- 24 Noiembrie 2017
Legit Check, aplicația creată de un român cu care depistezi încălțămintea contrafăcută
Cea mai mare problemă a industriilor de îmbrăcăminte și încălțăminte sunt produsele contrafăcute. Una dintre cele mai mari probleme ale celor pasionați de street wear, în general, sunt produsele false vândute drept produse reale, așa zisele ”fake-uri”.
Pe grupurile dedicate fenomenului Street Wear - din România, dar și din afară - de multe ori este întâlnită sintagma ”Vreau și eu un LC pentru produsul de mai jos”. LC face parte din jargonul acestei culturi și înseamnă ”Legit Check” - verificarea legitimității, a originalității unui produs.
Legit Check, sau cum să nu-ți iei țeapă când îți cumperi încălțăminte sportAșa a luat naștere și aplicația Legit Check, disponibilă pe dispozitivele cu iOS și, în curând, și pentru cele cu Android. Este dezvoltată de Ch Daniel (”numele meu nu este un secret, doar că prefer sa fie displayed Ch Daniel. E mai ușor de reținut, e complicat numele întreg”), un tânăr român student la University College London. Daniel este pasionat de programare și design, iar aplicația Legit Check este unul dintre numeroasele proiecte pe care le are în desfășurare.
Aplicații a început să învețe să facă în luna iunie, cu toate că pasiunea pentru programare o are de mult timp (în 2014, când era în liceu, a participat la competiția Google Code-In). ”Făceam aplicații basic la început, de genul calculatoarelor, până când am zis că n-am răbdare și am decis să trec direct la aplicația mea. știi cum e, ești altfel motivat când ai în față viziunea ta. Că, printre altele, și asta înseamnă motivație. Cât de dispus ești să treci prin chestii care nu-ți plac pentru a-ți atinge viziunea? Mi se părea scârbos să fac tutorialele alea, d-aia am trecut la aplicație. Am lucrat la ea din iunie până în noiembrie să zic, deși peste vară am lucrat - am fost cu Work and Travel in Anglia și lucram 12 ore pe zi. La aplicație lucram în zilele libere, adică 2 pe săptămână, în teorie. În practică, mai și petreceam. Clar puteam să o fac mai repede, dar, ca de obicei, nu pot să stau doar cu un proiect și trebuie să mă împart între mai multe”, a explicat Daniel, pentru start-up.ro.
Vreau să o țin gratuită. Absolut toată lumea trebuie să aibă posibilitatea să învețe cum să-și verifice adidașii singur. Problema pe care vreau să o rezolv este că nu există un loc sau o voce cu autoritate la care te duci să-ți dai seama de autenticitatea adidașilor
Deocamdată, aplicația Legit Check îți permite să verifici patru perechi de încălțăminte. Te învață să te uiți după semnele care trădează un fals și îți zice cum să indentifici chiar și ”fake”-urile de cea mai bună calitate.
L-am întrebat pe Daniel câte alte modele de sneakers are gând să mai includă în aplicație. ”Rămâne să-mi răspund singur la asta. Câte voi putea și câte se vor cere. Limita ar fi câte perechi sunt copiate, nu? Încerc să găsesc echilibrul între cât de copiat e un model, cât de cumpărat e (both fake and real) și cât de dorit e. Și, în același timp, cât de bine e copiat. În top, având în vedere parametrii ăștia, mi s-au părut astea patru modele pe care le-am pus pe aplicație. Viziunea mea e în felul următor: aplicația asta o să rămână pentru încălțări, iar pe viitor o să mai scot una pentru haine. Poate (doar poate), pe short-term, o să pun 1-2 haine pe aplicația asta până le depărtajez.
Aplicația Legit Check va rămâne gratuită pentru utilizatori, căci pentru ei a fost concepută.
"Vreau să o țin gratuită. Absolut toată lumea trebuie să aibă posibilitatea să învețe cum să-și verifice adidașii singur. Problema pe care vreau să o rezolv este că nu există un loc sau o voce cu autoritate la care te duci să-ți dai seama de autenticitatea adidașilor. Ideea mea a fost să compilez toate informațiile pe care le poți găsi (știam sigur doar de V2 și Human Race, la celelate două modele știam doar sumar - a trebuit să mă documentez în amănunt) și să le strâng într-un loc. The way I look at it - știu că sună foarte matematic, dar e nevoie de X timp pentru a face tot research-ul ăsta despre fake-uri. Am zis că în loc să se petreacă tot timpul ăsta de 1000 de ori (sau câți oameni or fi care vor să-și autentifice încălțămintea), o să petrec eu X timp, peste care pun și timpul necesar pentru app development, ca să economisesc același timp petrecut de 1000 ori (din nou, sau câți oameni ar trece prin asta). Și apoi e vorba și că mulți nu ar face efortul de a investi timpul ăsta. Revenind la întrebare, am pus reclame pe aplicație. cu banii scoși din reclame (dacă-i fac), aș vrea să investesc din nou în aplicație, pentru optimizare la nivel de design și la nivel de aplicație. Am făcut-o cu ce am putut învăța în lunile astea și merge, dar se poate face mult mai eficient”, a explicat Daniel
Scriam mai sus că Ch Daniel mai are câteva proiecte în desfășurare. Câte? ”A lot :)) sa-ti zic de toate?”. L-am rugat să-mi dea doar niște proiecte de care este mai mândru în momentul acesta. Unul dintre proiectele la care lucrează acum are de-a face tot cu încălțămintea sport. ”Fac o nouă aplicație împreună cu un prieten. E 0 în acest moment, dar duminică va fi gata. Practic e «Adidas confirmed captcha practice» .”
Daniel mi-a explicat că Adidas Confirmed e un sistem care te lasă să-ți rezervi o pereche de încălțăminte ediție limitată, urmând câțiva pași (printre care și un Captcha) în momentul lansării oficiale. E un test de viteză și de răbdare pe care nu mulți îl trec. ”Există o aplicație unde te poțI antrena, dar costă o liră șI e proastă. Noi o facem mai bună șI gratuită, dar cu reclame, și vei putea plăti pentru a scoate reclamele. Nu e complexă deloc, dar, din nou, e ceea ce le trebuie altora”.
Fac o nouă aplicație împreună cu un prieten. E 0 în acest moment, dar duminică va fi gata. Practic e «Adidas confirmed captcha»
O altă inițiativă, mult mai interesantă pentru publicul larg, se numește 1 Minute Club. ”Ideea e simplă: vorbești de «chestii» care țI se par ție interesante - lucruri pe care le studiezi natural (adică: ai de făcut teme, dar tu de fapt citești despre bitcoin/adidașI pe net). Vii pe scenă, îțI prezințI conceptul/întrebarea într-un minut. Sună timer-ul șI mai ai până la 5 minute în care interacționezi cu audiența. Oamenii întreabă lucruri sau îșI expun gândurile/părerea. Sună timer-ul. Alegi pe altcineva șI o luăm de la capăt. Shuffle subjects. Vorbește el un minut șI așa mai departe. L-am făcut la facultate șI a prins, oamenii l-au iubit”, spune el.
”Ideea e să conectezi mințile. Și oamenii sunt invitați să vină sau au venit cu: idei de afaceri, gânduri, întrebări (un tip a întrebat dacă contează brandul când cumperi un telefon), shower thoughts. Sau un tip efectiv a venit și a zis: «Bă, mereu am vrut să fac Youtube și m-am imaginat în fața camerei». Și, din audiență cineva a zis că «Bă, mereu am vrut să filmez pe cineva dar n-am avut pe cine». Și s-au conectat. Ideea e că limitam la 1 minut șI 5 pentru că:
1. Noi am crescut în lumea asta very fast-paced - vezi un video pe Facebook. Dacă are 6 secunde - te uiți. Dacă are 10 minute, dai mai departe. D-aia a prins Vine. La fel și aici. Poate nu-ți place un subiect sau ți se pare boring. Pe lângă faptul că ești invitat să vii tu după să vorbești despre ce țI se pare ție interesant, 6 minute scrolluiești pe Facebook sau stai pe telefon și se va trece la altceva.
2. Dacă are nevoie discuția de mai mult de 5 minute, înseamnă că oamenii sunt up to something. Așa că-și mută discuția după club. Clubul e doar un spark la colaborări/conexiuni”, explică el, menționând faptul că ”poate-l pornește cineva șI în România. M-aș bucura să știu că preia cineva ideea”.
Versiunea de Android a aplicației Legit Check va fi lansată în februarie, cel mai probabil, conchide Ch Daniel.