- 9 Mai 2024
Lensa împlinește 11 ani pe piață și a avut o creștere de 54% în 2023
În cel de-al 11-lea an de existență, Lensa marchează extinderea la nivel internațional a companiei. În 2023, a fost deschis un număr record de unități: 47 de magazine fizice, dintre care 42 pe teritoriul României, 4 unități în orașul Chișinău, Republica Moldova și o unitate în Sofia, Bulgaria, Lensa devenind primul brand de optică românescă care depășește granițele țării.
Totodată, cu un total de 81 de magazine la nivel național, Lensa a devenit cel mai mare jucător de pe piața de optică din România.
„După 11 ani de existență, ne bucurăm că am reușit să ajutăm peste 2 milioane de români, oferindu-le consultații optometrice gratuite. Fiecare pereche de ochelari achiziționată și fiecare zâmbet pe care l-am adus în viețile a sute de mii de clienți reprezintă un motiv de satisfacție și un imbold să ne îmbunătățim permanent. Toate aceste realizări se datorează efortului comun depus zi de zi de întreaga echipă Lensa, căreia îi sunt recunoscător. Ne bucurăm din plin de această aniversare și vom continua misiunea noastră și în anii ce urmează.”, a declarat Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.
În cei 11 ani de existență, Lensa a depășit numărul de 2 milioane atât pentru consultațiile oferite, cât și al comenzilor efectuate, servind aproximativ 1 milion de clienți.
Cu ocazia aniversării a 11 ani, Lensa lansează și programul Extra+, unde clienții se pot bucura de un pachet de beneficii în premieră pe piața din România care include reduceri suplimentare în funcție de valoarea comenzii, cât și consultații optometrice gratuite.
Totodată, în perioada 8 mai - 8 iulie, Lensa marchează aniversarea cu o campanie ce include reduceri de până la 90% la mii de produse, o tombolă cu premii în valoare de 40.000 Euro, dar și alte surprize pentru clienți.