui nou angajat.

Mai mult, un angajat în burnout are cu 37% mai multe absențe și este cu 50% mai predispus la greșeli majore sau incidente de siguranță la muncă.

Dacă fenomenul se amplifică, reputația companiei și capacitatea de a atrage sau păstra angajați valoroși poate fi de asemenea afectată. 

E greu de crezut că, văzând aceste cifre, un antreprenor ar putea concluziona că, financiar, e mai avantajos să nu facă nimic. Reamintim de asemenea și studiul OMS, care arată clar că orice dolar investit în bunăstarea mentală a angajaților aduce înapoi 4 dolari pe termen lung.

Am văzut și un prim câștig în instanță pentru burnout în România. La nivel juridic, ce ați aflat despre cum ar trebui să arate reglementările astfel încât să avem un cadru cât mai clar pe burnout?

Cazul câștigat în instanță este o premieră și o dovadă că burnoutul poate fi recunoscut și la noi ca problemă serioasă de muncă. Totuși, legislația actuală este ambiguă: nu există definiții clare, nu există proceduri standard pentru diagnosticare și nici pentru raportare. 

Reglementările ar trebui să includă trei elemente de bază: o definiție juridică a burnoutului, recunoașterea lui ca risc ocupațional și obligația angajatorilor de a implementa măsuri de prevenție și sprijin.

Abia atunci vom avea un cadru coerent care să protejeze atât angajații, cât și angajatorii.

La nivel personal, pentru voi cum arată burnout-ul, Cristian, Doru?

Cristian: Experiența mea este una mai atipică, dar nu cade în afara definiției. Burnoutul are ca sursă stresul cronic negestionat, dar acest stres nu trebuie să provină neapărat din suprasolicitare.

În cazul meu, am trecut prin burnout când lucram, în trecut, într-un mediu reprezentat de incertitudine, lipsă de comunicare, departamente izolate unele de altele și unde îmi lipsea o direcție clară în muncă. Adesea mi se cereau proiecte la care lucram săptămâni sau pentru care construiam strategii elaborate, care erau mai apoi abandonate subit.

Persoane foarte seniore în companie insistau să aprobe chestiuni relativ banale, dar erau în același timp foarte greu de contactat, ceea ce mă lăsa des în poziții dificile și cu blocaje frustrante. Toate acestea au creat un stres constant care, în timp, mi-a erodat motivația și energia și eventual a progresat în burnout.

 

Doru: Experiența mea confirmă ceea ce am învățat și din poveștile oamenilor cu care am vorbit de-a lungul carierei mele. Burnoutul nu apare doar atunci când ești suprasolicitat cu sarcini inutile, ci și atunci când ești foarte dedicat, găsești sens în ceea ce faci și faci ce-ți place, dar stresul devine cronic și nu-l mai poți gestiona.

Iar între epuizare și boală poate fi doar un pas, pentru că epuizarea lasă loc tuturor să se întâmple. Cred că aici e lecția generală, pentru mine: chiar și cei mai motivați profesioniști pot ajunge la burnout, dacă nu există claritate, sprijin și echilibru real în muncă.

Când a fost prima dată când ați auzit despre burnout, mai țineți minte?

Cristian: Mi-e greu să identific o primă intersecție clară cu termenul. Îmi place să urmăresc materiale educaționale online, podcasturi, și am întâlnit noțiunea de mai mulți ani. Eram deja familiar cu conceptul atunci când am început să îmi dau seama că anumite experiențe proprii se potrivesc perfect cu definiția fenomenului.

Doru: Pentru mine, termenul a apărut din contact cu oamenii din companii. Mi-am dat seama că simptomele și poveștile lor aveau un numitor comun și abia apoi am găsit în literatură și în articole explicația: burnout. Nu cred că am avut un moment unic de descoperire, mai degrabă o acumulare de experiențe care m-au făcut să înțeleg conceptul în profunzime.

---

România este locul 2 în Europa la burnout

În România, 67% dintre angajați simt că se află în risc de burnout. Asta ne pune pe locul 2 în Europa, imediat după Polonia, în ceea ce privește gradul de risc. Burnoutul rămâne însă nediagnosticat, neînțeles și tratat ca o problemă individuală, deși are consecințe directe:

• reduce drastic calitatea muncii și capacitatea de concentrare
• afectează productivitatea și competitivitatea economică a firmelor
• crește riscul de depresie, anxietate și afecțiuni fizice cronice
• duce la absenteism, fluctuație crescută și pierderi financiare semnificative

Cele 10.000 de semnături sunt începutul unei schimbări necesare.

Până în noiembrie, când proiectul de lege va fi reintrodus în Parlament, fiecare român poate sprijini această inițiativă. Semnează petiția și arată că epuizarea profesională este o problemă reală, care are nevoie de soluții acum. Cu cât suntem mai mulți semnatari, cu atât cresc șansele ca legea să fie adoptată: