- 14 Noiembrie 2021
Legrand lansează în România detectorul inteligent de CO2 de la Netatmo
Printre caracteristicile sale principale, detectorul inteligent de monoxid de carbon Netatmo este prevăzut cu o baterie cu durată de viață de 10 ani, ceea ce înseamnă că nu este necesară înlocuirea bateriilor, detectorul de monoxid de carbon fiind înlocuit în momentul în care se primește alertă că bateria este descărcată*.
Detectorul de monoxid de carbon Netatmopoate trimite utilizatorilor notificări pe smartphone în timp real, în cazul în care detectează un nivel periculos de monoxid de carbon. Astfel, pot fi implementate măsuri rapide care să mențină siguranța fiecărei familii.
Mai mult, pentru a spori confortul și a asigura și mai mult siguranța în locuințele în care este instalat, detectorul inteligent de monoxid de carbon se autotestează pentru a asigura întotdeauna funcționarea în parametri normali.Această funcție monitorizează senzorul de monoxid de carbon, bateria și conexiunea WI-FI, iar în cazul în care identifică o problemă, trimite utilizatorului o notificare pe telefonul mobil. Acest detector autonom se instalează rapid și simplu, doar prin fixarea sa cu șuruburi pe un perete.
Detectorul inteligent de monoxid de carbon Netatmo este compatibil cu HomeKit, ceea ce oferă posibilitatea utilizatorilor de a crea conexiuni de comunicare cu alte dispozitive conectate în locuință. Spre exemplu, atunci când detectorul identifică prezența monoxidului de carbon în încăperea centralei termice, aceasta se poate opri automat prinTermostatul inteligent Netatmo sau poate aprinde simultan toate luminile din casă pentru a alerta toți membrii familiei.
„Monoxidul de carbon reprezintă un pericol silențios care ne poate perturba siguranța în orice moment. O casă inteligentă este o casă în care oamenii se simt în siguranță, dincolo de confortul oferit. Prin Detectorul de monoxid de carbon de la Netatmo,ne propunem să oferim utilizatorilor liniște și confort, știind că sunt în siguranță oricând în propriile case.”, declară Călin Pașcalău, Director General Legrand România.
Pentru a-și consolida prezența în sectorul IoT, Grupul Legrand a achiziționat în noiembrie 2018 compania franceză Netatmo, lider în domeniul soluțiilor de casă inteligentă.
Fondată în 2011, Netatmo dezvoltă produse electronice de ultimă generație, intuitive și cu un design contemporan, produse premiate la nivel internațional atât pentru design, cât și pentru tehnologiile utilizate. Cu adevărat inteligente, produsele inovatoare Netatmo oferă o experiență perfectă care îi ajută pe utilizatori să creeze o casă mai sigură, mai sănătoasă și mai confortabilă.
Netatmo proiectează cu atenție mecanica, electronica și software-ul încorporat al tuturor produselor la cele mai înalte standarde. Aplicațiile mobile și web sunt concepute pentru a fi simplu de folosit, oferind totuși o experiență bogată pentru utilizatori.